Arhivă etichete Chakra Sacrală

deLoredana

Cristalele de la StoneMania.ro mi-au îmbunătățit stilul de viață

Așa cum știm cu toți universul e creat dintr-o cantitate mare de energie și din materie. Orice plantă, vietate transmite puteri care poate fi pozitive sau negative. Noi, oamenii suntem forțe pe care le transmitem fie prin gânduri, gesturi sau cuvinte. La rândul nostru primim energie , fie de la natură, fie de la oamenii din jurul nostru. Astfel  toate energiile se duc în univers.

La ce sunt bune cristalele

Dacă e să vorbim despre  energiile pe care natura ni le oferă, nu putem să nu ne gândim și la cristalele, care sunt create din roci și minerale adânc în crustă, la presiuni și temperaturi ridicate. Natura lucrează din greu la fabricarea unui cristal, iar acest proces poate dura și o mie de ani.

Poate vă sună a clișeu, dar pentru mine cristalele sunt  prietenele mele de suflet, care m-au ajutat să-mi echilibrez starea emoțională.

Sunt o persoană foarte emotivă și până acum ceva timp eram total lipsită de încredere în mine, încât nu puteam să iau decizii singură, mereu simțeam nevoia de  confirmarea unei persoane, că aleg varianta cea mai bună.

Tot timpul eram stresată,  depresivă, până acum câteva luni în urmă, când m-am dus la o vecină, care e o mare iubitoare de cristale naturale.

La un moment dat, în timp ce vorbeam, am observat un cristal albastru, era ca o  bilă pe care am luat-o mână.

Cine sunt cei de la StoneMania.ro

Vecina a început să-mi spună că a găsit-o pe site-ul   StoneMania.ro care a fost lansat în 2013.

Pe acest site se găsesc peste 10.000 de cristale naturale, feng Shui și aromaterapie. StoneMania Bijou importă cristale naturale din toată lumea ( Brazilia, India, Pakistan, Africa de Sud, China, Peru etc) și sunt comercializate în stare brută și sunt șlefuite sau confecționate manual făcăndu-,se din acestea bijuterii.

Bijuteriile cu cristale confecționate la StoneMania Bijou pot fi purtate în funcție de zodie, pentru Chakre, pentru proprietățile lor terapeutice și nu în ultimul rând pentru frumusețea lor naturală.

Datorită echipei de profesioniști care prelucrează cristalele cu măiestrie, StoneMania Bijou face parte din topul celor mai apreciate firme care comercializează pietre fine și cristale naturale din România. Trecând pragul magazinului, puteți avea încredere că veți fi informați 100% corect despre produsele comercializate, veți ști cu siguranță dacă cristalul este colorat artificial, dacă este o piatră de sinteză sau dacă este 100% natural.

În magazin, bijuteriile se pot modifica pe loc dacă este cazul. Toate cristalele vin însoțite de certificat de garanție și conformitate.

Vecina mi-a spus că aceste cristale naturale, nu numai că sunt doar frumoase, îți pot stimula si creativitatea, transmit energii pozitive.

La ce mă ajută cristalele de la StoneMania.ro

Am început să mă joc cu bila de cristal strălucitoare. Peste câteva minute am simțit prin corp o energie plăcută, am devenit mai vioare și mai relaxată. Când atingeam cristalul cu vârful degetelor, era atât de fin, încât  nu l-aș fi vrut să-l mai las din mână.

În acea zi a fost prima dată când am atins un cristal natural. A fost o experiență de neuitat. De îndată ce am  întrat pe site, am găsit  sute  bijuterii cu cristale naturale.

După ce m-am uitat la toate acele pietre semi-prețioase foarte frumoase și  le-am admirat ore în șir, am ales patru cristale fără să-mi dau  seama ce impact vor avea asupra mea. Însă valoarea cristalelor aveam s-o descopăr în momentul în care mi-au fost livrate.  Din acea clipă am început să construiesc o relație specială cu fiecare în parte, despre  care vorbesc  și scriu cu mare drag.

Pe StoneMania.ro am găsit  Citrin natural. Este  un pandantiv ce îl port mereu fie la gât, fie în poșetă. Este un cristal care mă însoțește oriunde.

Citrinul e un magnet pentru manifestare, creativitate, imaginație și voință personală. E o piatră a vieții și a fericirii, atrăgând bogăție, prosperitatea, succesul, încurajează generozitatea. Mai este și un talisman norocos.

De când am început să-l port la mine, acea stare de anxietate, pe care o aveam s-a redus,  Acesta mă liniștește, mă ajută să-mi dezvolt noi abilități și încet, încet am reușit să depășesc acele blocaje care mă țineau  pe loc.

Pietrele semi-prețioase foarte dragi mie sunt si  Carneol. Este un cristal natural de încredere. El transmite putere și pasiune.

Acest cristal e cunoscut ca fiind o piatră de rezistență și de curaj, Carneolul a protejat și a inspirat de-a lungul istorii multe personalități. Redă vitalitatea, încredere și stimulează creativitatea. Energia lui contribuie la schimbarea stilului de viață. El mă ajută să am încredere în mine. Zi de zi  mă inspiră, mă fac să văd lucrurile clare, dar în același timp îmi transmit stabilitate. Le iau în mână în fiecare dimineață pentru a mă încărca cu energie pozitivă, pentru o nouă zi.

Tot de pe StoneMania.ro am ales  setul cu 8 cristale Chakre. Acestea sunt pietre terapeutice.

Chakra Sacrală e un centru energic care stimulează pasiunile, creativitatea, plăcerea de a trăi.  Mă ajută la eliminarea diferitelor blocaje, mă eliberează de gânduri negative și îmi sporește creativitatea deoarece îmbunătățește sistemul nervos.

Nu aș putea să  închei acest articol fără să nu scriu câteva rânduri și despre Amazonit de Rusia.

Este cristalul care mă îndeamnă să mă apreciez. Amazonitul oferă putere, facilitează respectul de sine, ajută la descoperirea personalității, de a-mi îmbrățișa propria  integritate. Această piatră liniștitoare calmează sistemul nervos, e bună la diminuarea furiei, echilibrează energiile masculine și feminine. E cristalul care îmi transmite iubirea de sine și liniștea de care am nevoie în viața de zi cu zi.

Cum e viața mea alături de cristalele de la StoneMania.ro

Toate aceste pietre semi-prețioase pentru mine înseamnă  mult. Ele au fost factorul principal care m-a determinat să-mi schimb modul de a gândi. Mă bucur de fiecare energie pe care mi-o transmit. Datorită cristalelor mi-am îndreptat pașii spre natură. Îi sunt recunoscătoare pentru aceste pietre prețioase pe care echipa de la StoneMania Bijou le adună din toată lumea și le prelucrează cu multă grijă.

Aș putea scrie un roman despre energiile cristalelor, dar nu aș putea niciodată să descriu sentimentul pe care îl am atunci când le ating. Așa că vă invit să vă faceți cadou un cristal sau mai multe, un dar de suflet pe care le puteți găsi pe site-ul la StoneMania Bijou. N-o să regretați decizia luată. Numai bine!

Articol scris pentru proba 17 SuperBlog