E Bianca. S-a născut în anul 1990 într-o zi geroasă de decembrie. Provenind dintr-o familie cu opt copii din părinți care erau cuprinși de patima alcoolului, fata cu părul bălai, cu ochii mari de un albastru pătrunzător, dar triști, a avut o copilărie lipsită de dragoste, de educație părintească și de bucuria de a fi copil. Toate astea au fost înlocuite de înjurături, violență, responsabilități mult prea mari pentru un copil.
Ziua pentru Bianca începea la 6 dimineața, mai întâi trebuia să se asigure ca părinții să fie ajunși acasă după nopțile petrecute la bar. Când aceștia lipseau, trebuia să-i caute împreună cu frații ei mai mari pe ulițele satulu,i unde îi găseau de cele mai multe ori în ultimul hal zăcând în șanțuri. Atunci copii își aduceau acasă părinții, unde îi spălau, îi schimbau în haine curate și îi puneau în pat, unde își dormeau în liniște somnul beției.
După ce-i hrănea pe cei trei frați mai mici, Bianca pleca grăbită la școală unde își găsea refugiul și liniștea.
După ore se întorcea acasă, unde își luă în serios rolul de soră mai mare preluând sarcinele mamei sale care rareori era trează. Cea mai mare durere a fetei era agresivitatea tatălui, care lovea în dreapta și în stânga fără milă, fără nici un motiv lăsând în urmă doar vânătăi și răni în sufleţelelor copiilor lui.
Situația din casă o frusta din ce în ce mai mult pe Bianca, adunând răni după răni care aveau să-i rămână în suflett pentru tot restul vieții.
Bianca cu toate astea își dorea să urmeze liceul de informatică fiind pasionată matematică. A trebuit să renunțe la visul ei din cauza imposibilităţilor financiare cu care se confrunta familia ei. Timp de doi ani rămând acasă , se ocupa de gospodărie și vara pentru a mai face un ban, cu care cumpăra alimente, se ducea cu ziua la munca câmpului.
Pe zi ce trecea, Bianca era tot mai obosită. Din cauza suferinței pe care o avea în sufletul ei, s-a născut dorința de a pleca de acasă. La începutul primăverii fata de 16 ani a fost găsită leșinată de o vecină la marginea drumului. Femeia cu inimă bună după ce a reușit s-o trezească pe Bianca, a dus-o la cabinetul medical din sat, unde doctorul a presupus că ar fi vorba de apendicită. Atunci acea femeie a mers acasă la părinții copilei cerându-le acordul s-o însoțească la spital.
Odată cu intervenţia chirurgicală viața Biancăi avea să se schimbe, luând de una singură hotărârea să fugă din spital la doar trei zile de la operație, pentru că îi era frică să nu vină cineva după ea și s-o ducă înapoi acasă, unde nu-și mai dorea să ajungă niciodată.
Bianca doar în pijama și în șlapi hoinărea pe străzile orașului înfruntând frigul nopților reci de primăvară, dormind prin gări flămândă, stoarsă de orice putere și luată în râs de trecători. Dorint să-și găsească de muncă, gândindu-se că astfel va putea căuta o gazdă și să se întrețină, s-a informat la toate magazinele și firmele care aveau pe uși afișate anunțuri că angaja personal. Însă nu a avut nici o șansă deoarece nu avea vârsta necesară ca să poate fi angajată.
Pe zi ce trecea corpul Biancăi se dezvolta, devenind mai frumoasă. Nu aveai cum să nu-i observi feminitatea care se ascundea sub hainele uzate găsite.
Într-o seară o mașină s-a oprit în dreptul ei și din ea au ieșit doi bărbați, încercând să intre în vorbă cu ea, au întrebat-o de unde venea, în timp ce încercau s-o atragă spre mașina lor.
Atunci biata fată a început să țipe încercând să fugă, dar bărbaţi s-au luat după Bianca ca s-o prindă cu mâinile lor puternice, însă un băiat a strigat la acei răpitori, spunându-le că dacă nu o lasă în pace, vor avea de a face cu poliţia. În momentul acela bărbați s-au îndepărtat de Bianca, lăsând-o doar cu eroul ei pe acea stradă pustie.
Băiatul apropiindu-se de Bianca, care tremura de frică, cu un glas cald i-a spus să nu se teamă deoarece nu-i va face nimic, doar vroia să se asigure că e bine și o sfătuia în același timp să se ferească de acei bărbați, pentru că sunt niște infractori căutați de poliție.
