Om frumos cu chip de Dumnezeu
Ce pentru tine lumea s-a creat,
Tu ești cel mai scump odor din univers
Ești lumina din zori de zi
Iar ochii tăi strălucesc în miez de noapte.
Suflet de om, lăcaș de rugăciune
Tărâm al blândeței și al iubirii
În care aduni rămășițe de amintiri
Și de dureri fără de număr.
Tu, suflete, izvor de putere
Ce treci prin valea plângerilor,
Cel care ai fost răpus de mii de sulițe
Și te-ai ridicat tot de atâtea ori.
O, suflet arzând ca o văpaie
În hotarul singurătății, pierdut, uitat,
Tu rătăcești prin ploii de lacrimi
Cu dorul tot nu te împaci.
Suflet de om privag și nemuritor
Ești ca un cufăr, păstrezi în tine iubiri nemărturisite,
Tu le duci pe toate în tăcere, supus
Și le iei cu tine în ceruri, fără ca să lași nimic în urmă.