Îți mulțumesc pentru că mă porți în gândurile tale

Spread the love

Mulțumesc e un cuvânt tare fain, plin de recunoștință și de emoții trăite în momentul în care îl rostim sau  îl scriem. E cuvântul care dă de înțeles că ceea ce ni se oferă, primim cu bucurie și ne face să ne simțim iubiți, apreciați, recunoscători. Mulțumesc e cel mai frumos și sincer răspuns pe care îl putem da dragostei care vine asupra noastră și odată ce acest sentiment ne va învălui sufletul, vom avea o stare de plutire, iar iubirea noastră pentru cei din jur va crește din ce în ce mai mult.
Dacă ar fi să definesc cuvântul mulțumesc ar suna în felul următor: Sunt recunoscătoare pentru iubirea și pentru fiecare gând de-al tău îndreptat spre mine. Iubirea e atunci când dăruiești din toată inima fără să aștepți ceva la schimb și le primești cu drag toate lucrurile frumoase care îți sunt oferite. Atunci când spunem mulțumesc, o facem zâmbind, avem fața luminată, iar sufletul începe să surâdă, asta pentru că suntem recunoscători acelei persoane și răspundem la iubirea ei cu dragoste.
Acum câteva zile am avut bucuria să mai adaug încă un trandafir lângă cei pe care îi aveam deja în buchetul vieții mele. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am ajuns la cea de-a 32 aniversare a mea, o călătorie minunată până acest moment, dar știu că ea va continua și că voi avea parte de multe descoperi, surprize de acum încolo. A fost o zi în care am observat cum peste o sută de persoane și-au îndreptat gândurile către mine, așa ca o ploaie caldă de vară ce mi-a atins sufletul. Au fost gânduri foarte frumoase trimise în univers pentru mine. Gânduri de-ale persoanelor dragi cu care am scris și scriu un istoric a unei relații de familie sau de prietenie și împreună cu acei oameni încercăm să conturăm cele mai frumoase povești. Fiecare cuvânt, orice gest au un impact puternic asupra mea, iar dacă ele sunt făcute din iubire, devin un balsam si o mângâiere pentru sufletul meu.
Sunt gânduri care mi-au făcut ziua mai frumoasă, am simțit iubirea acestor oameni față de mine, iar cuvintele lor m-au făcut să zâmbesc în timp ce le citeam mesajele și să-i îmbrățișez cu gândul pe fiecare. La toate acestea mesaje nu puteam să răspund altfel decât prin a le mulțumi cu drag la iubirea lor și sper că am reușit să le transmit toate aprecierea ce o am față de ei.
Sunt convinsă că prin acel cuvânt mulțumesc rostit sau scris cu toată inima vom ajungem să fim mai recunoscători și mult mai conștienți de iubirea celor din jur. Să încercăm ca măcar odată pe zi să spunem mulțumesc cuiva care ne ajută sau pentru simplu fapt că ne-a zâmbit. Să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru ne-a creat atât de speciali, ne-a lăsat să stăpânim un regat care e pământul și ne-a dat libertatea să trăim așa cum simțim, fără să ne impune nicio regulă. El vrea să fim creatori propriei noastre vieți și nimic mai mult.
Înainte de a încheia acest articol vreau să le mulțumesc încă o dată celor care mi-au trimis gândurile lor, le sunt recunoscătoare pentru iubirea lor față de mine. Îți mulțumesc și ție cititorule drag pentru ai ales să citești acest articol și sper să-ți fie de folos.
Până data viitoare numai bine și dacă v-a plăcut articolul vă invit să lăsați un comentariu în căsuța de mai jos.

Acest articol a fost publicat în Acasă, Evenimente. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *