Dragă inimă, ești frumoasă ca o floare de Mai.
Tu care bați în piept numărând încet
Secunde în neștire zi și noapte
Bătând când mai încet, când mai tare
Oh, inimă, te lași prea ușor atinsă
De oricine îți iese în cale,
Crezând în orice cuvânt frumos,
Ca un copil naiv ce ești,
Care se bucură de niște iluzii.
Tu tresari la fiecare șoaptă
Și te agăți de ele în miezul nopți
Le aduni ca pe niște pietre prețioase
În cufărul tău plin de amintiri
Apoi le retrăiești iar și iar.
Te crezi invincibilă, puternică,
Când de fapt ești o floare în bătaia vântului,
Pe care ploaia o va pune la pământ,
Unde încet, încet se va stinge.
Inimă dragă, ești doar un călător,
Care prin lume hoinărește,
În căutarea unei oaze de speranță
Sperând la o iubire, care va dura o veșnicie.
Dar vezi tu, micuța mea inimă.
În acest drum al tău spre nicăieri,
Atunci când în sfârșit simți că zbori,
Cazi transformându-te în mii de cioburi,
Cioburi din care te vei compune la loc.
Și așa rănită și fragilă cum ești
Mereu te vei ridica de la pământ
Și vei porni spre noi orizonturi,
Unde speranțele se nasc din credință,
Iar tu vei fi una dintre ele,
O speranță care nu va muri niciodată.
Foarte frumos Loredana draga…
Mulțumesc!