Iubirea, cel mai frumos dar

Spread the love

 

Poate că nu sunt cea mai potrivită persoană să vorbesc despre dragostea dintre el și ea, având în vedere că până acum nu am avut nicio relație. Dar trebuie să recunosc, că uneori am simțit acei fluturași în așa fel încât să-mi dau seama că iubirea este cel mai pur sentiment.

Iubirea este ca un foc de tabără lângă care ai sta nopți la rând doar ca să-l privești, să simți căldura lui și să asculți glasul persoanei iubite,. Dar ar fi suficient o clipă de neatenție, ca o adie de vânt să-l împrăştie, creând un dezastru.

În momentul în care te îndrăgostești te simți ușor ca un fulg, simți că fiecare pas de al tău face parte dintr-un vals și conștient sau inconștient te gândești mereu la acea persoană dragă, chiar și atunci când dormi.

Iubirea te liniștește, te face să-ți dorești să devii o bucurie pentru cel pe care îl porți în suflet, în gândurile tale, așa încât ai fi în stare de orice, doar să-l vezi zâmbând.

După un timp începi să-l descoperi pe acel om, astfel ajungi să-l îndrăgești din ce in ce mai tare și să-i accepți defectele.

Iubirea este cea mai înaltă lecție de acceptare, efectiv te face să vezi dincolo de defecte unui om. De dragul lui, îl accepți, așa cum este. Nu-ți mai pasă de felul cum arată și nu te poți abține să nu-l iubești.

Însă dacă nu ai grijă de iubirea pe care o primești și mai mult, dacă minți, dacă devii indiferent. Cu siguranță vei fi cel mai urât om de pe pământ, poate pentru un timp sau poate o viață întreagă.

Cel puțin eu aș prefera, să simt durerea unui adevăr, decât să fiu mințită. Asta pentru că știu, că iubirea se oferă, nu se cerșește. Iar acest lucru mi-ar da puterea, să-l las pe om să fie liber.

Iubirea nu a ținut și nici nu va ține cont niciodată de felul cum arăți, ce studii ai, nici de ce religie ai, de câți bani ai, dacă ești sănătos sau nu, nici de distanța existentă. Asta v-o  spun din propria experiență.

Dragostea nu se sărbătorește doar de două ori pe an, ci în fiecare zi, în momentul în care îți privești persoana iubită sau când un gând de al tău fuge la ea.

Doar o singură dată în viață ne este dat să ne îndrăgostim cu adevărat, restul sunt iubiri de o vară.

Acest articol a fost publicat în Acasă, Glasul Sufletului. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *