Puterea cuvântului

Spread the love

 

 

 

Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: „Mută-te de aici dincolo, şi se va muta,”.

Cuvântul este cea mai grea armă și la îndemâna oricui, el poate fi o hotărâre clară. Prin el un războiul poate să înceapă, dar tot el este cel care va aduce pacea.

Cuvântul are trei moduri prin care poate fi rostit:
1. Cuvântul spus la întâmplare, așa din lipsă de ocupație neavând capacitatea de a ne valorifica timpul liber într-un scop folositor. O vorbă negândită te poate face să pari gol pe dinăuntru, fără nici o strălucire și prin cuvântul tău rostit fără rost vei da dovadă de un om care trăiește la voia întâmplării. Cel mai penibil mijloc de încercare de a obține ceva sunt cuvintele lingușitoare și dulci, dar lipsite de valoare.

2. Cuvântul distructiv prin care s-au dezvoltat războaiele, distrugerii de cultură. Datorită unui cuvânt de ură au murit oameni nevinovați și mai mult decât atât, au murit mințile luminate care puteau fi de folos lumii întregi. Un cuvânt poate dărâma într-o clipă tot ceea ce a clădit un om de a lungul vieții lui și îi ucide sufletul lăsându-l doar o stafie prinsă într-un trup.

3. Cuvântul ziditor este acel pe care îl simți, îl trăiești îl gândești și apoi îl rotești. Un cuvânt spus la moment potrivit e înţelepciunea sentimentului arzător să insuflă un sfat de folos celui care îl ascultă și îl pune în practică. Cuvântul transmis cu vibrația inimii e cea mai pură vorbă, bucuria auzului nostru și evident că el face imediat legătura cu sufletul.

Se spune că cele mai frumoase declarații de dragoste au fost mărturisite pe șoptite, deci cele mai frumoase cuvinte cer să fie rostite mai mult de acei fiori ce le simți prin tot corpul decât prin glas.

Cuvântul rostit de tine te reprezintă așa cum ești tu și fără să-ți dai seama ce importanță are asupra celor care te ascultă…

Acest articol a fost publicat în Acasă, Glasul Sufletului. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *