Aş vrea să fiu o picătură de ploaie, să mă lupt până la epuizare, ca să nu mă desprins din braţele pufoase al nourului, Să fiu ca un copil gingaş care plânge după iubita lui mama. Deşi până la urmă tot aş cădea pentru că aşa mi-ar fi fost menirea mea, să pornesc marea aventură.
Aş învăţa să zbor frumos prin văzduh, aş prinde gustul libertăţi devenind tot mai încrezătoare în proprile mele forţe.
Să fiu picura cea mai jucăuşă, dintre toate zburând dinspre mări şi țări, aş vedea lumea întreagă, frumoasele florii care au crescut datorită strămoşilor mei de demult care la fel ca mine au avut același dar de a zbura.
Aş fedona mii de melodii punându-le în ritmul zborului meu, mi-aş cânta bucuria, tristeţea şi iubirea. M-aş îndrăgosti de un prea frumos păr de care numai eu să ştiu de existenţa lui, am face mii de dansuri împreună, aş sta în braţele lui până la ultima clipa în care el s-ar îndrepta către cer iar eu către pământ şi la despărţirea noastră să zâmbim unui altului având sentimentul a unei iubiri împlinite. Apoi mi-aş continua marea mea călătorie să întâlnesc păsările, fluturaşi, să aud glasurile suave copiilor jucându-se prin ploaia calde de vară.
Iar la sfârşitul acestei călătorii a mea să mă odihnesc la umbra unui trandafir alb şi lumina soarelui să se oglindească în picătură de ploaie pe care voi fi și să mă transform într-o culoare din curcubeu care va sta mândru pe înaltul cer.