Prima pagină

deLoredana

Cântec de dragoste

 

Era o dimineața de Februarie, soarele strălucea în albul zăpezii și din când în când mângâia chipul unei fete frumoasă. Era o basarabeancă de 19 ani, înaltă, cu talie subțire, avea ochii verzi și blânzi, părul ei blond și lung prin care vântul se juca. Îmbrăcată într-un palton gri deschis, având pe cap o bască roșie, iar în picioare o pereche de cizme, pășea grăbită pe străzile Iașului.

În acea clipă tânăra trecea prin piața Unirii admirând porumbeii care zburau deasupra capului ei, dar la un moment dat  a simțit cum îi s-a făcut rău. O luase cu stare de leșin, picioarele îi tremurau din ce în ce mai tare, totul din jurul ei începuse să se  învârtă. A mai făcut câteva pași și s-a prăbușit la pământ. Trecători se aduna în jurul fetei întrebând-o ce a pățit, deși ea îi vedea în ceață, îi auzea dar nu putea să răspundă. Simțea o puternică durere în spate și nu a mai putut respira. Privea cerul senin fără să mai facă  nicio mișcare și în acea clipă a leșinat.

Zăcea pe betonul acoperit de un stras subțire de gheață. Atunci uni oameni începeau să-și dea cu părerea și alți încercau s-o trezească stopând-o cu apă pe față, dar fata nu dădea niciun semn de revenire. După câteva minute  o doamna s-a strecurat prin acea mulțime  până când a ajuns la ea.

-Cineva să sună la salvare și nu mai stați atât de aproape vă rog, pentru că această fată are nevoie de aer. Le spuse femeia când a îngenunchiat lângă ea și a început să-i caute pulsul de la încheietura mânii.

Aceea agitație a distras atenția unui băiat și uitând-se  pentru o secundă, a zărit chipul alb al fetei. De îndată inima lui a luat-o din loc, de parcă voia să iasă din piept și a oftat spunând-și că e decât o asemănare și a vurt să-și continui drumul. Însă cineva de la spate îl împingea spre acel loc tocmai când fata era consultată de un medic.

-Aduceți targa, pentru că trebuie s-o luăm la spital. A auzit o voce.

-Elisabeta? a rostit el simțind un nod în gât.

-Aaa, o cunoașteți pe domnișoara? l-a întrebat o doctoriță întorcându-și privirea spre tânărul care părea foarte șocat.

-Da. Răspunse el în timp ce fata era pusă pe targă și dusă la ambulanță.

-Sunteți o rudă sau un prieten apropriat? vă întreb pentru că trebuie să știm dacă domnișoara  suferă de o boală cronică.

-Da, suntem prieteni, dar nu mi-a spus niciodată că ar avea vreo problemă de sănătate.

-Înțeleg, atunci nu ne puteți ajuta cu nimic.

Băiatul mergea după doctorița care se îndrepta spre ambulanță.

-Așteptați o secundă, vă rog.

-Ce mai e?

-Nu aș  putea s-o însoțesc pe domnișoara până la spital?

-Sigur că da, haideți urcați.

Salvarea care avea sirena aprinsă se îndrepta spre spitalul de Urgență, unde i-a pus o perfuzie și după câteva analize medicii au aflat că pacienta avea leucemie. După ce a fost dusă într-un salon de rezervă, o asistentă i-a spus acelui tânăr care a însoțit-o,  să stea lângă ea până când se va trezi. El s-a apropriat de patul unde dormea fata cu chipul angelic și pe care până  atunci îl văzuse doar în fotografii. Se uita la acele poze seară de seară adormind cu ea în gând.

Nu-i venea să creadă că era atât aproape de ea, de cea pe care o iubea atât de mult, căruia îi în acea clipă îi simțea parfumul, îi auzea respirația și își spunea că era mult mai frumoasă în realitate. O privea pe  Elisabeta pe care avuse bucuria s-o cunoască  cu un an în urmă, într-un grup de pe o rețea de socializare, unde el a fost surprins de o postare de a ei.

Era  o poezie de dragoste scrisă de ea, iar acele versuri l-a impresionat foarte tare, încât ajunse să le citească printre lacrimi. După ce a mai recitit de câteva ori poezia, i-a scris un comentariu și i-a mulțumit pentru emoțiile pe care le-a pus în acele versuri. Comentariu la care ea a răspuns, spunându-i că așa cum o chitară are nevoie de un chitarist bun ca s-o pună în valoare, așa și o poezie are nevoi de vibrația sufletul cititorului ca să poate transmită emoție.

Din acea zi cei doi au început să vorbească. La început au discutat despre dragostea ei pentru poezie, apoi băiatul i-a spus că-i plăcea să cânte la chitară și că pentru el muzica era hrană pentru suflet. În scurt timp au ajuns să vorbească în fiecare zi, schimbau păreri, glumeau, își spuneau orice.  Împreună a reușit să creeze niște clipe magice,  pur și simplu simțeau că erau unul lângă altul chiar și la sute kilometri distanță între ei. De multe ori  îi prindeau răsăritul vorbind la telefon.

Peste câteva luni el începuse s-o iubească, îi adora surâsul, nopții la rând glasul ei blând ce îi mângâia auzul, luându-l în cele mai frumoase vise născute din dorințele ei. O iubea din ce în ce mai mult și într-o seară și-a luat inima în dinți și i-a mărturisit faptul că s-a îndrăgostit de ea. În acel moment Elisabeta i-a spus că  între ei niciodată nu va fi mai mult, decât o  prietenie și dacă el simțea altceva, era mai bine să rupă legătura.

De câteva ori băiatul i-a trimis mesaje în care își cerea scuze pentru ceea ce îi spusese, încercând s-o facă să înțeleagă faptul că nu era nicio problemă dacă ea nu  simțea la fel. Tot îi spunea cât de mult i-ar fi plăcut rămâne doar prieteni. Dar nu a mai primit niciun răspuns de la Elisabeta.

De atunci tânărul fără să înțelegea decizia ei, se gândea în fiecare de noapte la fata cu chipul de înger, uitând-se  la poza ei pe care o avea pe ecranul telefonului și o regăsea în poeziile scrise de ea. Își amintea de fiecare clipă în care ei doi vorbeau,  stând cu ea la telefon reușiseră să pună pe note muzicale poemul ce a fost puntea dintre ei. Și ar fi dat orice ca să-i mai audă glasul măcar o dată. Nu a fost  zi fără să nu se gândească la Elisabeta care în acea clipă și-a deschis ochii.

-Hei, bună.

Ea nu i-a răspuns, ci se uita la băiatul pe care îl cunoștea într-o altă lume, din visurile ei în care hoinăreau împreună. Îl știa dintr-o altă galaxie unde nu exista moartea, doar iubirea ei pentru acel băiat care a făcut-o să simtă cele mai frumoase emoții, i-a dat aripi să zboară până la el, acolo  unde îi era gândul. Dar știa că un vis durează doar o clipă, iar viața ei era o realitate prea crudă, pentru ca să-l lasă să vină spre ea.

-Ce cauți tu aici? l-a întreba ea cu o voce rece.

-Te-am găsit leșinată pe strada.

-Of, asta îmi mai trebuia…

-Adică?

-Să mă vezi leșinată pe stradă.

-Adevărul e că nu a fost chiar cum mi-am imaginat să ne întâlnim, dar oricum mă bucur mult să te văd. Îi spuse el schițând un zâmbet.

-Dacă zici tu.

-Știi bine cât de mult mi-am dorit să te întâlnesc. Apropo de când ești în Iași și de ce nu m-ai anunțat că ai venit?

Elisabeta evita să se uită la băiatul pe care îl iubea din toată ființa ei, dar cu toate astea nu a vrut să-l facă părtaș  la suferința prin care ea trecea zi de zi. Îi se părea nedrept să-l lase să se aproprie de ea și să ajungă să-i simte teama de moarte din suflet ei. Din  acest motiv s-a hotărât  să rupă legătura cu el, când dragostea lor devina din ce în ce mai puternică și acele sentimente pe care le aveau unu pentru altul nu ar fi aducă nimic bun, decât durere.

-Ștefan noi doi nu trebuia să ne întâlnim niciodată. Spuse Elisabeta încercând să-și stăpânească lacrimile care se adunau în colțul ochilor.

-De ce spui asta?

-Crede-mă că așa ar fi fost mai bine pentru amândoi, deci te rog să pleci.

-Nu plec până când nu-mi vei spune motivul pentru care nu vrei să mai vorbești cu mine, cred că am dreptul la o explicație.

Atunci fata s-a întors cu spatele la el și și-a scufundat fața în pernă începând să plângă. Ștefan năucit de acea situație și simțind-se puțin vinovat  a stat pe loc fără să spună nimic. Asculta suspinele Elisabetei, moment în  care ar fi vrut s-o ia în brațe și să plângă împreună cu ea. însă i-a fost teamă să n-o sperie, așa că nu a făcut niciun pas.

-Iartă-mă te rog, dar aș vrea să înțeleg de ce fugi de mine. A spus el încet

-În cazul în care nu ți-ai dat seama, suntem într-un spital și asta pentru că am făcut o criză. Sunt bolnavă, ce e așa de greu de înțeles? vorbi fata printre supine.

-Elisabeta nu a fost zi fără să nu mă gândesc la tine, aș face orice doar să pot da timpul înapoi și să retrăiesc fiecare clipe petrecută împreună. Mereu am vrut să-ți scriu, să te întreb dacă ești bine, să te rog să-mi acorzi doar cinci minute pentru ca să-ți spun cât de mult îmi lipsești. Dar nu am insistat pentru că mi-am dorit să-ți respect decizia.

-Și îți mulțumesc pentru asta. Acum că ai aflat și motivul pentru care nu ți-am răspuns, poți pleca liniștit.

-Mai vreau să știi că eu te iubesc și mi-e imposibil să neg acest adevăr.

-Știu asta și eu te iubesc, însă asta nu poate schimba cu nimic starea mea de sănătate care pe zi ce trece se agravează. Viața mea e ca un fir de ață care în orice secundă se poate rupte. E un sentiment care mă îngrozește, văd frica în ochii părinților mei și mă simt foarte vinovată pentru suferința lor. Crede-mă că mi-e de ajuns.

-Tu nu ai de ce să simți vinovată, doar că nu ți-ai provocat singură boala, ba mai mult reușești să-i ții piept, fără să te lași doborâtă de ea.

Îi spuse el în timp ce ea se ridică în șezut și după un ofta lung a început să vorbească din nou.

-Aveam cinci ani când medicii au spus că mai am de trăit maxim doi ani. Nu am uitat niciodată reacția mamei, care a început să plângă foarte tare și atunci i-am spus să nu-i creadă, pentru că eu mă voi face bine. Din acest moment a început lupta mea pentru a trăi. A trebuit să mă obișnuiesc cu durerea, cu gustul medicamentelor. Din cauza bolii niciodată nu am putut ieși afară și să mă joc ca un copil normal. Trebuia să merg în fiecare săptămână la spital unde mi se punea perfuzii și unde stăteam ore întregi. Însă nu am vrut să mă dau bătură, pentru că mi-am dorit prea mult să trăiesc.

-Acum înțeleg de ce ai ales să te îndepărtezi de mine, pentru că ți-ai dorit să-mi  arăți doar partea frumoasă a vieții tale. Și totuși mi-aș dori să înțelegi și tu că pentru mine vei rămâne fata care m-a făcut să plutesc, împreună  am conturat cele mai frumoase vise, apoi am alergat prin ele ca doi nebuni. Vorbind cu tine am realizat câtă putere poate avea un cuvânt și că el aproprie oameni chiar de la distanță , așa cum s-a întâmplat cu noi.

-Acest lucru nu  trebuia să se  întâmple. A fost greșeala mea că m-am lăsat prea mult dusă de val și am început să visez, fără să mă gândesc că tu vei dori ceea ce eu nu-ți pot oferi.

Atunci el a îngenunchiat în fața ființei pe care o iubea mai mult decât pe el însuși și și-a pus mâinile peste ale ei simțindu-i tremuratul. A așteptat până când ea și-a ridicat privirea, moment în care s-a oglindit în ochii ei senini.

-Tu mi-ai oferit cele mai intense și mai frumoase momente pe care le-am trăit vreodată. Nimeni nu m-a făcut să râd, să mă bucur din toată ființa mea de un mesaj, de o convorbire telefonică, așa cum ai reușit tu. Iar acum dacă a fost să ne întâlnim, te rog lasă-mă să fiu alături de tine, dă-mi șansa de a-ți dovedi cât de mult te iubesc.

-Nu te pot lăsa să-mi simți durerea, mi-ar fi greu dacă te-aș vedea suferind alături de mine și în plus ar fi nedrept să te pun într-o asemenea postură. Tu poți să te bucuri de viață, să-ți îndeplinești visurile, să dai tot ce e mai bun din tine ca să devii un chitarist celebru, așa cum îți dorești. Și sunt convinsă că într-o zi vei găsi acea persoană lângă care ai să fii fericit.

-Chiar nu înțelegi că în tot timp ăsta nu am putut să-mi te scot din minte, din suflet? tu ești în fiecare gând de al meu, îți văd chipul de fiecare dată când îmi închis ochii.

-Cel care nu înțelege cum stau lucrurile ești tu. Pe mine moartea mă pândește în fiecare pas și chiar dacă încerc să fug de ea, s-o păcălesc să-mi mai lase o zi în plus, știu că până la urmă mă va prinde în ghearele ei și atunci nu voi putea face nimic.

-Așa cum se va întâmpla cu fiecare om și asta pentru că viața e o călătorie, ce are un început și un sfârșit. Sincer, nu am înțeles niciodată de ce oamenii se tem de moarte, când ea e doar o poartă spre viața veșnică, unde sufletul va fi liber în adevărul sens al cuvântului, așa cum nu poate fi în acest trup.

-Tu chiar crezi că mai există viața după moarte?

-Normal, sufletul e ca o notă muzicală care nu moare niciodată, ci  despărțindu-se de trup va vibra total diferit și cel mai frumos e faptul că atunci îl vom putea vedea pe Dumnezeu față către față. Deci eu nu mă tem de moarte și nici tu nu ai de ce să-ți fie frigă de ea.

-Ce bine era dacă ar fi totul atât de simplu.

-Chiar așa e, doar că noi trebuie să ne dăm seama de acest lucru.

Pentru câteva minute se făcuse liniște în salon, timp ce Elisabeta medita la ce spuse băiatul din fața ei, care era înalt, avea păru negru, ochii căprui. Îi vorbea cu o voce calmă, atât de degajat despre despărțirea sufletului de trup, încât făcea ca totul să pară ușor.

În acel moment Ștefan a fost vrăjit de frumusețea ochilor și de chipul ei luminos ce-l privirea fără să mai facă vreo mișcare, fără să rotească niciun cuvânt. Apoi ea și-a ridicat  capul iar privirile lor s-au întâlnit. S-au oglindit unul în ochii celuilalt minute în șir, până când ușa salonului s-a deschis.

-Hei, dar nu mi-ai spus că ai vizatori.

Atunci Elisabeta a tresărit auzind vocea din spatele ei.

-Ai ajuns deja? da, el e Ștefan, un prieten de al meu. Spuse ea încercând să-și ascundă emoțiile.

-Oh, Claudia mama Elisabetei. Spuse femeia care avea accent moldovenesc.

-Încântat de cunoștință. Răspunse Ștefan după ce ridicat în picioare și a dat mâna cu doamna care îi zâmbea.

-Și cum ești draga mea? a întrebat ea îndreptându-se privirea spre fiica ei.

-Sunt bine, cică am avut o cădere de calciul. Însă acum m-am revenit și nu cred că mă vor ține în spital.

-Mă duc să vorbesc cu mediul și vedem ce e de făcut.

Când au rămas din nou singuri, Ștefan s-a apropiat de Elisabeta și fără să mai stea pe gânduri a îmbrățișat-o. După câteva secunde de evitară în care ea a vrut să se retragă din  brațele lui, dar el nu i-a dat drumul, s-au îmbrățișat amândoi. Și-au  sprijinit capul unul de celălalt, el îi  adulmeca parfumul de trandafiri, în timp ce ea îi simțea degetele lui care îi mângâiau spatele.

-Cât mă bucur că în sfârșit te-am întâlnit, pentru mine e un vis împlinit. I-a șoptit el la ureche.

-Of Ștefan…

-Știu ce vrei să spui și de aceea nu voi insista. Deci te las pe tine să decis dacă ne vom mai vedea sau nu. Și te roc să nu uiți niciodată că te iubesc. I-a spus îndepărtându-se de ea.

Din acea zi Elisabeta s-a tot gândit la Ștefan, la afirmațiile lui referitoare la moarte și care au ajutat-o să-și depășească temea pe care o avea și s-o vadă ca pe un lucru firesc. Își imagina locuri unde sufletul ei va călători atunci când se va despărți de trup, închidea ochii și se simțea ușoară ca un fulg de nea zburând deasupra unui câmp de maci. A realizat că din clipa în care nu va mai fi pe acest pământ, ea își va continua călătoria pe un alt tărâm.

Nu și-a mai putu lua gândul de la băiatul de care i-a fost atât de dor, încât nopți la râd adormise plângând. Citea cu lacrimi în ochii mesajele pe care Ștefan îi le trimitea, însă voia ca el s-o uite, pentru că a crezut că așa va fi mai bine pentru amândoi. Totuși de când l-a întâlnit, a început să-și dorească să fie lângă ea, să-l aude , să-l simte. Ar fi dat orice ca să existe un mijloc prin care să-i arate cu ce iubire îl purta în suflet, dar în același timp voia să-l ține departe de boala ei. Odată  fără să mai sta pe gânduri și-a luat telefonul de pe noptieră și a început să scrie un mesaj.

………………………………………………………………………………………

Cu o seară înainte de Valentine,s Day, Ștefan în timp ce își citea un curs pentru examenul pe care urma să-l aibă peste câteva zile, a primit un SMS. După ce a subliniat ceva pe una dintre pagini s-a uitat pe ecranul  telefonului și a văzut numele Elisabetei. A simțit un gol în stomac când a citit mesajul de la ea, în care îi spunea că vrea să se vadă și îl întreba dacă a doua zi era liber.

După câteva minute în care îi venea să țipe de bucurie pentru că avea s-o vadă din nou,  i-a răspuns că pentru ea mereu își va face timp.

A doua zi la ora 18 Ștefan având chitara în mână mergea pe malul Bahluiului, unde a văzut-o printre îndrăgostiți care se plimbau pe acolo. Cei doi se îndreptau unul spre altul, Elisabeta pășea ușor încât dădea impresia că plutea, iar el făcea pași mari dorindu-și să  ajungă cât mai repete  la ea.

-Bună.

-Bună. A răspuns ea zâmbind.

Pentru câțiva secunde amândoi au stau pe loc neștiind ce să facă.

-A fost o zi frumoasă, deși destul de rece. A spus Ștefan rupând tăcerea.

-Asta pentru că e iarnă.

-Ai dreptate.  Apropo ăsta e pentru tine.

În acest moment i-a oferit un trandafir roșu pe care Elisabeta l-a luat și l-a mirosit în timp ce el o privea.

-Mulțumesc, e foarte frumos.

-Păi, e ziua îndrăgostiților, așa că nu aveam cum să nu-ți dăruiesc o floare.

-Aha, de abia acum înțeleg de ce toată lumea cumpără flori. De fapt niciodată nu am sărbătorit ziua asta și de aceea nu-i dau importanță.

-Nu ai sărbătorit  pentru nu-ți place acest eveniment sau nu ai avut cu cine?

-Deși îmi place ceea ce se petrece în perioada asta și  mereu mi-am dorit  să sărbătoresc în aceasta zi, dar nu  am avut cu cine. Spuse ea în timp ce mergea alături de el.

-Adevărul e că nici eu nu am avut aceasta ocazie până acum.

-Serios?

-Da, să spunem că nu prea am avut succes la fete.

-Mă mir, pari un tip foarte ok și plus știi să cânți la chitară, lucru care atrage simpatia fetelor.

-Da așa este, dar nu mi-a plăcut să mă arunc într-o relație doar de dragul de a fi cu cineva.  Știi cât de mult îmi plac discuțiile care mă ajută să mă dezvolt și că evit să-mi pierd timpul fără rost.

-Asta nu e o piedică să nu încerci să te aproprie de cineva.

-În ziua de azi e foarte greu găsești acea persoana potrivită, în fața căruia  te poți deschide,  să vorbești despre orice, așa cum s-a întâmplat cu noi doi.

-Sincer, nici acum nu știu cum am ajuns să ne înțelegem atât de bine vorbind doar la telefon, fără să ne întâlnim măcar odată.

-Asta pentru că suntem pe acea lungime de undă, ți-am mai spus  că în tine m-am regăsit pe mine însumi. Ai fost prima persoană în care am avut încredere totală și am putut să-mi deschid sufletul.

Atunci Ștefan a făcut doi pași înainte și s-a oprit în fața Elisabetei, a privit-o pentru câteva secunde, apoi  i-a luat mâna și a sărutat-o. Ea începuse să tremură, simțind fiori pe șira spinării când privirile lor s-au întâlnit din nou. Și în tăcerea  sării și-au mărturiseau  iubirea pe care o simțeau unul pentru altul, fără rostească niciun cuvânt, fără să clipească. Au stat nemișcați până când ea și-a închis ochii.

-Uită, vreau să-ți propun ceva. I-a șopti el.

-Ce?

Și  în loc să-i răspundă, Ștefan s-a întors spre un puști care trecea pe lângă ei, iar pe deasupra capul lui flutura un balon în formă de inimă, roșu, legat cu o ață lungă.

-Hei frate, de unde ai luat balonul ăsta?

-L-am găsit pe stradă. I-a răspuns pustiul cu un glas subțire.

-Și vrei să-l dai unei fete?

-Oh, nici gând. L-am luat de pe jos  că ar fi fost păcat să-l las să se spargă.

-Păi dacă nu ai ce face cu el, ce ai spune să mi-l dai mie pentru zece lei?

-Da, cred că e afacere foarte bună.

Ștefan a luat balonul de la băiatul care se bucura că făcuse rost de niște bani pentru a-și cumpăra dulciuri. Apoi  a îngenunchiat în fața fetei pe care o iubea până la cer și înapoi și i-a oferit acel balon. În acea clipă Elisabeta a făcut un pas înapoi și a început să surâdă ceea ce o făcea și mai frumoasă.

-Vrei să sărbătorești cu mine Valentine,s Day? a întrebat-o el uitând-se în ochii ei sclipitori.

-Ștefan…

-Te rog.

-Bine, accept. Spuse ea emoționată, timp ce el s-a ridicat luându-i mâniile între ale lui.

-Mulțumesc, m-ai făcut cel mai fericit om din această zi. Știi de câte ori mi-am imaginat că mă plimb într-o seară și tu să fi alătur de mine? să vorbim câte lună și stele, să te țin de mână și să nu-ți mai dau drumul niciodată. A spus el în timp ce s-a dat într-o parte.

În acea clipă Elisabeta  avea impresia că visa, parcă se aflau  într-o altă lume, unde erau doar ei doi. Mergând alături de el cu privirea în jos, numărând pietrele pe de malul râului și se gândea. Nu știa ce să facă, să fugă de acea iubire  sau să da frâu liber sentimentelor care zăceau sufletul ei. Ar fi vrut să-i spună acelui băiat cât de mult îl iubea, că și ea s-a gândit la ei doi, că i-a fost atât de dor de el, dar îi era teamă. Iar gândul că el ar putea să sufere din cauza ei, o făcea să meargă în tăcere.

Ștefan simțea că plutește alături de acea fată pe care a luat-o de mână, gest ce o făcuse să stresară dar el i-a zâmbit dându-i încredere. Au mers în tăcere pe aleea luminată de felinare, învăluiți de adierea vântului ce venea din direcția râului. Se uitat cu coada ochilor unul la altul și apoi priveau în zare unde se vedea turnul Palatului Culturi și al Mitropoliei.

-Apropo, te-ai mutat în Iași? a întrebat-o el dintr-o  dată.

-Da, ne-am mutat aici anul trecut, înainte să încep facultatea. Ai mei nu au vrut să mă lase singură, așa că au venit și ei.

-Și cum îți se pare orașul?

-Îmi place foarte mult, e așa de poetic, romantic încât m-aș plimba ore întregi fără să mă plictisesc. Mai ales seară când se aprind felinarele se creează o atmosferă foarte plăcută,          parcă spui că e un mic Paris.

-Așa e, Iașul are ceva aparte care te face să visezi. Cel puțin eu nu m-aș muta în alt oraș nici dacă mi-ai da tot aurul din lume.

-Adevărul e că nici eu nu aș mai pleca de aici.

-Ca să vezi cât de multe avem  în comun, de fapt  cred că asta e și factorul principal care ne aproprie. Pentru mine e o minune că ai accepta să ne mai vedem și că ești alături de  mine în acele clipe. Crede-mă că nu mi-am dorit mai mult de atât.

-Să nu exagerăm.

-Nu exagerez deloc, din contra aș da orice ca să reluăm ceea ce era între noi, exact de unde am rămas și să nu mai fugi de mine. Te iubesc și nu pot și nici vreau să uit tot ce a fost între noi.

La auzul acelor cuvinte Elisabeta și-a închis ochii și câteva lacrimi începu să se rostogolească pe obrajii ei roși. După ce a atras aer în piept a început să-i vorbească.

-Știi, m-am tot gândit la ce mi-ai spus la spital și am realizat cât de greșit vedeam ceea ce mi se întâmple. Dar tu ai reușit  să mă faci să înțeleg că nu e de ajuns să mă lupt pentru a trăi, ci trebuie se mă bucur de viață. Așa că m-am hotărât că de acum încolo să mă bucur, fără să las teama să cuibărească în sufletul meu.

-E cea mai bună decizie draga mea.

-Și am vrut să-ți mulțumesc pentru asta.

-Mi-a fost dor de tine.

-Și eu care am crezut că după prima noastră întâlnire te-ai lămurit în legătură cu mine, dar văd că nu.

-Dacă crezi că o amărâtă de boală ar putea schimba sentimentele unui om, te înșeli. Ți-am spus că în ochii mei vei rămâne acea fată de care m-am îndrăgostit și pe care o vreau lângă mine.

-Nu știu de ce vrei să-ți complici viața, de ce ai iubi una ca mine care nu va putea să-și facă niciun plan de viitor.

-Pentru că îți iubesc chipul, ochii, zâmbetul, fiecare vorbă de a ta, fiecare mișcare. Iubesc tot ce îmi transmiți, tot ce eu simt pentru tine. Te iubesc Elisabet. Îi mărturisi Ștefan din tot sufletul lui.

La o sută de metri Elisabeta văzu o bancă și pentru că era puțin obosită s-a așezat, la fel făcu și el. Era o seara liniște, luna se ridica pe bolta cerului, în timp ce acei doi priveau stele și când vedeau una căzătoare își  puneau o dorință.

-Ce seara liniștită. Spuse ea încet.

-Și frumoasă și asta datorită ție.

-Da, mă întreb  ce am  făcut eu oare ca să spui acest lucru.

-E de ajuns să zâmbești și totul din jurul  tău devină frumos.

-O spui de parcă aș fi o zână.

-Da, pentru mine ești zâna care mi-a îndeplinit dorința de a o vedea în carne și oase și îți promit că nu am să te mai las să pleci.

-Auzi la el ce tupeu are, se pună cu o  zână.

-Aș face orice ca tu să  rămâi lângă mine.

În acel moment s-a apropriat de Elisabeta și a cuprins-o în brațele lui fără ea să se împotrivească. Apoi a început să-i sărute părul, obrași, în timp ce ea îi simțea căldura trupului lui și inima bătând cu putere.  El îi adulmeca  parfumul, îi simțea respirația ca  o adiere de vânt și în aceea clipă a început să-i vorbească în șoaptă.

-Te rog să rămâi lângă mine pentru totdeauna.

-Asta vrei?

-Da și  îți voi fi alături indiferent ce s-ar întâmpla. Dă-ne aceasta șansă, te rog și îți voi dovedi am meritat să încercăm.

-Știi, totul pare un vis frumos care nu aș vrea să sfârșească niciodată.

-E un vis îndeplinit, dar e cât se poate de real, așa cum din acest moment viața noastră va fi un cântec de dragoste pe care îl vom cânta împreună iar și iar.

-Un cântec acompaniat de sunetul chitarei?

-Și de inimile noastre care bat una pentru asta.

-Te iubesc, I-a șoptit ea întâia oară.

-Și eu te voi iubi pentru  totdeauna.

După ce s-au întors cu fața unul la celălalt,  el a început să-i mângâie obrazul catifelat până când și-a apropriat buzele de ale ei, scufundându-se  într-un sărut. Atunci Elisabeta a dat drumul balonului și acesta se înălța la cer.  Ștefan simțea dulceața buzele ei și ea căldura gurii lui, apoi s-au îmbrățișat, șoptindu-și unul altuia cele mai frumoase vorbe de dragoste.

Pe acea bancă Ștefan și Elisabeta au  stat până la miezul nopții vorbind despre ei  doi,  citeau în stele despre o viață în doi și el a început să-i cânte melodia lor de dragoste care va dura o veșnicie.

deLoredana

Norișorul alb

 

Pictură realizată de Amelin Dumitru

Pictură realizată de Amelin Dumitru

 

Aseară în timp ce  îmi așterneam pe hârtie câteva gânduri am auzit bătăi în geam, curioasă am aruncat o privire. Erau picăturile de ploaie care mă chemau să le privesc cum se jucau prin aer. Așa că m-am dus cu scaunul până la fereastră și  am întredeschis-o ca să aud mai bine sunetul ploii ce cădea încet, îmbrățișând pământul. Ploaia știe deja că îi ador parfumul, că dansul picăturilor mă face să mă simt atât de ușoară, iar sunetul lor suav e ca un alint pentru sufletul meu.

Priveam cum picăturile se desprindeau încet din nori, începându-și călătoria spre pământ. Pluteau în aer lăsându-se  conduse de vânt ce le atingea ușor și ca un prinț se apropia de ele în ritm de dans. Acei dansatori erau atât de frumoși, de eleganți și atât de sinceri în mișcările lor, încât am simțit cum o adiere de iubire  se îndrepta spre mine.

Cuprinsă de acel spectacol, am stat nemișcată  minute în șir lăsându-mă purtată de povestea ploii, până când pleoapele  mi s-au îngreunat și ca o cortină au căzut peste ochii mei.

M-am scufundat într-un somn  profund, visând cum mergeam pe o cărare foarte îngustă, încât nu aveam cum să-mi pun picioarele unul lângă altul. În ambele părți se întindea un foc care se oprea la marginile acelei cărării. M-am uitat în toate părțile sperând să văd o altă cărare mai largă,  dar nu mai era niciuna decât cea pe care mă aflam și pe care puteam  să merg doar înainte. Din cauza căldurii care mă învăluia, înaintam  cu greutate simțind cum rămâneam fără aer.

Făceam păși mici și cu mare atenție conștientă că dacă făceam o mișcare greșită m-aș fi putut dezechilibra și să cad în acel foc care mocnea. Mergeam cu capul în jos respirând din ce în ce mai greu.  Epuizată  îmi ridicam  picioarele care păreau foarte grele. Genunchii îmi erau îndoiți, spatele aplecat, iar mâinile se balansau pe lângă corp. În acele clipe mă asemănam cu o momâie fără viață. Nu mai aveam putere să mai sper că voi ajunge la capătul acelei cărării, ba mai mult îmi spuneam că nu mai era nicio șansă să scap cu viață de acolo.

Când am vrut să mă arunc în acele flăcări, am auzit o voce venită din nori. Atunci mi-am ridicat puțin capul și am văzut cum din nori a apărut o lumină care începuse să-mi mângâie  chipul. Vedeam doar lumina și auzeam acea voce care mă întreba de ce tot priveam în jos unde văd doar deznădejde, teamă, acel foc care era gata să mă înghită  și de ce nu mergeam cu privirea înainte. O întrebare ce atunci mi se părea lipsită de sens, dar vocea a continuat să-mi vorbească.

Îmi spunea prea iubită fiică, vorbindu-mi cu blândețe. Mă tot îndemna să-mi ridic privirea rugându-mă să am încredere.  Mi-a spus că locul în care mă aflu a fost pregătit pentru mine ca să învăț cum să-mi depășesc limitele, că doar trecând pe acolo voi deveni  mai puternică. Mi-a mai șoptit că parcurgând acel drum voi ajunge să plutesc.

Până la urmă am ascultat vocea și am început să privesc în față și la câteva centimetri am văzut un nor alb care mă aștepta. Uitându-mă la acel nor  am început să alerg fără ca să-mi mai fie frică, nici oboseala nu o mai simțeam, tot ce voiam era să ajung la el.

M-am  urcat pe acest norișor pe care începusem să plutesc,  iar când am vrut să mă uit în direcția de unde venea acea lumină m-am trezit. În momentul în care mi-am deschis ochii am realizat faptul că nu a fost doar un simplu vis, ci unu prin care Dumnezeu m-a învățat cum trebuie să trec peste un obstacol și dacă voi merge pe drumul vieți cu încredere și cu privirea înainte, voi ajunge să plutesc.

Simt că acest vis va avea o continuitate și voi afla unde mă va duce acest norișor. Așa că aceasta povestioară va avea și a doua  parte, pe care am să v-o împărtășesc cu tot dragul.

Până data viitoare numai bine!

 

deLoredana

La cumpăna dintre ani

 

 

Simt cum  nisipul din clepsidră  se scurge și cu fiecare secundă suntem tot mai  aproape de un nou început. Mi se face pielea de găină la gândul că s-a mai dus încă un an așa ca o adiere de vând. Și încep să  scormolesc prin rucsac ca să  văd ce am adunat în aceste 12 luni, câte fapte bune am reușit să fac și de câte ori mi-am  lăsat slăbiciunile să mă conducă. Trag cu ochiul în trecut unde mă văd prăbușită la pământ, dar pe umărul meu drept stă îngerul păzitor care îmi șoptește să am încredere că totul va fi bine și mă încurajează să-mi continui călătoria fără teamă.

Mai caut în acest rucsac și iau în mână o inimă și îmi aduc aminte  de clipele petrecute alături de cei dragi. Parcă simt și acum scoicile sub tălpi, aud valorile marii și glasurile celor două nepoțelelor ale mele,  care pentru mine vocile lor sunt cea mai frumoasă melodie.  Îmi amintesc când îmi ascultăm mama cum deapănă amintiri pe malul mări, când îi priveam pași pe nisip.  Clipe de care  am avut parte în acest an. Sunt amintiri pe care le voi păstra în suflet pentru o eternitate.

Observ un alt  moment, când o stea de pe cer s-a stins, ea semnifica un om cu un surâs de înger, un prieten drag de la am învățat să mă bucur de lucrurile mărunte și că iubirea nu are limită. De la acest prieten am mai învățat să-mi apreciez familia, să-i fiu recunoscătoare, iar pentru asta îi mulțumesc și sper să fie fericit acolo unde e. Nu-l voi uita niciodată și sunt convinsă că el știe că într-o zi  se va întâlni  cu un fluturaș.

Dacă ar fi să dau un titlu acestui an, ar suna ”o viață trăită într-un an”, de ce? pentru că așa și a fost. Cel puțin nu-mi aduc aminte să fi mai trăit atât de intens, așa cum am făcut-o anul ăsta.

A fost ca un carusel care m-a dus prin toate stările posibile, începând de la mulțumire pe care am avut-o atunci când am terminat de scris cartea. Apoi am avut o perioadă mai gri, chiar dacă din când în când mai apărea soarele dar prin fața lui trecea câte un nor care îmi întuneca calea și nu mai știam pe unde s-o iau. Au fost momente când nu am putut, dar nici acum nu pot să înțeleg de ce oamenilor le place să facă rău și să provoace suferință celor din jur, când noi putem trăi în pace, fără să ne mai omorâm unii pe alți.

Dar nimic nu mai contează când totul se termină cu bine, iar bucuria învingerii te face să uiți prin ai trecu sau de câte ori ai căzut. Așa și eu închei acest an într-un mod frumos, bucurându-mă de  lansarea cărții mele. E un vis împlinit pe care acum doi ani nu aș fi putut să cred că voi ajunge să-l realizez. Datorită acestei întâmplării, anul 2022 pentru mine va fi printre cei mai frumoși ani din viața  mea.

Un sfârșit fericit, așa cum se termină poveștile pe  care le scriu și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest an. Îi mulțumesc pentru că m-a purtat în brațele Lui și pentru oameni minunați pe care mi i-a trimis în viața mea. Îi consider ca pe un dar foarte prețios și sper  să-i pot iubi la fel de mult așa cum ei mă iubesc.

O sigură dorință am pentru anul 2023 și aceea este ca noi, oameni să înțelegem că nu avem nevoie de bani, de nu știu ce averi sau statut social pentru a fi fericiți ci de foarte multă iubire. Avem nevoie de pace, de o lume în care să trăim unii pentru alți, unde să găsim alinare, sprijin, să mergem pe stradă și să zâmbim și să ne zâmbească. Copiii au nevoie de un cămin unde să dăinuiască  dragostea părinților, unde să se simtă în siguranță, iubiți, să poată să se exprime liberi și mai ales unde să primească cele mai bune sfaturi ca să devină oameni frumoși și capabili să înțeleagă esența vieții.

Asta îmi doresc pentru următorul an și chiar cred în faptul că fiecare om poate schimba lumea prin lăpădarea de mândrie, de dorința de a avea cât mai mult și să înceapă să iubească  până la infinit. Poate vă sună a basm, dar să știți în orice poveste se regăsesc și fapte reale. Așa că nimic nu e imposibil, mai ales să schimbăm ceva la noi pentru ca lumea să fie un loc mai frumos.

În încheiere vă îmbrățișez în gând și pe lângă sănătate, fericire, spor și succes în tot  ceea ce faceți, Dumnezeu să ne dăruiască lumina Duhului Sfânt ca să putem să devenim mai buni, mai înțelepți și mai iubitori.

Vă doresc un an nou cât mai roditor și în sufletele voastre să fie multă liniștite.

LA MULȚI ANI!!!

 

deLoredana

Vine Pruncul Iisus

 

E seara de Crăciun

La ferestre steluțe  arginti strălucesc,

 Casele sunt împodobite

Mesele îmbelșugate,

Invitații  au sosit

Chiar și Moș Crăciun.

 

E veselie peste pământ

Din orice colț al lumii se aud râsete

Și glasuri de copii,

Dar e prea multă gălăgie

Ca să auzim o bătaie în ușă.

 

Oare cine bate

Bate și așteaptă

Ca să-I deschidem

Și să-L invităm în casă?

 

E pruncul Iisus Hristos

Care își caută locaș

Unde căpușorul să-l aplece

Somnul să-și doarmă lin.

 

La ușa sufletului nostru

Iisus vine de an de an

Ca să ne colinde

Să ne mângâie

Și să stea cu noi la masă.

 

El e cel mai frumos dar

De Dumnezeu trimis,

E dragostea  Lui

Ce o are pentru noi.

 

Până acum uitam de El,

Cu oaspeți noi ne înveseleam

ȘI pe Sărbătorit îl țineam afară

Lăsându-L să se culce într-o iesle.

 

Iisus bate iar la ușă

Umil stă și așteaptă

Ca noi să-I deschidem

Să-L primim în casa noastră

Și cu El să colindăm.

 

El bate la ușa inimii tale

Ești pregătit să-L primești?

deLoredana

Un vis îndeplinit

 

 

 

 

 

Este decembrie cu ale  lui flori  dalbe, o lună a bucuriei, a iubirii, a dorințelor îndeplinite, este o poveste magică spusă an de an. În aceasta lună Dumnezeu a rânduit să-mi îndeplinesc un vis de al meu. Este vorba despre  cartea mea de debut ”Captivă între bine și rău”.

Un roman pe care l-am scris într-un an și așa cum am mai spus, a fost o carte pe care am luat-o ca pe un test, fiind curioasă  să văd dacă voi reuși să scriu mai mult decât textele pe care le postez pe acest blog. Și așa m-am aventurat într-o călătorie imaginară împreună cu Danya Maud personajul principal al acestui roman.

Danya m-a dus la cumpăna între bine și rău, alături de ea am trăit cele mai frumoase momente ale  familiei Maud care locuia într-o casă din Londra. În acel loc eroina  cărții a fost crescută  în cel mai frumos mod. A învățat de la părinții ei cum să facă diferența dintre bine și rău. Cu multă iubire soții Maud i-au însuflat în suflet fiicei valorile morale, astfel ea a devenit  o femeie hotărâtă să meargă pe drumul cel bun. Aceasta educație i-a  fost de mare folos Danyei atunci când simțea că este la capătul puterilor, iar cuvintele mamei sale au ajutat-o să nu cadă sub robia răului.

Timp de un an am trecut prin diferite stări, împreună cu draga mea Danya, am râs, am plâns,  ne-am îndrăgostit, am fost trădate, ne-a fost teamă și de multe ori am simțit că ne înecăm într-un lac. Asta pentru că ea a existat prin mine și eu prin ea. Era o aventură de care mă bucuram de fiecare dată când o scriam, iar când am ajuns la finalul acestei călători mi-am spus că trebuie s-o ofer mai departe.

Din luna februarie a acestui an de când mi-am terminat cartea, am început să caut o editură pentru a putea fi publicată. Dar mereu mi se spunea că nu au fonduri, iar eu în niciun caz nu-mi permiteam să suport cheltuirile unei lansări. Cu toate  astea simțeam că romanul meu va fi lansat. Așa a și fost, deoarece la fârșitul lunii octombrie prietena mea Ramona Lengyel  i-a povestit despre mine doamnei Adriana Ungureanu, care a ajutat-o să-și lanseze una dintre cele trei cărți ale ei și căreia îi mulțumesc pentru că mi-a îndrumat spre o minunată doamnă Rodica Rodean.

Nimic nu e întâmplător în viață. Am fost susținută de dragile mele prietene Ramona, Andreea și Laura cărora le sunt recunoscătoare pentru că au crezut și cred în tot ceea ce eu pot realiza.. Acum am mai întâlnit încă un suflet frumos. Doamna Rodica Rodean președinta Asociație Universul Prieteniei, o persoană cu un suflet atât de cald, încât nu ai cum să n-o îndrăgești.

Deci de la frumoasa prietenie pe care o am cu aceste fete, am ajuns în Universul Prieteniei  unde doamna Rodica m-a ajutat să-mi public cartea și căreia îi mulțumesc din suflet pentru ceea ce a făcut pentru mine.

Ziua de 10 decembrie 2022 în care am  debutat cu romanul ”Captivă între bine și rău”  nu o voi uita niciodată. A fost o zi în care am simțit cele mai frumoase emoții și fericirea din sufletul meu mi-a dat acea senzația de plutire. Până acum nu știam că pot fi atât de fericită, de împăcată cu mine însămi. Pur și simplu am simțit că ofer ceva lumii și nu e doar un simplu surâs, ci o  bucățică din sufletul meu. Acest roman îl consider darul lui Dumnezeu pe care l-a revărsat peste mine și  la rândul meu îl dăruiesc mai departe.

Poate unele persoane se așteptau ca această carte a mea să aibă o temă religioasă. Dar cred că pentru a aborda un astfel de subiect trebuie să te simți pregătit, pe când eu nu sunt. Însă mereu am văzut credința în simplitate, adică  iubirea de Dumnezeu pentru mine înseamnă mai întâi de toate un suflet curat, inocent așa cum va  rămână și Danya. Chiar dacă în această carte nu am vorbit în mod direct despre Dumnezeu, totuși am încercat să strecor câteva idei despre iubirea Lui.

Volumul ”Captivă între bine și rău” pentru mine este o certitudine că într-adevăr pot scrie mult mai mult decât credeam vreodată. Așa că îl voi lua ca pe un start, convinsă de faptul că sunt doar la început de drum și că mai am multe de oferit. Știu că în sufletul meu sunt multe povești care așteaptă să fie scrise.

Poate povestea Danyei trebuia s-o scriu mai bine, sau s-o aprofundez mai mult. De aceea am o rugăminte la cei care îmi vor citit romanul, să-mi spună părerea lor fără nicio reținere. Mă voi bucuria de fiecare părere în parte, chiar dacă vor fi și criterii le voi primi cu sufletul deschis și am să le iau calcul pentru că ele mă vor ajuta să progresez. Așa că vă rog fiți prietenii mei care îmi arătă unde aș mai avea de lucru, vă mulțumesc!

Așa cum se știe, eu sunt o persoană cu dizabilități locomotori și la lansare am fost întrebată dacă am dictat și cineva a scris sau dacă am reușit de una singură. Este o întrebare firească pentru cei care îmi observă mâinile și la care am și un răspuns.

Da, într-un  adevăr din cauza tretaparezei spastică pe care o am nu-mi pot coordona foarte bine mâinile. Însă de copil am făcut recuperare și într-o oarecare măsură mi-am învățat corpul să mă asculte. Așa că  reușesc să lucrez la calculator cu mâna stângă,  mai lent ce e drept, dar acest lucru nu mă deranjează, ba din contra am timp  în plus să reflectez mai mult la ceea ce urmează să scriu. Și uită cum un aspect care țină de dizabilitate, la mine s-a transformat în abilitate.

Mi-e sufletul plin de recunoștință și nu am cum să închei acest articol fără să transmit câteva mulțumiri unor oameni minunați:

De fiecare dată când voi avea ocazia  am să-i mulțumesc doamnei Rodica Rodean pentru bunătatea ei. Îi mulțumesc pentru susținerea și implicarea ei pentru ca romanul meu să fie lansat și pentru coperta cărții pe care dumneaei a realizat-o. Este o doamna care va fi în sufletul meu pentru totdeauna.

În inima mea va mai fi și doamna profesoară Petronela Anngheluță căreia îi mulțumesc pentru corectarea lucrării, pentru minunatele ei gânduri pe care le veți găsi  în prefața acestei cărți.

Deși acum sunt un adult în toată firea, dar cândva am fost copil și unu care a avut nevoie de foarte mult ajutor. Și pe lângă mama mea căreia îi mulțumesc pentru că mi-a fost și îmi este alături, mai este încă o persoană pe care o consider îngerul meu păzitor.

Această persoană este Inge Jose Smelik  președinta Fundația Ancora Salvării care m-a format, mi-a dat cele mai bune învățături ca să-mi dezvolt abilitățile fizice și să mă echilibrez psihic . De la ea am  înțeles că și eu pot face lucruri frumoase, chiar dacă am un handicap fizic. Este un bine pe care nu-l voi uita niciodată și cât voi trăi am să-i fiu recunoscătoare doamnei Inge pentru tot ceea ce a făcut pentru mine.

În ziua lansării am avut onoarea să-l am alături și pe domnul Emilian Marcu, un scriitor căruia îmi face o deosebită plăcere să-i citesc poeziile pe care le consider un balsam pentru suflet. Îi mulțumesc pentru prezența și pentru discursul dumnealui prin care m-a motivat foarte mult să continui să scriu.

O altă persoană la fel de minunată este artista Ina Paladi care pentru câteva minute a fost vocea mea și îi mulțumesc pentru că  mi-a citit discursul. Îi mulțumesc pentru că a recitat un fragment din  cartea mea, chiar a fost o surpriză foarte frumoasă.

Odată  cu lansarea acestei cărții am mai avut parte de încă o bucurie și anume să-mi îmbrățișez pentru prima oară o prietenă foarte dragă, care mi-e ca o soră mai mare.

Ea este scriitoarea Ramona Lengyel din Brașov și în fiecare zi  îmi demonstrează că există o soluție pentru orice problemă. Ramona este persoana care m-a determinat să mă apuc serios de scris și dacă nu ar fi fost ea să mă motiveze, această lansare a cărții mele nu ar fi avut loc, cel puțin nu acum. Așa că îi mulțumesc din tot sufletul meu pentru că există în viața mea, pentru susținerea și încurajarea pe care mi le oferă. Alături de ea și prietenii noștri am învățat ce înseamnă o prietenie adevărată.

A fost  zi minunată și sper ca prin cartea mea ”Captivă între bine și rău” să-i duc pe cititori într-o călătorie surprinzătoare, să reușească să fie o călăuză a Danyei și împreună cu ea să simtă fiecare emoție.

O călătorie  pe care vă invit cu drag și pe voi s-o parcurgeți, iar dacă doriți să intrați în posesia acestei cărții trebuie luați legătura cu mine prin adresele de mai jos:

loredanagrosu18@gmail.com

Pe pagina mea de https://www.facebook.com/grosu.loredana

Sau îmi puteți lasă aici în comentariu precum doriți cartea și adresa de email, iar eu voi lua legătura cu dvs.

Mulțumită echipei TeleMoldova Plus acest eveniment a fost  și înregistrat, pe care o veți găsi în link-ul de mai jos.

https://www.facebook.com/telemoldova/videos/886885619119369

Până dată viitoare toate cele bune!

deLoredana

În zi de sărbătoare

 

 

 

Doamne în această zi de sărbătoare

Îmi aplec genunchii în fața Ta

Ca să-ți mulțumesc pentru că Ai creat-o,

Pentru faptul că Ai pictat-o în mii de culori

Și i-ai dăruit munții ca să fim aproape de Tine

Marea ca prin valurile ei, Tu să ne vorbești.

 

Îți mulțumesc pentru țara asta minunată

Care e leagănul copilăriei noastră

Și în brațele ei mereu  găsim alinarea,

Ea într-o horă pe toți ne unește

Cu mic cu mare îi cântăm

Și îi jurăm iubire pe vecie.

 

Doamne îți mulțumesc pentru harul Tău

Ce-L reverși peste România

Pentru războinicii care s-au luptat

Și de dușmani au apărat-o.

 

Sufletul  mi-e plină de recunoștință

Că Tu, Doamne ai decis să fiu aici

Unde soarele răsare cel mai frumos

Iar nopțile sunt magice,

Că Ai ales ca pentru ea inima mea să bată

Pentru aceasta patrie.

 

Îngenunchez  în fața ta Doamne

Și te rog să Ai grijă de această țară

Revarsă peste ea harul Tău cel sfânt,

Adu pacea între noi

Fă-ne să ne iubim ca frați

Caci prin venele noastre curge același sânge.

 

Te rog Doamne binecuvântează-ne patria

Țină-ne pe toți în ale Tale brațe

Și pe cei care o conduc ajută-i

Dă-le gânduri bune și iubire de neam

Ca să fie ca niște părinți înțelepți

Ce-și veghează cu dragoste copiii.

 

Doamne unește-ne în imensa Ta iubire

Ca să fim unul pentru altul

Și să trăim ca într-o familie

În țara pe care Tu ne-ai dăruit-o.

Amin!

deLoredana

Autovehicul adaptat pentru independența persoanelor în scaun rulant

 

Verbul a fugi pentru unii e o modalitate de a face sport, pentru cei lași e un mijloc să  fugă de responsabilități, dar pentru noi e cel mai frumos vis. Noi cei care suntem într-un scaun rulant am fi în stare să dăm ani din viața noastră doar ca să putem fugi pe propriile picioare măcar o zi. Mă uit în jurul meu și observ cum  această abilitate  pentru mulți e un lucru firesc, dar vă spun că nu realizează ce dar minunat au.

Vă propun un exercițiu de imaginație. Am să vă rog să închideți pentru câteva minute ochii și  imaginați-vă  că sunteți încuiați într-o încăpere. Imaginați-vă că stați  în acea cameră de câteva luni, că sunteți legați în lanțuri care vă strâng atât de tare  încât nu mai aveți aer și oricât  v-ați zbate nu reușiți să le rupeți, vă cuprinde dorul de oameni dragi și ați da orice pentru ca să puteți ajunge la ei. E un dor nebun care vă doare din ce în ce mai tare și dorința să fiți din nou liberi arde în voi. Dar  orice ați face nu puteți scăpa din acest loc unde singurătatea vă macină tot mai mult.

Știu că pentru unii e doar un simplu exercițiu, dar pentru mine și frații mei de suferință e o realitate crudă pe care o trăim zi de zi; luptăm ca să mai  slăbim acest lanț a dizabilității.  La ora actuală foarte multe persoane cu dizabilități locomotori stau cu lunile în casă, asta pentru că nu au posibilitatea să iasă afară, să nu mai spun de vacanțe de care  unii  nu au avut parte niciodată. E un adevăr dureros care te  măcină încet încet și simți cum acești patru pereți devin o celulă din care nu poți evada. Acest sentiment ori te secătuiește de orice putere, ori te face să  lupți până în pânzele albe cu dizabilitatea și începi  să te concentrezi  pe abilitățile tale până când ajungi să te autodepășești.

Andreea mi-a demonstrat  că există o rezolvare pentru orice problemă

Am avut ocazia să cunosc persoane care s-au resemnați renunțând  să mai se lupte cu destinul lor, dar și  persoane foarte dornice să schimbe dizabilitatea în abilitate. Una dintre aceste persoane este prietena mea Andreea Ivan. Ea s-a născut cu tetrapareză  spastică și își trăiește viața într-un scaun rulant. Pentru mine această fată este un exemplu de optimism, mereu a încercat să găsească soluții pentru orice problemă, așa a reușit să obțină un scaun rulant electric cu care iese prin oraș și cu ajutorul căruia a  mers la școală.

Deea  este foarte îndrăgostită de viață și are un suflet atât de bun, încât ar fi în stare să-ți dea tot ce are. Ea este foarte sociabilă, adoră ieșirile în aer liber, să participe la evenimente, să se ducă la concerte, la cinematograf și mai ales să călătorească. Pasiuni care pentru o persoană în scaun rulant așa cum este și ea par imposibil de îndeplinit, deoarece nu ai condiții de deplasare și ești nevoit să te închizi în casă.

În România la ora actuală  nu toate mijloacele transport în comun au rampă pentru persoane în scaun rulant, să nu mai spunem de trenuri care nici măcar nu au spațiu special  pentru căruț. Toate aceste lucruri pe mulți dintre noi îi condamnă la izolare, ceea ce nu  este corect pentru că orice om indiferent  cum este are dreptul la o viață normală, chiar dintr-un scaun rulant. Un lucru pe care Andreea Ivan nu doar că-l înțelege foarte bine, ci a găsit soluția pentru ca persoanele cu dizabilități să aibă parte de un transport adaptat nevoilor, care să-i ducă unde își doresc sau unde au nevoie să ajungă.

O mașină adaptată ar fi de mare folos pentru persoanele în scaun rulant

 

 

Draga mea prietenă în 2020 a ființat Asociația Andreea Ivan  Învingătoare  și  scopul principal al proiectului este achiziționarea unui autovehicul adaptat pentru independența  persoanelor în scaun rulant. Este  vorba despre o mașină BraunAbility care are intrare laterală și dispune de cel mai performant mecanism de rampă pentru persoane cu dizabilități. Aceasta este o rampă electrică și se amplasează foarte ușor pentru ca cei în scaun rulant să se poată urca și coborî fără să întâmpine dificultăți.

Este un proiect care ar face ca persoanele în scaun rulant  șă-și îndeplinească visul de a vedea marea, de a simți aerul de munte, să se întâlnească  cu  prietenii lor. E o mașină foarte benefică și în același timp o necesitate care ar face ca mersul la servici, la școală sau la medic să nu  mai fie o problemă pentru aceste persoane.

Realizarea acestui proiect ar fi o rază de speranță

Mi-am făcut câțiva prieteni pe Facebook tot cu probleme de sănătate și îmi sunt foarte  dragi, chiar pe unii dintre ei am ajuns să-i văd ca pe niște frați. Deși mi-aș dori foarte mult să-i cunosc personal și să petrecem câteva zile împreună, din păcate nu am posibilitate să  ajung până la ei, pentru că locuiesc în alte orașe. E o dorință ce doare foarte tare, de multe ori încep să-mi imaginez cum mă duc la gară și mă sui în trenul care m-ar duce la scumpi mei prieteni. Sunt sigură că e o dorință pe care o au mulți dintre noi, e un vis ce ar putea să se îndeplinească dacă acest proiect al Andreei ar fi dus până la capăt.

 

Autovehicul adaptat pentru independența  persoanelor în scaun rulant ar fi de mare folos. În primul rând deplasarea pentru Andreea și pentru mulți în situația ei ar fi mai ușoară, În al doilea rând ei ar putea ieși și fără însoțitori, ceea ce i-ar ajuta să învețe să fie mai independenți.  Aceasta mașină ar ajuta foarte mult ca persoanele cu dizabilități să înceapă să se bucure de viață și să devină independente cât mai mult.

Este unproiect care trebuie să susținut de fiecare dintre noi, pentru că orice om are dreptul să se bucure de tot ceea ce a lăsat Dumnezeu pe pământ și mai ales să poate ajungă acolo unde își dorește.

Haideți să aducem bucurie în sufletele acestora persoane

Dacă tot intrăm în cea mai frumoasă perioadă din an care ne îndeamnă să facem fapte bune și să aducem zâmbete celor din jurul nostru, vă invit să contribuiți la achiziționarea  acest autovehicul. Prin orice sumă donată putem să ajuta la îndeplinirea acestui proiect  și odată cu el vom  aduce o rază de speranță în sufletele persoanelor care vor beneficia de această mașină.

Doar împreună putem s-o ajutăm pe Andreea să ducă la bun sfârșit acest plan și odată ce  va fi realizat persoanele în scaun rulant vor avea motive să zâmbească. Așa că fiecare bănuț pe care va fi depus în conturile bancare afișate pe site-ul asociației, va bucura un om și îl va ajuta să meargă în locurile în care de o viață a visat să ajungă.

Pentru donații vă invit să intrați pe link-urile de mai jos:

https://andreeaivaninvingatoare.ro/donatii/

https://andreeaivaninvingatoare.galantom.ro/fundraising_pages/view

Dacă dăruim puțin din puținul nostru vom simți o bucurie care ne va lumina viața, pur și simplu vom fi fericiți fără să știm motivul.

În încheiere am o mare rugăminte la voi, să distribuiți mai departe acest articol ca să oferim și altora bucuria de a contribui la realizarea acestui proiect. Vă mulțumesc din suflet!

deLoredana

Cum să ajungem să iubim precum îngerii

 

 

 

Suntem într-o continuă schimbare, toate lucrurile care azi înseamnă tehnologie,  mâine vor fi înlocuite  cu alte și mai performante. Stilul de  viață se schimbă de la o zi la alta, noi ne schimbăm, avem altă mentalitate față de părinții noștri, așa cum  vor avea și generațiile viitoare.  Însă e un lucru care a rămas neschimbat și anume  răutatea dintre oameni.

Această  răutate ne este transmisă  din generație în generație, iar datorită  ei au fost și sunt războaie peste războaie, încât tot pământul este pătat de sânge nevinovat. E o ură cu rădăcini puternice  și până acum  nimeni nu a îndrăznit  să spună stop, până aici i-a fost. Ea trebuie să dispară de pe fața pământului, pentru că noi am fost creați  să ne iubim uni pe alți.

Cea mai frumoasă schimbare care s-ar putea produce pe pământ, ar fi dacă omul ar ajunge să înțeleagă că nu-i folosește la nimic să facă rău și  să urască. Dar trupul aparține acestei lumi și  niciodată nu va asculta de suflet. Trupul se luptă să fie mai presus decât suflet care  nu va cunoaște moartea și odată ce se va  despărți de el va dispărea pentru totdeauna.

De curând am citit romanul ,,Quasimodo” de Alex Szollo, un scriitor și un prieten foarte drag mie, de la care învăț să iubesc precum îngeri. Atunci când mă gândesc la Alex primele cuvinte care îmi vin în minte sunt: puritate, simplitate și iubire. Sufletul lui este la fel de inocent ca al lui Quasimodo, personajului principal din această carte în care pas cu pas ne va arăta cât de simplu am putea fi în legătură  cu Dumnezeu. El ne invită să lăsăm deoparte prostul obicei de a-i judeca pe cei din jur, să încetăm să mai urâm. În această lucrare autorul vorbește despre  umanitate, cum ar trebuie să ne comportăm uni cu alți  și  pune accentul pe iubirea aproapelui.

Chiar dacă acțiunea din acest roman se petrece în 1482 la Paris, ea este cât se poate de actuală pentru că din păcate disprețul oamenilor față de acest personaj care s-a născut  tetrapareză spastică  este des întâlnit și în zilele noastre. Din cauza bolii care  i-a afectat tot corpul, inclusiv partea de vorbire părinții se leapădă  de propriu lor copil pe care lumea îl consideră un monstru, astfel el ajunge în grija unui arhidiacon. Acesta îl educă după dogmele bisericii și îi pună să se îngrijească de clopotnița care devină camera lui. La scurt  timp  Quasimodo prinde  drag de  aceste clopote și chiar dacă  acea dragoste îl va costa scump, sentimentul lui față de ele rămâne la fel.

Alex Szollo ne dă ca exemplu pe un slujitor a bisericii care pretinde că deține  adevărul dreptei credinței și că este un mesager trimis de Dumnezeu ca să îndrume  lumea spre calea cea bună. Un arhidiacon care a fost binecuvântat cu harul de-a predica Evanghelia în duh și adevăr, dar el fiind slab de înger  cade sub robia mândriei. Atunci Diavolul îl atacă foarte subtil încât acesta devină sclavul lui.

În timp ce citeam această carte am realizat că îngerul întunericului e foarte înțelept, el se agață  de gândurile bune ale omului și încearcă să le întoarcă în favoarea  lui. Apoi încet îl atrage spre el până  când acestea îi cade în plasă. Cum va face și cu acest arhidiacon pe care îl va tulbura în timpul rugăciunii, se va juca cu mintea lui în așa fel încât îl va orbi și nu va mai putea să facă diferența dintre bine și rău.

În romanul de față vom descoperi cum un preot într-o secundă poate cădea între tâlhari, tot așa un paralitic care de abia merge, vorbește, fără să audă ajunge să comunice în mod direct cu Hristos. Deși Quasimodo are o admirație aparte față de arhidiacon care l-a luat de pe stradă , i-a oferit un cămin și i-a insuflat în suflet credința,  dar cu toate astea nu-l putea înțelege. Nu-i  înțelege ura față de anumiți oameni care nu fac niciun rău, doar au un alt stil de viața. Din acel  motiv el nu va putea fi de acord cu binefăcătorul lui care i-a dat a doua șansă la viață.

Quasimodo în ciuda dizabilității și a urii venită din partea oamenilor își găsește puterea de-a ierta și merge mai departe răspunzând la ură cu iubire.  El nu doar că înțelege pe deplin dragostea lui Dumnezeu ci o îndeplinește în totalitate, este în stare să-și dea viața pentru semenii săi. Prin acest personaj autorul ne dă o lecție de viață, un exemplu de iubire care nu a  cunoscut margine.

După părerea mea această carte ”Quasimodo” scrisă de Alex Szollo ar trebui să fie citită de fiecare dintre noi, pentru că este o lectură care ne poate îndruma spre o credință în duh și adevăr care ne-ar apropria mai mult de Dumnezeu. Deci vă invit cu drag să-l descoperiți pe Quasimodo și vă asigur că îl veți îndrăgi încă de la începutul poveștii lui  care vă va întări și la finalul cărții viața voastră va părea mult mai ușoară.

Alex Szollo a mai publicat până acum încă două cărți ,,Eu, Baraba” și ,,Tupeu de creștin” prin care arată că indiferent de origine, de cult, de culoarea pielii, de felul în care arătăm sau ne exprimăm avem același Dumnezeu și iubirea Lui e la fel pentru toți. Prin lucrările sale, Alex ne invită să trăim în simplitate, cât mai aproape de Dumnezeu și în armonie cu cei din jurul nostru pentru că în felul ăsta vom ajungem să iubim precum îngerii.

 

Pentru a vă fi ușor să găsiți  cartea lui Alex ,,Quasimodo” despre care v-am spus în acest articol, mai jos veți găsi link-urile care vă vor duce la ea.

www.libris.ro/quasimodo-alex-szollo 

www.carturesti.ro/carte/quasimodo/alex/szollo

 

deLoredana

Bijuteriile Anyoli sunt pecetele iubirii

În urmă cu câteva zile admiram inima roșie din brațele ursulețului pe care îl am pe birou. La un moment dat mi-am închis ochii și am început s-o desenez în gând mângâind fiecare linie în parte. Două linii simple și totuși când ele se împreunează devin simbolul iubirii care face legătura între Dumnezeu și om. De fiecare dată când  vorbesc sau scriu despre iubire mă gândesc la dragostea Lui nemărginită care are pentru noi și la persoanele dragi din viața mea.

În acest moment gândul meu se îndreaptă spre cele trei prietene ale mele pe care le-am cunoscut pe internet și pe măsură ce vorbeam ne apropriam, astfel am devenit ca patru surori care se susțin una pe alta.  Cu ele pot vorbi despre orice, le împărtășesc durerile, bucuriile, emoțiile, dorințele mele. Chiar dacă problemele noastre de sănătate ne împiedică să ne întâlnim, știu că sufletește sunt alături de mine, iar eu alături de ele. Am  construit o relație atât de puternică încât simțim când una dintre noi nu se simte  bine și atunci începem să discutăm despre ceea ce îi s-a întâmplat. Aceste super girls așa cum le alint îmi sunt foarte dragi și de fiecare dată când vorbesc cu ele îmi imaginez că stăm toate patru într-un foișor, cu ochii minții le privesc pe fiecare în parte, le zâmbesc, parcă le aud vocile și atunci le îmbrățișez în gând.

Datorită prietenelor mele care au crezut în mine și în darul pe care l-am primit de la Dumnezeu, am ajuns să scriu pe acest blog. Este  minunat când ți se spune că vei reuși să-ți atingi visurile, că prin felul tău de a fi și prin ceea ce faci ai putea să fi o sursă de inspirație pentru alți.  Aceasta susținere și iubire din partea lor pe care o simt venind  spre mine e un balsam pentru sufletul meu și ca să fiu mai aproape de ele m-am gândit  să le ofer un simbol al prieteniei noastre. Știam deja că  simbolul va fi una dintre bijuteriile Anyoli cu stocare inteligentă.

O bijuterie Anyoli este creată să fie un izvor al emoțiilor

 

 

De ce o  bijuterie  Anyoli? pentru că aceste bijuterii cu pandantiv  sunt mai mult decât niște accesorii. Datorită tehnologiei după care sunt create acestea transmit emoții printr-un mesaj scris, vocale, video, astfel ele au capacitatea de a ne apropie de cei dragi chiar și de la distanță. O bijuterie cu stocare inteligentă  este menită să fie o șoaptă de iubire, ce va hrăni sufletul fiecărui om.

Cei de la Anyoli  creează bijuterii în așa fel încât să fie un cadou unic și cu o  semnificație aparte, prin el vom putea fi mereu aproape de cineva drag. Într-un colier inteligent cu perle naturale sau în orice bijuterie Anyoli  se pot încărca mesaje, fotografi, cărți, documente ce vor apărea  atunci când  aceasta va fi atinsă de ecranul telefonului. Cu acest cadou o persoană dragă va purta cu ea într-o bijuterie mesajele noastre, dar și documentele de care va avea nevoie.

Ideea de a le trimite prietenelor acest simbol o am de mult timp, dar voiam să-l găsesc pe cel potrivit. Recunosc că îmi place să mă uit la bijuteriile Alyoni pentru că  sunt speciale,  dar când trebuie  să aleg una dintre ele mi-e foarte greu. Așa a fost și când am ales bijuteria care a devenit simbolul super girls.

Bijuteria care a devenit simbolul al prieteniei noastre

Prima dată m-am gândit la un inel cu piatră Opal roz care ar fi fost pe placul prietenelor mele.  Într-un adevăr e unu dintre inelele inteligente ce poate transmită multă emoție dar după descrierea pietrei, mi-am dat seamă că  e menit să fie mesagerul  iubirii între doi  îndrăgostiți. Deja îmi imaginam cum el ar fi dărui acel inel cu stocare inteligentă iubitei lui, cum ea l-ar atinge de ecranul telefonului și în acel moment ar apăra cererea  în căsătorie. Apoi  toate amintirile lor ar fi putut să fie adunate în acest pandantiv. Atunci am înțeles că acest inel super, cu o putere de a uni doi oameni pentru totdeauna, nu era tocmai cel pe care îl căutam.

80% din mine spunea să aleg un colier cu  perle naturale care sunt benefice în dezvoltarea personalități și stimulează încrederea de sine. E un colier elegant ce poate fi piesa de rezistentă din orice ținută și care ne va face legătura cu sufletul unei persoană dragă. Frumusețea  acestuia colier era cât pe ce să mă facă zic ”da, ăsta este”, însă când mă uitam la el am observat că e un cadou mai mult pentru mamă, bunică, nașă, profesoară, decât pentru prietene. Atunci mi-am zis că prietenelor le voi trimite altă bijuterie, dar acest colier îl voi dărui  mamei  anul ăsta de Crăciun.

 

După câteva săptămâni de cercetare pe Anyoli.ro am ales unul dintre lănțișoare cu pandantiv care a devenit simbolul prietenei. Pur și simplu am simțit că acest lănțișor cu  piatră ocean este special, transmite o energie pozitivă, speranță și de fiecare dată când o privești ai senzația că auzi valurile oceanului care te liniștesc. Valuri ce au avut puterea să se transforme în iubirea mea pe care am trimis-o surorilor mele de suflet și dacă până acum nu le puteam îmbrățișa, acum o fac prin mesajele pe care le încarc pe acest pandantiv.

Acest pandantiv mă face să mă simt aproape de surioarele mele

Tot ceea ce mai aveam de făcut în acel moment, a fost să scriu mesajul pe care l-au citit prietenele mele  la primirea cadoului. Am scris același mesaj pentru toate trei deoarece le iubesc la fel și  primele mele gânduri  trimise către ele prin aceasta bijuterie au fost următoarele:

”Draga mea, tu ești unul dintre cele mai frumoase daruri pe care le pot avea în această viață. Ești o lumină ce îmi luminează calea și o rază de speranță din zori de zi. Vreau să știi că te port în suflet și te îmbrățișez  în gând de fiecare dată când îți rostesc numele. Mă simt binecuvântată pentru că ne-a fost dat să ne cunoaștem și că ai devenit una dinte surorile mele de suflet, iar pentru a fi mai aproape de tine îți trimit aceasta bijuterie care de acum înainte va fi legătura între noi. De fiecare dată când vei atinge pandantivul de ecranul telefonului îți voi șopti cât de mult te iubesc”.

I hug you, super girl!

Cei trei pași care trebuie urmați pentru a citi mesajele încărcat pe pandantiv

În momentul în care prietenele mele au primit acest cadou de suflet, au trebuit să facă trei pași pentru a vedea mesajul de la mine.

1. Să se asigure că datele mobile, WiFi-ul sau NFC-ul sunt pornite.

2. Să instaleze pe telefon aplicația Anyoli.

3. Să atingă pandantivul de ecranul telefonului și să citească mesajul care va rămâne offline până când va fi înlocuit.

 

 

Aceste bijuterii inteligente au puterea de a da glas celor mai frumoase sentimente, în așa fel încât se vor naște emoții pe care nu le vom uita niciodată. Sentimente pe care reușesc să le transmit prietenelor mele care mi-au făcut o surpriză dăruindu-mi acest lănțișor. Acum toate patru avem acest lănțișor cu pendantiv prin care ne transmitem cele mai frumoase mesaje.

Datorită simbolului relația cu  dragele mele surioare a devenit mult mai puternică, asta pentru că zilnic gândurile noastre sunt încărcate în acest pandantiv și devin mărturisiri. Le simt prezența de fiecare dată când iau în mână bijuteria și  citesc, vizionez sau ascult mesajele lor, apoi le  trimit gândul meu.

Este minunat să vezi ce putere are o bijuterie atunci când tehnologia o transformă într-un  mesager al iubire și să devină un izvor a emoții. E  o lucrare frumoasă prin care Anyoli România face ca pietrele prețioase să aproprie oameni într-un mod special și îi îndeamnă să dea glas sentimentelor lor. O bijuterie Alyoni este ca și aceste două linii ale inimii, doar că ea unește două suflete într-o dragoste puternică sau într-o prietenie pentru totdeauna.

Articol scris pentru proba 12 SuperBlog 2022

deLoredana

Cu un cadou de pe Mindblower.ro aduc bucurii celor dragi

 

 

 

Dacă cineva te-ar întreba care este cel mai mare dar din viața ta,  ce ai răspunde? poate că răspunsul tău ar fi faptul că exiști, că poți face orice, să ajungi oriunde, etc. Te asigur că orice răspuns ar fi  corect, deoarece ele chiar sunt niște daruri, însă înainte de-a le primi, ai fost și ești un dar născut din iubire la fel ca mine.

Da, suntem darul iubirii pe care îl oferim mai departe oamenilor dragi din viața noastră. Deci darul cel mai mare pentru fiecare dintre noi e dragostea și cât timp vom trăi pe acest pământ o vom căuta. E sentimentul ce ne îndeamnă să facem cele mai frumoase gesturi. Cel mai simplu mod prin care ne putem arată iubirea sunt cadourile dăruite din suflet, care spun o poveste despre noi. Un cadou e ca o șoaptă de iubire, arătă aprecierea noastră față de o persoană dragă și alături de acest dar  punem cele mai frumoase mesaje.

Pentru mine alegerea unui cadou nu era ușoară

Mereu am îmbinat utilul cu plăcutul chiar și atunci când aleg un cadou, el trebuie să fie practic. În același timp trebuie să fie o certitudine a dragostei și să transmită emoții. În spatele fiecărui cadou e o adevărată muncă, implicare, ore întregi de gândire, efort fizic. O muncă pe care înainte nu reușeam s-o duc la bun sfârșit, pentru că din cauza unor probleme de sănătate pe care le am, îmi era imposibil să umblu din magazin din magazin după cadouri. De fiecare dată trebuia să rog pe cineva să le cumpere. De multe ori cadourile nu erau așa cum mi le imaginam, lucru ce era destul de frustrant. Cu toate astea nu aveam ce face, decât să le accept și să-mi spun că data viitoare va fi mai bine.

Însă de fiecare dată era la fel, asta până când am descoperit o altă variantă pentru a lua cadouri și spre surprinderea mea orice dar devenea din ce în ce mai frumos. Această variantă este MindBlower.ro, o platformă dedicată cadourilor care pot fi dăruite din suflet pentru suflet. Odată ce am ajuns pe acest site am fost  uimită de fiecare cadou în parte care e special și menit să aducă  zâmbete pe chipul celui drag. Din primele clipe ideile celor de la MindBlower pentru cadouri m-au surprins în cel mai plăcut mod. Toate erau minunate încât am avut senzația că mă uit în casa lui Moș Crăciun prin gaura cheii.

Fie că urmează să participăm la un eveniment, la petreceri onomastice, fie că intenționăm să facem o surpriză, aici găsim cadoul perfect pentru orice ocazie. Un univers al cadourilor create să fie simboluri a recunoștinței și  aprecierii. Echipa MindBlower ne dovedește că un cadou cât de mic ar fi, poate să fie valoros dacă e ales cu atenție. Din 24 în 24 h pe acest site vom găsi ideile specialiștilor care face ca orice dar să fie unic, ei ne ajută să alegem cele mai minunate cadouri. E un concept bine gândit care de a lungul anilor a făcut posibil ca peste 100 000 de cadouri pentru bărbați, femei și copii să fie motive de bucurie.

Cadourile alese de pe MindBlower.ro sunt speciale

 

 

Perioada în care mă străduiam să găsesc cadouri e la timpul trecut. Acum mulțumită celor de la MindBlower care îmi pune la doar un click distanță cele mai speciale cadouri, mi-e foarte ușor să fac surprize celor dragi. Anul acesta de ziua mamei mele, care e sprijinul și puterea mea, i-am luat o saltea pentru masaj. Cu acest cadou am reușit să-i dovedesc recunoștința pe care o am față de ea și cât de mult o apreciez pentru tot ceea ce face pentru mine.

Când eram mică adormeam doar dacă mama îmi cânta, vocea ei caldă mă liniștea, aveam sentimentul că plutesc și îi spuneam că atunci când voi fi mare am s-o duc pe un norișor pufos. Era o promisiune ce părea de neatins, dar datorită Saltelei Norișor pe care am găsit-o pe MindBlower.ro, în categoria dedicată cadourilor pentru femei, am putut să mă țin de cuvânt.

 

Mama a fost fascinată din prima clipă de această Saltea Norișor care are o telecomandă de control, trei nivele de intensitate, funcție de căldură, 4 zone de vibrații ideale pentru gât, spate, zona lombară și picioare. Datorită facilităților acestei saltele, masajul este o adevărată terapie care reduce durerile de sparte, a mușchilor oferind o stare plăcută și relaxantă, altfel mama are senzația că plutește pe un nor.

Cele mai frumoase cadouri pentru bărbați le găsesc pe MindBlower.ro

Eram conștientă de faptul că și bărbații adoră să fie surprinși și se bucură de fiecare dată când primesc un cadou pe placul lor. Acest lucru de multe ori mă punea în dificultate. Cădea cerul peste mine atunci când trebuia să  fac un cadou tatălui, fratelui sau prietenilor, pur și simplu nu știam ce să le iau. Însă pe MindBlower.ro am parte de cele mai frumoase idei de cadouri pentru  bărbați după care mă pot ghida, astfel reușesc să surprind orice bărbat.

Dacă tot am început să scriu despre MindBlower, nu pot să nu menționez și o trăire pe care am avut-o atunci când am oferit unul dintre cadourile de pe acest site.

 

 

Fratele meu e mare fan a cocktail-urilor și nu știu cum reușea dar când eram copii făcea tot feluri de sucuri din fructe foarte delicioase, încât i-aș fi dat orice doar ca să-mi facă un suc. Pasiunea lui pentru băuturile răcoritoare i-a fost asul din mânecă care l-a ajutat să-și atragă prietenii, în felul ăsta și-a cucerit soția care odată ce a băut dintr-un cocktail făcut de el s-a îndrăgostit. Peste câțiva ani m-au invitat la sfințirea locuinței lor, ceea ce a însemnat și un dar de casă nouă, care îmi doream să fie unul foarte special.

 

 

Recunosc că mi-a luat ceva timp până ce m-am decis asupra acestui cadou, dar s-a meritat efortul, pentru că datorită lui am adus multă bucurie în sufletul fratelui și al soției lui. Mi-am dorit să fie un dar semnificativ care să se lege de povestea lor de dragoste, să le fie util și în același timp un cadou special care putea să-l impresioneze pe fratele meu. Atunci am ales un set cadou Cocktail Shaker XL cu 12 accesorii de pe Mindblower.ro, când l-am văzut, am știu că era dorul pe care îl căutam.

Cu acest cadou mi-am făcut fratele fericit nu doar în acea zi, ci de fiecare dată când folosește acest set de cocktail. E un cadou pentru care nu mai știa cum să-mi mulțumească. Bucuria lui a fost un balsam pentru sufletul meu.

Cu ajutorul MindBlower.ro orice dorință se îndeplinește

 

Scriu despre cadouri și ce să vezi? mi s-a făcut dor să mai aleg un cadou și dacă tot se apropie Halloween-ul, o sărbătoare ce îi fascinează pe copii, m-am gândit să le fac o surpriză nepoatelor mele. Ele de mici au iubit-o pe Mica Sirenă, știu toate desenele animate cu ea și mi-au spus că anul ăsta de Halloween și-ar dori să se costumeze în sirene, dar nu au costume. Atunci nu am spus nimic, însă știam deja ce aveam de făcut ca să le îndeplinesc dorința.

Îndată ce voi încheia acest articol, voi intra pe MindBlower.ro și am să comand două pături cu coadă de sirenă. Cu aceste pături nepoțelele mele  vor fi micele sirene în noaptea de Halloween, se vor imagina în ocean reinterpretând scene din desene animate. Presimt încă de pe acum că vor dormi învelite, ceea ce îi va liniști pe părinți.

Este atât de simplu să dăruim zâmbete celor dragi, să-i înseninăm zilele cu un mic gest, cu un mesaj de bună dimineața, să petrecem timpul alături de ei la ceas de seară și să le spunem că-i iubim. Suntem darul dragostei și la rândul nostru oferim iubire, iar cei de la MindBlower ne vin în ajutor cu sugestii prin care ne putem arăta iubirea.

Iată și câteva idei drăguțe de cadouri, pe care le-am ales să le împărtășesc cu voi

 

 

Ca să-i oferim un zâmbet celui drag, am putea alege de pe MindBlowe.ro un proiector de tavan led cu boxă și doar cu o apăsare de buton va aduce oceanul în orice casă. Clipele petrecute alături de cei dragi vor fi acompaniat de sunetul valurilor. O pereche de șosete cu un mesaj haios ar putea fura multe zâmbete persoanei dragi chiar și în zilele înnorate. De multe ori cele mai frumoase cuvinte sunt scrise, un carnețel cu scrisori în care ne putem exprima mesaje, va fi un mic cadou în fiecare zi.

Cadourile mici pot  aduce multă bucurie. Deci să nu mai pierdem timpul și să alegem cadourile oferite de MindBlower.ro, ca să le spunem oamenilor din viața noastră cât de mult îi iubim.

Articol scris pentru proba 5 SuperBlog