Cu toți căutăm acea persoană care să fie pe aceeași lungime de undă cu noi, pentru a construi împreună relații de prietenie și de cuplu de lungă durată. Ne dorim ca aceste persoane să ne dea o stare de bine, să ne simțim iubiți, apreciați, înțeleși, încurajați etc. Dar dacă într-o relație fie ea de dragoste, prietenie, chiar și de familie, lipsesc acele elemente care apropie două persoane, ne vom îndepărta de acel om, pentru că nu vom vedea sensul să fim în preajma lui.
Când două persoane au o conexiune plăcută și se apropie unul de altul din ce în ce mai mult, astfel ajung să se ajute reciproc. De cele mai multe ori avem nevoie de sprijinul celor din jurul nostru, ca ei să creadă în visurile noastre, să ne șoptească că putem și ne ajute să se descoperim. să progresam.
În momentul în care Hristos a spus ,,să vă purtați poverile unui altuia” mă îndoiesc că El se referea doar la cei care au nevoie de lucrurile materiale sau la ajutorarea celor imobilizați. Mai degrabă se refera la ajutorul spiritual. De multe ori avem nevoie de un îndrumător, de cineva care să ne facă să vedem lucrurile clare.
Este un subiect despre care am discutat acum câteva luni cu o prietenă dragă care m-a sunat și mi-a spus că simte nevoia să vorbească cu cineva. Deoarece în vocea Luciei am simțit o tristețe care m-a îngrijora, nu mai am stat pe gânduri și i-am spus că ne vom vedea în acea după-amiază. Cum a decurs întâlnirea cu Lucia și ce anume o frământa vă spune în cele ce urmează:
Tocmai când am întrat în cafenea, mi-am văzut prietena la una dintre mese, în acest moment ea se uita în gol, în timp ce pe obraji ei lacrimile se rostogoleau.
-Bună draga mea, dar ce ai pățit? Am întrebat-o nedumerită.
Însă Lucia și-a acoperit fața cu palmele, continuând să plângă. Atunci m-am aplecat spre ea și am îmbrățișat-o. Apoi după câteva minute am rugat-o să se liniștească.
-Iar te-ai certat cu Ovidiu, nu așa?
-A plecat de acasă și cred că nu se mai va întoarce niciodată. Spunea Lucia printre supine.
-Poate că așa a fost dat să se întâmplă, pentru că lucrurile dintre tine și el nu mai mergeau de ceva timp și decât să vă chinuiți unul pe altul, mai bine fiecare pe drumul lui.
-Dacă ar fi așa se simplu, dar vezi tu, lângă omul ăsta am stat atâta timp. Eu în relația asta mi-am pus sufletul pe tavă, am consumat energie, de multe ori am cedat în favoarea lui, am făcut tot ce am putut. Am avut răbdare cu el și l-am ascultat de fiecare dată. Să nu mai vorbesc de dragostea mea pentru el, dar Ovidiu al meu a placat fără să se uite în urmă.
-Dacă nu l-aș cunoaște pe Ovidiu, probabil aș fi spus că un nemernic. Dar vă cunosc pe amândoi și știu cât de bine vă înțelegeați la început. Atât tu cât și el v-ați implicat în relația voastră în egală măsură. Crede-mă că tu lângă acest bărbați te-ai schimbat, dintr-o fată închisă în ea, cum erai înainte să-l cunoști, ai devenit o femeie care se bucură de viață, mult mai încrezătoare în ea, îndrăzneață, puternică. Asta pentru că ai fost ajutată de el să te descoperi. Sunt convinsă de faptul că și tu l-a ajutat să devină o variantă mai bună a lui, pentru că așa se întâmplă în orice relație.
-Știu și de asta mă întreb unde am greșit sau ce ar fi trebuit să mai facem ca relația noastră să nu aibă un sfârșit. Spuse Lucia cu durere în glas.
În acel moment i-am luat mâinile în ale mele și atunci și-a ridicat privirea.
-Draga mea, știi prea bine că orice om va sta în viața noastră atât timp cât se simte bine lângă noi și ne poate face fericite. Însă când simte că nu-și mai găsește locul, începe să fie nefericit într-o relație, ba mai mult ajunge să rănească persoana pe care o iubește, în acest moment se îndepărtează. Așa cum probabil se simțea Ovidiu și a ales să se elibereze atât pe el și pe tine de o relație care nu mai are rost să mai continue.
-Vrei să spui că Ovidiu a făcut asta și pentru binele meu?
-Desigur, pentru că își dorește să te vadă fericită, așa cum nu mai puteai fi lângă el.
-Nu înțeleg cum am putut fi fericiți 5 ani, timp în care ne făceam împreună planuri de viitor, ne iubeam. Credeam că suntem făcuți unul pentru altul și la un moment dat nu ne-am mai înțeles.
-Asta pentru că nu sunteți compatibili pe cât credeți. În general când ne îndrăgostim la început suntem foarte entuziasmați încât trecem cu vederea defectele persoanei pe care o iubim, dar cu trecerea timpului lucrurile se mai schimbă. Începem să spunem ce ne deranjează la omul de lângă noi, să ne spunem părerea cum ar trebui să fie, la fel face și el. Iar dacă aceste sfaturi ne sunt de folos și ne pot ajuta să progresăm, înseamnă că suntem lângă persoana potrivită. Dar dacă la un moment dat ajungem să avem certuri tot timpul, înseamnă că trebuie să ne punem niște semne de întrebare.
-Dar se mai întâmplă și să te mai cerți, asta nu înseamnă că nu ești compatibil cu acel om, să nu uităm că fiecare om e diferit. Deci, mi se pare normal să apară conflicte.
-Nu mă refer la certurile banale pe care mi se pare firesc, ci la acele conflict distructive care par fără sfârșit. Pe când noi avem nevoie de oameni care ne pot liniști. E unul dintre motivele care ne determină să le căutam. De exemplu noi avem peste 20 ani de când suntem prietene. În tot acest timp ne-am susținut, am fost una lângă alta în cele mai grele momente, ca și acum. Lucrurile astea au făcut ca relația noastră să progreseze și să fie de lungă durată. Daca tu nu simțeai că suntem pe acea lungime de undă și prezența mea nu-ți făcea bine, atunci nu te-ai mai fi apropriat de mine, pentru că nu aveai niciun motiv ca s-o faci.
-Vrei să spui că trebuie să oferim o stare pozitivă și facem pe cel de lângă noi să se simtă bine, iar când această stare încetează, relația se sfârșește?
-Și aici aș mai adăugat că trebuie să fugim, să nu-i sufocăm cu iubirea noastră, să nu ne băgăm în sufletele oamenilor dragi. Eu una nu aș putea niciodată spun te iubesc cum spun bună ziua. Acest te iubesc pentru mine sunt cele mai frumoase cuvinte pe care le pot rosti și consider că atunci când o fac trebuie s-o simt din toată ființa.
-E o declarație de dragoste pe care n-o poți spune oricând și oricum, ci doar când simți cu adevărat.
-Exact. Atunci când aceste cuvinte încep să-și piardă din valoare, ba mai mult sunt înlocuite cu vorbe care rănesc, cel mai bine să ne îndepărtăm de acea persoană.
-Așa cum s-a întâmplat între mine și Ovidiu. Cel puțin în ultimul an, ne spuneam vorbe care dureau, ne certam din nimicuri. Orice făceam, pe el îl enerva, iar eu nu mai aveam răbdare. Efectiv eram doi vulcani gata să explodeze, nu mai ajungeam la nicio înțelegere. Deși amândoi încercam să ne revenim la acea stare de la început relației, când totul era frumos și nu ne mai săturam să stăm împreună. Simțeam ca și cum jucam niște roluri într-o piesă de dragoste care ne ieșea prost.
-Asta pentru că nu mai aveați acele lucruri care să vă aproprie unul de altul. Ceea ce mă face să cred că într-un cuplu nu e de ajuns doar dragostea celor doi, ci trebuie să se ofere o stare de bine omului de lângă el. Așa că iubim pentru că noi înșine simțim nevoia de compasiune, să fim iubiți, să aparținem cuiva. Mai ales noi femeile căutăm mereu să ne simțim protejate.
-Știu. Gândul că am rămas singură mă înfoiară și în plus eu încă îl mai iubesc.
-Și cu toate astea prezența lui nu-ți mai face bine, ba mai mult el te ține pe loc.
-Sunt conștientă de lucru ăsta și totuși mi-e greu să accept că totul s-a sfârșit. Mă cuprinde teama când mă gândesc că va trebui să mă împac cu această situație. A spus Lucia începând să plângă din nou.
-Te înțeleg și de aceea sunt eu aici ca să te ajut să treci peste, să-ți spun că uneori lucrurile nu merg așa cum ne-am dori.
-Și că iubirea nu e așa de puternică pe cât pare, cel puțin în cazul meu nu a fost.
-Știi, degeaba acoperișul unei case e făcută din tabla de cea mai bună calitate, dacă fundația e prost construită și la un primul cutremur ea se va prăbuși. Așa e și cu iubirea, dacă nu se bazează pe motive concrete, dacă nu produce, nu are cum să ducă la o relație armonioasă și de lungă durată.
Pentru câteva secunde Lucia se uita la picăturile de ploaie care băteau în geamurile cafenelei, părea că sunetul ploii o liniștea. Am privit-o în tăcere până când ea a început să vorbească din nou.
-Se pare că ai dreptate, deși e dureros ceea ce simt acum, să știu că el nu va mai fi lângă mine.
-Uite, eu sunt foarte distanță față de tatăl meu. Chiar recunosc de multe ori, uit să-l sun și atunci când o fac mai mult de cinci minute nu vorbim. Să nu crezi că nu m-am întrebat de ce sunt așa de rece fața de propriul meu părinte. Însă după o vreme am înțeles această răceală care o am față de tata, deși îl iubesc și îl respect.
-Și ce anume te împiedică să te apropii de el?
-Faptul că nu ne înțelegem. Înafară că e omul care mi-a dat viață, noi nu avem nimic în comun. Cred că mereu i-am cerut o iubire diferită față de cea pe care el o avea pentru mine. Îl doream lângă mine, să stea să mă asculte, voiam ajutorul și înțelegerea lui. Însă tata nu a putut să-mi ofere ceea ce mi-am dorit eu. Ba mai mult, în timp ce creșteam mi-am dat seama că sunt o povoară pentru el de care încearcă să fugă. Nu cred că o făcea din rea voință, ci pur și simplu nu i-am trezit bucuria de a fi părinte. Știm deja că nu toți oamenii își doresc copii.
-Să înțeleg că ai o relație mai frumoasă cu ceilalți membrii a familiei?
-Da, deoarece cu ei sunt în același gând, ne ajutăm unul pe altul, ne susținem în tot ceea ce facem. Sincer nu suntem niște persoane care să se sune zilnic, o facem doar când o simțim sau avem nevoie de ajutor.
-E frumos să știi că sunt anumite persoane care sunt gata oricând să te ajute, așa cum ești și tu pentru mine.
-Mereu voi fi gată să te ajut. E de ajuns să-mi dai un semn și eu voi veni la tine.
-Îți mulțumesc, chiar mi-a făcut bine această întâlnire. Acum mă simt ușurată. Dar să vedem cât mă ține starea asta, că mereu am sentimentul că el e prin casă.
-Atunci, ce ai zice dată ai veni să stai la mine o perioadă? Până când reușești să-ți pui în ordine gândurile. Numai bine vom petrece mai mult timp împreună, să ieșim în oraș la shopping, așa ca fetele
-Ar fi fain, dar nu vreau să te deranjez.
-Tu? Niciodată. Deci, vom trece pe la tine să-ți iei toate lucrurile de care ai nevoie și apoi mergem la mine. I-am spus eu în momentul în care ieșeam din cafenea.
Peste câteva săptămâni prietena mea și-a revenit, și-a dat seama că era o greșeală dacă ar fi continua acea relație care nu mai mergea. A înțeles că doi oameni vor fi împreună atât timp cât aceștia vor fi pe aceeași lungime de undă. Dacă se întâmplă să apar neînțelegeri care vor provoca suferință, așa cum s-a întâmplat între ea și Ovidiu, e mai bine să pui punct relației, înainte ca ea să devină toxică.
Cam atât avut să vă spun azi, sper ca voi cititorii acestui blog, să fiți înconjurați de persoanele care vă ajută să progresați. Vă îmbrățișez cu drag, până dată viitoare, să fiți fericiți!
Despre autor