Bianca stătea speriată fără a se uita la Luca care era un băiat de 20 ani, înalt cu umeri lați, iar părul lui negru, bine aranjat îi scotea în evidență ochii verzi. La început a încercat să se îndepărteze de el, dar l-a auzit din spatele ei întrebând-o dacă vrea s-o însoțească până acasă, ca să nu se mai ia nimeni de ea.
La cuvântul acasă Bianca a tresărit și ca un fulger în mintea ei au apărut imagine legate de acel loc; fiind prin apropierea gării. Auzind în îndepărtare un fluierat de tren, i-a spus lui Luca că a pierdut trenul de seară. Atunci băiatul, pentru că nu vroia să o lase singură, a stat cu ea până dimineață.
Era o noapte caldă de vară, cei doi stăteau pe o bancă la o distanță de câțiva centimetri unu de altul. Luca fiind primul care căuta subiect de discuție î-a spus Biancăi că este student în anul doi la facultatea de arhitectură, i-a povestit despre pasiunea lui pentru muzică, îi plăcea să cânte la chitară și să compună melodii. I-a mai spus că în timpul liber făcea voluntariat la un orfelinat, având o compasiune pentru acei copii, deoarece el crescuse în acel loc până la 7 ani când a fost adoptat de o familie care i-a oferit cea mai frumoasă șansă din viața lui. Le era recunoscător pentru acest lucru.
Bianca asculta în liniștea nopții glasul băiatului acompaniat de cântecul greierilor și fără să spună niciun cuvânt urmărea cu atenție șirul poveștii.
La un moment dat Luca a tăcut uitându-se la fata care nu îndrăznea să-și ridice privirea din pământ, îi transmitea o tristețe. Dar în același timp și o stare plăcută, cara l-a făcut să aștepte în tăcere până când ea a avut curajul să-i vorbească. După o jumătate de oră, timp în care luna plină îi cuprindea pe amândoi în lumina ei, Bianca a simțit să-i măturisească că a minţit, i-a povestit toată viața ei până în amurgul dimineții, când telefonul lui Luca a sunat. Erau părinții lui îngrijorați de lipsa fiului lor spunându-i să se ducă acasă. Atunci băiatul i-a spus Biancăi că se va întoarce în după amiaza acelei zile și că între timp se va gândi la o soluție prin care o va putea ajuta.
La ora stabilită Luca era în același loc unde și-a petrecut noaptea împreună cu Bianca de la care nu-și mai luase gândul. Chipul angelic îl avea în suflet însoţindu-l oriunde. Vocea ei duioasă îi răsuna în minte ca un ritm de chitară. O căuta cu privirea peste tot, speriat la gândul că nu va veni și asta ar fi însemna să nu o mai revadă niciodată. Dar după câteva clipe Bianca a apărut ca o rază de soare.
La început fiind entuziasmat s-a simțit învăluit de dorința s-o îmbrățișeze și să-i da de veste că a găsit un adăpost unde ar putea sta, însă s-a abținut să facă acest gest considerând că trebuie s-o ia încet. Așezându-se amândoi pe banca care a fost părtașă în acea noapte la dezvăluirea poveştilor lor, el i-a dat pizza ce o avea în mână spunându-i că pe drum i s-a făcut foame și s-a gândit că i-ar plăcea s-o savureze împreună cu ea. În timp ce mâncau, Luca încerca s-o facă să râdă spunând glume la care Bianca începuse să zâmbească și devenea ușor ușor tot mai destinsă, apoi i-a spus că i-ar plăcea să-i arate locul lui de refugiu.
Băiatul îmbrăcat într-un tricou gri, în pantaloni bej și încălțat cu sandale sport, ignorând toate privirile ce se îndreptau spre el, pornea la drum cu acea fată care dormea pe unde apuca, nespălată și cu hainele de pe ea rupte.
Mergeau amândoi pe drumuri necunoscute de Bianca, care era cuprinsă de fiori ce nu le-a mai simţit niciodată până atunci. Era bucuria care în sfârșit își făcea apariția în sufletul ei îndurerat, o oază de speranță mult visată. Lângă Luca se simţea ocrotită. Cu fiecare stradă pe care o pășeau, fața ei devenea mai luminoasă, pentru prima dată viața îi zâmbea.
Ajunși la o căsuță bătrânească de la marginea orașului, pe care Luca a moștenit-o de la bunicii lui, au întrat în curte unde dăinuia o liniște fermecătoare desprinsă dintr-un basm. De la poartă și până la întrarea în casă era o alee făcută din pietre tasate în pământ. Iar în ambele părți acelei alei, era o iarbă de un verde aprins și bine întreţinută.
