Cum să ajungem să iubim precum îngerii

Spread the love

 

 

 

Suntem într-o continuă schimbare, toate lucrurile care azi înseamnă tehnologie,  mâine vor fi înlocuite  cu alte și mai performante. Stilul de  viață se schimbă de la o zi la alta, noi ne schimbăm, avem altă mentalitate față de părinții noștri, așa cum  vor avea și generațiile viitoare.  Însă e un lucru care a rămas neschimbat și anume  răutatea dintre oameni.

Această  răutate ne este transmisă  din generație în generație, iar datorită  ei au fost și sunt războaie peste războaie, încât tot pământul este pătat de sânge nevinovat. E o ură cu rădăcini puternice  și până acum  nimeni nu a îndrăznit  să spună stop, până aici i-a fost. Ea trebuie să dispară de pe fața pământului, pentru că noi am fost creați  să ne iubim uni pe alți.

Cea mai frumoasă schimbare care s-ar putea produce pe pământ, ar fi dacă omul ar ajunge să înțeleagă că nu-i folosește la nimic să facă rău și  să urască. Dar trupul aparține acestei lumi și  niciodată nu va asculta de suflet. Trupul se luptă să fie mai presus decât suflet care  nu va cunoaște moartea și odată ce se va  despărți de el va dispărea pentru totdeauna.

De curând am citit romanul ,,Quasimodo” de Alex Szollo, un scriitor și un prieten foarte drag mie, de la care învăț să iubesc precum îngeri. Atunci când mă gândesc la Alex primele cuvinte care îmi vin în minte sunt: puritate, simplitate și iubire. Sufletul lui este la fel de inocent ca al lui Quasimodo, personajului principal din această carte în care pas cu pas ne va arăta cât de simplu am putea fi în legătură  cu Dumnezeu. El ne invită să lăsăm deoparte prostul obicei de a-i judeca pe cei din jur, să încetăm să mai urâm. În această lucrare autorul vorbește despre  umanitate, cum ar trebuie să ne comportăm uni cu alți  și  pune accentul pe iubirea aproapelui.

Chiar dacă acțiunea din acest roman se petrece în 1482 la Paris, ea este cât se poate de actuală pentru că din păcate disprețul oamenilor față de acest personaj care s-a născut  tetrapareză spastică  este des întâlnit și în zilele noastre. Din cauza bolii care  i-a afectat tot corpul, inclusiv partea de vorbire părinții se leapădă  de propriu lor copil pe care lumea îl consideră un monstru, astfel el ajunge în grija unui arhidiacon. Acesta îl educă după dogmele bisericii și îi pună să se îngrijească de clopotnița care devină camera lui. La scurt  timp  Quasimodo prinde  drag de  aceste clopote și chiar dacă  acea dragoste îl va costa scump, sentimentul lui față de ele rămâne la fel.

Alex Szollo ne dă ca exemplu pe un slujitor a bisericii care pretinde că deține  adevărul dreptei credinței și că este un mesager trimis de Dumnezeu ca să îndrume  lumea spre calea cea bună. Un arhidiacon care a fost binecuvântat cu harul de-a predica Evanghelia în duh și adevăr, dar el fiind slab de înger  cade sub robia mândriei. Atunci Diavolul îl atacă foarte subtil încât acesta devină sclavul lui.

În timp ce citeam această carte am realizat că îngerul întunericului e foarte înțelept, el se agață  de gândurile bune ale omului și încearcă să le întoarcă în favoarea  lui. Apoi încet îl atrage spre el până  când acestea îi cade în plasă. Cum va face și cu acest arhidiacon pe care îl va tulbura în timpul rugăciunii, se va juca cu mintea lui în așa fel încât îl va orbi și nu va mai putea să facă diferența dintre bine și rău.

În romanul de față vom descoperi cum un preot într-o secundă poate cădea între tâlhari, tot așa un paralitic care de abia merge, vorbește, fără să audă ajunge să comunice în mod direct cu Hristos. Deși Quasimodo are o admirație aparte față de arhidiacon care l-a luat de pe stradă , i-a oferit un cămin și i-a insuflat în suflet credința,  dar cu toate astea nu-l putea înțelege. Nu-i  înțelege ura față de anumiți oameni care nu fac niciun rău, doar au un alt stil de viața. Din acel  motiv el nu va putea fi de acord cu binefăcătorul lui care i-a dat a doua șansă la viață.

Quasimodo în ciuda dizabilității și a urii venită din partea oamenilor își găsește puterea de-a ierta și merge mai departe răspunzând la ură cu iubire.  El nu doar că înțelege pe deplin dragostea lui Dumnezeu ci o îndeplinește în totalitate, este în stare să-și dea viața pentru semenii săi. Prin acest personaj autorul ne dă o lecție de viață, un exemplu de iubire care nu a  cunoscut margine.

După părerea mea această carte ”Quasimodo” scrisă de Alex Szollo ar trebui să fie citită de fiecare dintre noi, pentru că este o lectură care ne poate îndruma spre o credință în duh și adevăr care ne-ar apropria mai mult de Dumnezeu. Deci vă invit cu drag să-l descoperiți pe Quasimodo și vă asigur că îl veți îndrăgi încă de la începutul poveștii lui  care vă va întări și la finalul cărții viața voastră va părea mult mai ușoară.

Alex Szollo a mai publicat până acum încă două cărți ,,Eu, Baraba” și ,,Tupeu de creștin” prin care arată că indiferent de origine, de cult, de culoarea pielii, de felul în care arătăm sau ne exprimăm avem același Dumnezeu și iubirea Lui e la fel pentru toți. Prin lucrările sale, Alex ne invită să trăim în simplitate, cât mai aproape de Dumnezeu și în armonie cu cei din jurul nostru pentru că în felul ăsta vom ajungem să iubim precum îngerii.

 

Pentru a vă fi ușor să găsiți  cartea lui Alex ,,Quasimodo” despre care v-am spus în acest articol, mai jos veți găsi link-urile care vă vor duce la ea.

www.libris.ro/quasimodo-alex-szollo 

www.carturesti.ro/carte/quasimodo/alex/szollo

 

Acest articol a fost publicat în Acasă, Cărți. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *