Două gânduri

Doua gânduri într-o zi s-au contrazis, unul era gândul negativ iar celălalt era cel pozitiv.
Gândul pozitiv vine la cel negativ și îl treabă:
– De ce ai o haină așa de întunecată și pe chipul tău se vede atâta tristețe?
Gândul negativ începe să râdă:
– De mine spui, nu te uiți la tine că ești îmbrăcat într-o haină albă strălucitoare, dar ești de fapt o minciună și o speranță fără rost. Măcar haina mea arată realitatea așa cum este ea.
– Dar haina mea pare că ar fi o rază de lumină într-un colț de suflet ce îl face să se mai odihnească după atâta zbucium plin de griji și de nevoi pe care le faci să fie simțită prezența
– Alo, ai uitat cine sunt, ai uitat că eu mă îndrept spre realitate și prin ceea sunt îl face pe acel suflet să vadă viața exact cum e ea.
– Da, ai dreptate. Trebuie să fim mereu și mereu mărturii și realişti, dar tu uiți că și eu sunt un gând real la fel ca tine.
– Of frate, ce comic ești. Da, tu parcă ești un magician cu pălăria lui cea magică face să fie roz totul. Însă ai uitat că la un moment dat ți-ai încercat puterea cu mine spunând că va fi bine și că mâine urmează o zi frumoasă, dar oricum acel suflet nu te-a ascultat. M-a ales pe mine ca și gând real, nu o minciună așa cum ești tu.
– De ce mă faci minciunos, nu ți-am spus că și eu sunt real? Eu sunt însuşi pacea, iubirea, prin haina mea ochii se bucură de fiecare lucru mărunt, ei privesc furtuna vieții ca pe o binecuvântare, care îl face pe om să devină un războinic neînfricat.
– Da, da, auzi la el războinic neînfricat. E clar că ai luat-o razna complet. Apropo că tot ai adus vorba de iubire, vreau să lămurim un lucru. Eu pe iubire o fac să fie o certitudine, ceva pur adevărat, unde nu există nici o urmă de îndoiala, dacă ea este, este, dacă nu, nu este.
Atunci gândul pozitiv privește zâmbind la cel negativ și îl spune:
– Fratele meu drag, după cum se vede noi degeaba ne contrazicem, pentru că tu și eu suntem ca niște greutăți de pe balanța unui cântar. Așa cum două greutăți fac ca o balanță să se mențină în echilibrul, așa și noi îl facem pe om să se mențină între realitate și speranță.