Un vis îndeplinit

Spread the love

 

 

 

 

 

Este decembrie cu ale  lui flori  dalbe, o lună a bucuriei, a iubirii, a dorințelor îndeplinite, este o poveste magică spusă an de an. În aceasta lună Dumnezeu a rânduit să-mi îndeplinesc un vis de al meu. Este vorba despre  cartea mea de debut ”Captivă între bine și rău”.

Un roman pe care l-am scris într-un an și așa cum am mai spus, a fost o carte pe care am luat-o ca pe un test, fiind curioasă  să văd dacă voi reuși să scriu mai mult decât textele pe care le postez pe acest blog. Și așa m-am aventurat într-o călătorie imaginară împreună cu Danya Maud personajul principal al acestui roman.

Danya m-a dus la cumpăna între bine și rău, alături de ea am trăit cele mai frumoase momente ale  familiei Maud care locuia într-o casă din Londra. În acel loc eroina  cărții a fost crescută  în cel mai frumos mod. A învățat de la părinții ei cum să facă diferența dintre bine și rău. Cu multă iubire soții Maud i-au însuflat în suflet fiicei valorile morale, astfel ea a devenit  o femeie hotărâtă să meargă pe drumul cel bun. Aceasta educație i-a  fost de mare folos Danyei atunci când simțea că este la capătul puterilor, iar cuvintele mamei sale au ajutat-o să nu cadă sub robia răului.

Timp de un an am trecut prin diferite stări, împreună cu draga mea Danya, am râs, am plâns,  ne-am îndrăgostit, am fost trădate, ne-a fost teamă și de multe ori am simțit că ne înecăm într-un lac. Asta pentru că ea a existat prin mine și eu prin ea. Era o aventură de care mă bucuram de fiecare dată când o scriam, iar când am ajuns la finalul acestei călători mi-am spus că trebuie s-o ofer mai departe.

Din luna februarie a acestui an de când mi-am terminat cartea, am început să caut o editură pentru a putea fi publicată. Dar mereu mi se spunea că nu au fonduri, iar eu în niciun caz nu-mi permiteam să suport cheltuirile unei lansări. Cu toate  astea simțeam că romanul meu va fi lansat. Așa a și fost, deoarece la fârșitul lunii octombrie prietena mea Ramona Lengyel  i-a povestit despre mine doamnei Adriana Ungureanu, care a ajutat-o să-și lanseze una dintre cele trei cărți ale ei și căreia îi mulțumesc pentru că mi-a îndrumat spre o minunată doamnă Rodica Rodean.

Nimic nu e întâmplător în viață. Am fost susținută de dragile mele prietene Ramona, Andreea și Laura cărora le sunt recunoscătoare pentru că au crezut și cred în tot ceea ce eu pot realiza.. Acum am mai întâlnit încă un suflet frumos. Doamna Rodica Rodean președinta Asociație Universul Prieteniei, o persoană cu un suflet atât de cald, încât nu ai cum să n-o îndrăgești.

Deci de la frumoasa prietenie pe care o am cu aceste fete, am ajuns în Universul Prieteniei  unde doamna Rodica m-a ajutat să-mi public cartea și căreia îi mulțumesc din suflet pentru ceea ce a făcut pentru mine.

Ziua de 10 decembrie 2022 în care am  debutat cu romanul ”Captivă între bine și rău”  nu o voi uita niciodată. A fost o zi în care am simțit cele mai frumoase emoții și fericirea din sufletul meu mi-a dat acea senzația de plutire. Până acum nu știam că pot fi atât de fericită, de împăcată cu mine însămi. Pur și simplu am simțit că ofer ceva lumii și nu e doar un simplu surâs, ci o  bucățică din sufletul meu. Acest roman îl consider darul lui Dumnezeu pe care l-a revărsat peste mine și  la rândul meu îl dăruiesc mai departe.

Poate unele persoane se așteptau ca această carte a mea să aibă o temă religioasă. Dar cred că pentru a aborda un astfel de subiect trebuie să te simți pregătit, pe când eu nu sunt. Însă mereu am văzut credința în simplitate, adică  iubirea de Dumnezeu pentru mine înseamnă mai întâi de toate un suflet curat, inocent așa cum va  rămână și Danya. Chiar dacă în această carte nu am vorbit în mod direct despre Dumnezeu, totuși am încercat să strecor câteva idei despre iubirea Lui.

Volumul ”Captivă între bine și rău” pentru mine este o certitudine că într-adevăr pot scrie mult mai mult decât credeam vreodată. Așa că îl voi lua ca pe un start, convinsă de faptul că sunt doar la început de drum și că mai am multe de oferit. Știu că în sufletul meu sunt multe povești care așteaptă să fie scrise.

