Iertarea

Iertarea este o acţiune şi nu doar un cuvânt sau un simplu verb. Ea are nevoie de fapte şi de lepădarea orgoliului din noi. Iertarea e o virtute.

Suntem tentaţi să fugim de a ne cere iertare ca să nu ne înjosim; din prea mult orgoliu care zace în noi, ne este greu să recunoaştem că am greşit şi dorim să ne mascăm greşelile prin diferinţe mijloace. Nu ne asumăm faptele şi gesturile cu care provocăm răni celor dragi sau celor cu care intrăm în contact, ne menţinem cu tărie părerea noastră. Ba mai mult acţionam uneori persistând cu acea greşeală, făcând că rănile să fie şi mai adânci, deşi ne numim creştini. Mergem la biserică regulat, dorim să fim văzuţi ca oameni care trăiesc onest, care sunt drepţi în faţa lui Dumnezeu sau cel puţin asta e impresia pe care dorim să o lăsăm atunci când ne aflăm în biserică.

Dar oare câţi dintre noi ne cerem iertare sau iertăm din toată fiinţa noastră înainte de a ne porni spre biserică? Dacă în drumul nostru spre biserica ne apare o persoană care ne-a greşit, o evităm trecând pe cealaltă parte a drumului, numai să nu dăm ochii cu ea, lăsând astfel ura să-şi facă loc în sufletul nostru, fără a încerca să schimbăm ceva.

Atunci întreb şi mă întreb şi pe mine: Oare prin atitudinea asta ce o avea pentru fraţii noştri, nu ne asemănăm cu fariseii şi cărturarii care l-au dat la moarte pe Hristos?

Dacă stăm puţin să medităm la acele cuvinte din rugăciunea Tatăl Nostru pe care o spunem zilnic. Dacă ne oprim un pic la ¨şi ne iartă nouă păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri¨, ne-am da seama că prin aceste cuvinte ne asumăm poate cea mai mare responsabilitate pe care o poate avea un om, propria noastră evaluare când vom sta la Dreapta Judecată pe care o vom avea la sfârşitul vieţii, să fim iertaţi la fel cum şi noi iertăm pe frații noștri. Deci, doar prin iertare putem să ne rezervăm un loc în Cer.

Putem noi avea toate celelalte virtuţi care ne înfrumuseţează viaţa şi o face să fie plăcută Lui. Dar dacă lăsam orgoliul să ne acapareze inima până la punctul în care puterea de a ne smeri cerându-ne iertare celor cărora le-am greşit si  lui Dumnezeu dispare, totul e pierdut. De ce? Pentru că nu putem intra pe poarta Raiului fără a primi şi dărui iertare.

O altă atitudine pe care noi o punem în aplicare, este aceea de a corecta pe cineva prin faptul că îi dăm şansa de a-şi da seama unde a greşit şi posibilitatea de a face el primul pas pentru împăcare, ceea ce nu este ceva rău dacă o facem cu gând curat şi fără nici o urmă de mândrie. Dar în puţine cazuri se găseşte o astfel de atitudine. În cele mai multe cazuri iertarea nu există, nu mai are loc în sufletele noastre pline de eu, ne complăcem în starea de victimă ce trebuie să reacţioneze la fel de urât ca cel care ne-a greşit, având senzaţia că aşa vom depăşi mai uşor acel episod, cuvânt, care ne-a rănit.

Să ne eliberăm sufletele de orgoliu, să-I cerem lui Dumnezeu acea putere de a ne vedea imperfecţiunile şi greşelile şi astfel să putem cere şi dărui iertare, astfel vom fi mult mai aproape de El.,