Norișorul alb

deLoredana

Norișorul alb

Spread the love

 

Pictură realizată de Amelin Dumitru

Pictură realizată de Amelin Dumitru

 

Aseară în timp ce  îmi așterneam pe hârtie câteva gânduri am auzit bătăi în geam, curioasă am aruncat o privire. Erau picăturile de ploaie care mă chemau să le privesc cum se jucau prin aer. Așa că m-am dus cu scaunul până la fereastră și  am întredeschis-o ca să aud mai bine sunetul ploii ce cădea încet, îmbrățișând pământul. Ploaia știe deja că îi ador parfumul, că dansul picăturilor mă face să mă simt atât de ușoară, iar sunetul lor suav e ca un alint pentru sufletul meu.

Priveam cum picăturile se desprindeau încet din nori, începându-și călătoria spre pământ. Pluteau în aer lăsându-se  conduse de vânt ce le atingea ușor și ca un prinț se apropia de ele în ritm de dans. Acei dansatori erau atât de frumoși, de eleganți și atât de sinceri în mișcările lor, încât am simțit cum o adiere de iubire  se îndrepta spre mine.

Cuprinsă de acel spectacol, am stat nemișcată  minute în șir lăsându-mă purtată de povestea ploii, până când pleoapele  mi s-au îngreunat și ca o cortină au căzut peste ochii mei.

M-am scufundat într-un somn  profund, visând cum mergeam pe o cărare foarte îngustă, încât nu aveam cum să-mi pun picioarele unul lângă altul. În ambele părți se întindea un foc care se oprea la marginile acelei cărării. M-am uitat în toate părțile sperând să văd o altă cărare mai largă,  dar nu mai era niciuna decât cea pe care mă aflam și pe care puteam  să merg doar înainte. Din cauza căldurii care mă învăluia, înaintam  cu greutate simțind cum rămâneam fără aer.

Făceam păși mici și cu mare atenție conștientă că dacă făceam o mișcare greșită m-aș fi putut dezechilibra și să cad în acel foc care mocnea. Mergeam cu capul în jos respirând din ce în ce mai greu.  Epuizată  îmi ridicam  picioarele care păreau foarte grele. Genunchii îmi erau îndoiți, spatele aplecat, iar mâinile se balansau pe lângă corp. În acele clipe mă asemănam cu o momâie fără viață. Nu mai aveam putere să mai sper că voi ajunge la capătul acelei cărării, ba mai mult îmi spuneam că nu mai era nicio șansă să scap cu viață de acolo.

Când am vrut să mă arunc în acele flăcări, am auzit o voce venită din nori. Atunci mi-am ridicat puțin capul și am văzut cum din nori a apărut o lumină care începuse să-mi mângâie  chipul. Vedeam doar lumina și auzeam acea voce care mă întreba de ce tot priveam în jos unde văd doar deznădejde, teamă, acel foc care era gata să mă înghită  și de ce nu mergeam cu privirea înainte. O întrebare ce atunci mi se părea lipsită de sens, dar vocea a continuat să-mi vorbească.

Îmi spunea prea iubită fiică, vorbindu-mi cu blândețe. Mă tot îndemna să-mi ridic privirea rugându-mă să am încredere.  Mi-a spus că locul în care mă aflu a fost pregătit pentru mine ca să învăț cum să-mi depășesc limitele, că doar trecând pe acolo voi deveni  mai puternică. Mi-a mai șoptit că parcurgând acel drum voi ajunge să plutesc.

Până la urmă am ascultat vocea și am început să privesc în față și la câteva centimetri am văzut un nor alb care mă aștepta. Uitându-mă la acel nor  am început să alerg fără ca să-mi mai fie frică, nici oboseala nu o mai simțeam, tot ce voiam era să ajung la el.

M-am  urcat pe acest norișor pe care începusem să plutesc,  iar când am vrut să mă uit în direcția de unde venea acea lumină m-am trezit. În momentul în care mi-am deschis ochii am realizat faptul că nu a fost doar un simplu vis, ci unu prin care Dumnezeu m-a învățat cum trebuie să trec peste un obstacol și dacă voi merge pe drumul vieți cu încredere și cu privirea înainte, voi ajunge să plutesc.

Simt că acest vis va avea o continuitate și voi afla unde mă va duce acest norișor. Așa că aceasta povestioară va avea și a doua  parte, pe care am să v-o împărtășesc cu tot dragul.

Până data viitoare numai bine!

 

Despre autor

Loredana administrator

Lasă un răspuns