Casa avea două încăperi, un dormitor în care erau expuse poze de familie și o bucătărie. Luca cuprins de emoții o învită pe Bianca să ia loc pe o canapea uzată din dormitor, în timp ce el și-a luat în brațe chitara și a început să fredoneze o melodie pe care a compus-o special pentru o serbare de la orfelinat. Acea piesă plină de sensibilitate descriau bucuria de a fi copil, a făcut-o-o pe Bianca să verse câteva lacrimi. Gest care l-a pus pe Luca în dificultate, neștiind dacă acea reacție a ei era una plăcută sau el nu cânta bine. Când a întrebat-o ce s-a întâmplat, ea i-a spus că nu a mai auzit asa un cântecfrumos și că i-ar fi plăcut să aibă o copilărie în care să fugă după fluturași, să se simtă iubită, să danseze și să creadă în lumea poveștilor așa cum a descris el în acea melodie.
Atunci lăsând chitara Luca a îngenunchiat în fața Biancăi, de care se simțea tot mai apropiat, i-a luat mâinile mici și muncite între ale lui căutându-i privirea înlăcrimată, i-a spus că de acel moment încolo nu i se va întâmpla nimic pentru că el va avea grijă de ea. Moment în care Bianca a reacționat brutal, spunându-i că așa ceva nu se poate, că el vroia să profite de ea.
În timp ce încerca să fugă din acel loc a simțit cum a prins-o ușor de brațul drept rugând-o să-i mai acorde câteva minute înainte să plece.
Cu un oftat adânc ea s-a întors cu fața spre el și l-a privit fix în ochi, fără să-i spună niciun cuvânt, doar i-a analizat privirea de parcă dorea să afle fiecare gând al său. Atunci cu vocea blândă Luca i-a zis că le-a povestit părinților despre noaptea petrecută împreună și ei au fost cei care l-a sfătuit s-o ducă în acel loc, unde ar putea să stea cât timp avea nevoie, deoarece în acea casă nu locuia nimeni. Atunci Bianca după ce a stat puțin pe gânduri analizând situație ei din ultimele luni, a acceptat să rămână.
În cele din urmă Bianca a reușit să-și găsească de muncă ca ajutor de bucătar la un restaurant, având posibilitatea să se înscrie la liceu, lucru ce o făcea să prindă încredere în propriile ei puteri și să-și deschidă noi orizonturi.
Începea să zâmbească tot mai mult luminându-și chipul, simţea cum speranța răsărea în suflet. Luca o lua cu el la orfelinat, unde Bianca se împrieteni cu copiii, făcând împreună activități educative. În același timp încerca să le transmită cât mai multă iubire.
Pe zi ce trecea Luca se simţea atras de Bianca, o îndrăgea din ce în ce mai mult, era fermecat de fiecare gest de al ei, cu nerăbdare aștepta să-și termină cursurile, să se ducă la căsuța, unde o găsea pe cea care avea să-i contureze sensul vieții.
Își petreceau serile împreună, Bianca obișnuia să-l aștepte cu ceva dulce făcut de ea, gest pe care Luca îl aprecia și nu uita niciodată să o răsplătească cântându-i cele mai frumoase piese de dragoste la cara inima ei începea să bată în același ritm cu chitara.
Întinşi amândoi pe iarbă sub cerul înstelat, vorbeau diverse subiecte, Luca o ajuta la teme pentru școală, își șopteau tot ceea ce simțeau ajungând ca sufletele lor să se descopere unul pe celălalt. Miezul nopții, de cele mai ori, îi găseau îmbrăţişati. El o adora pentru bunătatea pe care o emana în jur, pentru feminitatea pură care se regăsea în fiecare mișcare a ei. Căldura din vocea îl făcea fericit și să viseze la o lume doar a lor. Ajunseseră s-o dorească pe zi ce trecea mai mult.
Ea lângă el se simțea ocrotită, sentiment care îi dădea aripi, în el se regăsea pe ea însăși, Îi era sursa de putere de care avea nevoie, inima începea să-i bată când îl zărea venind grăbit spre căsuţa vrăjită, care îi ascundea de ochii lumi, locul unde lua naștere iubirea lor.
Într-o sâmbătă dimineața Bianca a fost trezită de soneria de la întrare, s-a dat jos din pat puțin speriată că nu-și putea da seama cine ar putea fi la ora aceea. Îndreptându-și privirea spre fereastră, l-a văzut pe Luca care părea entuziasmat. Îndată ce ea a descuiat ușa el, i-a spus să se schimbe repede, să-și ia câteva lucruri într-un rucsac, că vor pleca la munte cu mașina tatălui lui și a rugat-o să nu-l întrebe nimic deoarece nu aveau timp de vorbit.
Pe drum Bianca părea dusă pe gânduri. La întrebarea dacă a pățit ceva, ea a răspuns că a visat că frații ei erau trişti, flămânzi, trăind în mizerie. Atunci Luca i-a luat mâna ducând-o în dreptul buzelor lui și a sărut-o în timp ce conducea. Apoi i-a spus că s-a gândit mult la situaţia fraților ei ajungând la concluzia că pentru a ajuta pe cineva mai întâi trebuie să se ridice pe ea însăți El a sfătuit -o să-și acorde timp pentru a se stabili din punct de vedere finaciar, convins că doar așa își putea ajuta familia. Bianca și-a ridicat privirea spre cerul senin mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru omul pe care l-a trimis în viața ei rugându-L să-l binecuvânteze și să aibă El grijă de frații ei.
Ca doi îndrăgosti ţinându-se de mână, Luca și Bianca escaladau munți însoțiți de fluturași care zburau în jurul lor, învăluiți de sunetul cascadelor ce se loveau de stânci. Admirau frumusețile naturii. Luca își privea cu drag iubita uimită de înălțimea muntelui pe care se aflau, înconjurat de munți mai mici cu vârfuri ascuțite ce o duceau cu gândul la acele castele din cărțile de povești. Încerca să fie atentă la orice detaliu fără să-i scape nimic.
Erau doar ei doi pe acel vârf de munte, siluetele lor se reflectau în razelor soarelui, rușinat parcă de dragostea lor, se ascundea încet după munții.
Bianca copleșită de emoțiile pe care le simţea până la degetul mic de la picior. S-a așezatj jos îndemnându-i și pe Luca să ia loc lângă ea. Atunci el s-a așezat în brațele ei cuprinzându-i talia subţire cu mâinile lui puternice. Inimile lor băteau în același ritm, el a sărutat-o pe obrazul ei catifelat. Ea și-a lăsat capul pe umărul lui șoptindu-i cât de mult îl iubește.
La un moment dat, pe când soarele asfințea, palma lui Luca se deschise și sub privirea Biancăi a apărut un inel de aur, finuț cu un diamant mic și strălucitor. El îi șoptea la ureche că acea dorință o sălășuia de o vreme în sufletul lui, mărturisindu-i că lângă ea își vedea tot viitorul. Era acea persoană de care el avea nevoie pentru a simți bucuria vieții, ființa care îl făcea să se simtă împlinit și o vede lângă el în toate serile și în toate diminețile până la sfârșitul zilelor lui.
După ce atras adânc aer în piept, Luca a rugat-o pe Bianca dacă poate să-i fie soție, iar ea cu un not în gât, cu ochii înlăcrimați și cu un glas tremurând a spus da iubirii lor.
Într-o zi însorită de vară Luca și Bianca și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu, chiar în curtea acelei căsuţe de la marginea orașului și în care au trăit până la sfârșitul vieții. Fiind o nuntă în familie așa cum și-au dorit mirii. La legământul lor au participat părinții și cei mai apropriați prieteni a lui Luca, iar de la Bianca au fost de fața toți frații rămași orfani de un an.
Bianca purta o rochie de mireasă simplă de un alb imaculat, cu bretele ce îi lăsau ușor umerii la vedere. Decolteul îi scotea în evidenţă formele delicate ale gâtului și cădea ușor pe lângă talie. Părul ondulat îl avea lăsat pe spate, iar cel din față era prins lejer în zona cefei. Pe cap purta o coroniță din trandafiri roz deschis în ton cu buchetul.
Luca îmbrăcat într-un costum negru și cămaşa albă. Cu papionul de la gât de un albastru închis, reușea să dea culoare ținutei. Părul îl avea dat peste cap făcându-l să pară ca un prinț.
Mirii erau desculți pentru că și-au dorit să fie cât mai aproape de natură în acea zi importantă, când amândoi porneau pe același drum, își mărturiseau iubirea unui altului doar din priviri în timp ce dansau, simţindu-se fericiți pentru realizarea lor și pregătiți să păşească prin viață împreună.
Bianca după terminarea liceului a urmat o postă liceară de asistent medical, s-a angajat apoi la un spital unde îi îngrija pe bolnavi cu multă dăuire și pentru fiecare găsea un cuvânt de încurajare. Avea grijă ca frații ei să nu ducă lipsă de nimic și să urmeze școli care mai târziu i-au ajutat să-și găsească un rost în viață.
Luca a preluat locul tatălui la firma lor de construcție, astfel a putut să refacă casă moștenită de la bunicii lui. El și Bianca au trăit o viață liniștită, trecând împreună peste orice greutate și și-au crescut cele două fete ale lor cu multă înţelepciune și dragoste.