Poate povestea Danyei trebuia s-o scriu mai bine, sau s-o aprofundez mai mult. De aceea am o rugăminte la cei care îmi vor citit romanul, să-mi spună părerea lor fără nicio reținere. Mă voi bucuria de fiecare părere în parte, chiar dacă vor fi și criterii le voi primi cu sufletul deschis și am să le iau calcul pentru că ele mă vor ajuta să progresez. Așa că vă rog fiți prietenii mei care îmi arătă unde aș mai avea de lucru, vă mulțumesc!

Așa cum se știe, eu sunt o persoană cu dizabilități locomotori și la lansare am fost întrebată dacă am dictat și cineva a scris sau dacă am reușit de una singură. Este o întrebare firească pentru cei care îmi observă mâinile și la care am și un răspuns.

Da, într-un  adevăr din cauza tretaparezei spastică pe care o am nu-mi pot coordona foarte bine mâinile. Însă de copil am făcut recuperare și într-o oarecare măsură mi-am învățat corpul să mă asculte. Așa că  reușesc să lucrez la calculator cu mâna stângă,  mai lent ce e drept, dar acest lucru nu mă deranjează, ba din contra am timp  în plus să reflectez mai mult la ceea ce urmează să scriu. Și uită cum un aspect care țină de dizabilitate, la mine s-a transformat în abilitate.

Mi-e sufletul plin de recunoștință și nu am cum să închei acest articol fără să transmit câteva mulțumiri unor oameni minunați:

De fiecare dată când voi avea ocazia  am să-i mulțumesc doamnei Rodica Rodean pentru bunătatea ei. Îi mulțumesc pentru susținerea și implicarea ei pentru ca romanul meu să fie lansat și pentru coperta cărții pe care dumneaei a realizat-o. Este o doamna care va fi în sufletul meu pentru totdeauna.

În inima mea va mai fi și doamna profesoară Petronela Anngheluță căreia îi mulțumesc pentru corectarea lucrării, pentru minunatele ei gânduri pe care le veți găsi  în prefața acestei cărți.

Deși acum sunt un adult în toată firea, dar cândva am fost copil și unu care a avut nevoie de foarte mult ajutor. Și pe lângă mama mea căreia îi mulțumesc pentru că mi-a fost și îmi este alături, mai este încă o persoană pe care o consider îngerul meu păzitor.

Această persoană este Inge Jose Smelik  președinta Fundația Ancora Salvării care m-a format, mi-a dat cele mai bune învățături ca să-mi dezvolt abilitățile fizice și să mă echilibrez psihic . De la ea am  înțeles că și eu pot face lucruri frumoase, chiar dacă am un handicap fizic. Este un bine pe care nu-l voi uita niciodată și cât voi trăi am să-i fiu recunoscătoare doamnei Inge pentru tot ceea ce a făcut pentru mine.

În ziua lansării am avut onoarea să-l am alături și pe domnul Emilian Marcu, un scriitor căruia îmi face o deosebită plăcere să-i citesc poeziile pe care le consider un balsam pentru suflet. Îi mulțumesc pentru prezența și pentru discursul dumnealui prin care m-a motivat foarte mult să continui să scriu.

O altă persoană la fel de minunată este artista Ina Paladi care pentru câteva minute a fost vocea mea și îi mulțumesc pentru că  mi-a citit discursul. Îi mulțumesc pentru că a recitat un fragment din  cartea mea, chiar a fost o surpriză foarte frumoasă.

Odată  cu lansarea acestei cărții am mai avut parte de încă o bucurie și anume să-mi îmbrățișez pentru prima oară o prietenă foarte dragă, care mi-e ca o soră mai mare.

Ea este scriitoarea Ramona Lengyel din Brașov și în fiecare zi  îmi demonstrează că există o soluție pentru orice problemă. Ramona este persoana care m-a determinat să mă apuc serios de scris și dacă nu ar fi fost ea să mă motiveze, această lansare a cărții mele nu ar fi avut loc, cel puțin nu acum. Așa că îi mulțumesc din tot sufletul meu pentru că există în viața mea, pentru susținerea și încurajarea pe care mi le oferă. Alături de ea și prietenii noștri am învățat ce înseamnă o prietenie adevărată.

A fost  zi minunată și sper ca prin cartea mea ”Captivă între bine și rău” să-i duc pe cititori într-o călătorie surprinzătoare, să reușească să fie o călăuză a Danyei și împreună cu ea să simtă fiecare emoție.

O călătorie  pe care vă invit cu drag și pe voi s-o parcurgeți, iar dacă doriți să intrați în posesia acestei cărții trebuie luați legătura cu mine prin adresele de mai jos:

loredanagrosu18@gmail.com

Pe pagina mea de https://www.facebook.com/grosu.loredana

Sau îmi puteți lasă aici în comentariu precum doriți cartea și adresa de email, iar eu voi lua legătura cu dvs.

Mulțumită echipei TeleMoldova Plus acest eveniment a fost  și înregistrat, pe care o veți găsi în link-ul de mai jos.

https://www.facebook.com/telemoldova/videos/886885619119369

Până dată viitoare toate cele bune!

Acest articol a fost publicat în Acasă, Evenimente. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *