Ieri am ieșit la o plimbare în cel mai apropiat parc de locuința mea, profitând de vremea frumoasă. Însă după ce am ieșit din scara blocului am simțit o senzație plăcută, era o stare de plutire, încât îmi venea să dansez, să cânt de bucurie, fără să înțeleg, care e motivul. Totul părea un mister care îmi trezea curiozitatea. Atunci m-am oprit o clipă în loc, privind în jurul meu dornică, să aflu ce se întâmplă.
La început mi-a atras atenția verdele firelor de iarbă ieșite din mustul zăpezi, apoi zăresc ghiocei puri și fragili. M-am uitat atentă la petale albe lor, care se asemănau cu niște aripi de zână, pe care adierea vântului le atingea ușor. Apoi am simțit un parfum dulceag venit din partea opusă și când mi-am întors privirea am observat niște zambile de o frumusețe rară, în toate culorile, printre ele se jucau vrăbiuțele.
Mă uitam la acest spectacol al păsărilor, care dansau printre florii, cântând al lor cântec de bucurie. Le-am urmărit cu privirea fiecare mișcare, până ce ele și-au luat zborul, privând cum se înălțau spre crengile înmugurite ale copacilor, în timp ce o rază blândă de soare îmi mângâia chipul. Era o senzație așa de plăcută, încât pentru câteva secunde am închis ochii. Când i-am deschis, am observat un fluture zburând. Era un fluturaș cu aripioare albe cu bulinuțe roșii, care m-au dus cu gândul la un mărțișor, moment în care mi-am scos telefonul din buzunar și l-am deschis.
Pe ecranul telefonului scria 1 Martie. Am început, să zâmbesc privind cerul albastru și am inspirat aerul de primăvară care se întindea peste tot pământul. Era ca o nou început, în care natura se trezește la nouă viață, o nouă șansă de a o lua totul de la capăt și de data asta ea va străluci, așa cum nu a mai făcut niciodată. Era bucuria, pe care natura o împărtășea cu mine. Eram invitata de onoare la sărbătoarea bucuriei, unde primăvara m-a luat de mână și am dansat împreună cu ea.
În acea clipă mi-am întins mâinile râzând. Priveam din nou cerul, în timp ce mă învârteam. Trăiam acea bucurie simțind cum o adiere caldă de mă învăluia. Dansam printre copacii, atingând cu vârful degetelor iarbă, adulmecam parfumul florilor, continuam să râd. De fericire am început, să cânt , să vorbesc cu natura mulțumindu-i pentru acel cadou divin. Dar în acel moment un porumbel alb s-a apropiat de mine, parcă încercând, să-mi distragă atenția.
Porumbelul a venit până la picioarele mele și după ce m-a privit câteva secunde, și-a luat zborul făcându-și drum printre crengile copacilor. Mă uitam, cum zbura în razele strălucitoare ale soarelui, când el s-a întors iar spre mine asigurându-se, că îl privesc. În acea lumină aurie a făcut trei cercuri, apoi a dispărut.
Nedumerită mă uitam după el întrebându-mă dacă a vrut să-mi spună ceva și tocmai atunci am auzit o voce de copil întrebând cine a creat primăvară, iar o altă voce blândă a unei bunicii i-a răspuns că Dumnezeu a făcut toate acele frumuseții. Da, așa e Dumnezeu a pictat acest tablou de primăvară și apoi i-a dat viață, mi-am spus înțelegând mesajul porumbelului.
După un sfert de oră m-am pornit spre casă și fiecăruia om care trecea pe lângă mine îi spuneam vestea care o aflasem, urându-i așa cum vă urez și vouă, dragii mei cititori, o primăvară frumoasă, iar bucuria ei să-și facă loc în sufletele voastre!