Pe fereastra deschisă spre mii de vise, zăresc o întindee către o plajă unde domneşte liniştea plină de un mister învăluit în ritmurile valurilor din care ia naştere o poveste care se desfăşoară pe acea plajă. Pe nisipul fierbinte se zăresc doi pescăruşi privindu-se pe ascuns, într-un fel stingher, stând acolo parcă de o veşnicie fără să scoată vreun sunet, fără să facă un gest.
Dacă nu m-aş uita cu atenţie la ei, aş avea impresia că sunt două statui al unui cuptor celebru.
Valurile oceanului ce se auzeau în ritmuri line. Incet încet au început să se mişte un pic mai tare alcătuind cele mai frumoase sunete ce formau o melodie ce nu avea nevoie de nici un cuvânt pentru a înţelege îndemnul încurajator pentru acei doi pescăruşi. Spre finalul acestei melodii, unul dintre ei se apropie cu o mare timiditate de celălalt atingându-se uşor, aşa încât au simţit amândoi acel fior al corpurilor lor.
Încetul cu încetul soarele cobora tot mai mult şi astfel se descompunea pe albastrul cerului formând două inimi care se împreunau devenind în scurt timp una singură.
În acelaşi timp în care s-a născut inima de soare, cei doi pescăruşi de pe plajă îşi mărturiseau dragostea ce o purtau în suflete de mult timp unul pentru altul. Se priveau neîncetat în ochii din care se citea bucuria întâlnirii pe care sufletele lor o aşteptau de multă vreme. O adiere de vânt îi îndemna la primul vals dansat împreună acompaniat de sunetele duioase ale valurilor. Norii s-au adunat pe deasupra pentru ca să le fie părtaşi la marea unire ce se săvârşea în acel moment pe plaja cea plină de mister.
Când pescăruşii s-au oprit din dans rămânând îmbrăţişaţi, iar buzele lor s-au unit încet, de parcă timpul s-ar fi oprit în loc, o picătură de ploaie strălucitoare căzută din cer ca un diamant i-a atins şi atunci un miracol s-a produs cu acele păsări, s-au transformat în doi tineri frumoşi.
Acei doi îndrăgostiţi care radiau de bucuria împlinirii visului lor, s-au luat de mână şi au început să alerge spre hotarele ştiute doar de ei, lăsând în urma paşilor o mică pană, care e dovada că visele se împlinesc. Îndrăzniţi să iubiţi!