Sursa foto Google
Dacă ar fi să definesc în două cuvinte sufletul omului, l-aș descrie cufărul emoțiilor, pentru că de-a lungul vieții în el adunăm mii de emoții. Ele au două puteri; de a ne mângâia sau de a ne provoca dureri, frustrări. De obicei pe aceste sentimente care dor încercăm să le ascundem acolo într-un colț de suflet, în loc să le trăim ca să ne eliberăm de durerea lor.
Mă cuprinde teamă în momentul în care aud că nu e bine să spui ce te doare, că doar un laș, un slab de înger se plânge, când de fapt cel mai puternic poate fi și cel mai sensibil om. Puterea nu constă în a fugi de ceea ce simți, în alegerea de a nu-ți trăiești emoțiile așa cum vin, în a le aduna în tine. Nu faci decât să amâni momentul în care îți vei da voie să simți, să țipi, să spui tot ce îți vine la gură fără să te mai abții și asta pentru că efectiv nu le mai poți duce.
E o amânare care ne afectează foarte mult starea emoțională deoarece cu cât vom ține mai mult în noi o rană cu atât ea se va infecta mai tare. De aceea atunci când alegi să simți durerea pe deplin și să te liberezi de ea îți faci un mare bine. Momentele de furiile trebuie să fie trăite atât timp cât ele nu duc la violență fizică.
Furia se naște din răni, suferință, neîmpliniri, dar mai ales din cauza unei boli fie trupească sau sufletească. E o bacterie care trebuie eliminată din sufletul omului ca să nu se infecteze, dar cum poate fi îndepărtată? dacă nu printr-un strigăt de disperare. E o eliberare de care avem nevoie ca de aer, avem nevoie să trăim durerea, să urlăm cât ne ține gura până când ne curățăm de ea.
Poate că unii vor spune că aceasta manifestare nu face cinste nimănui și că mai bine s-ar ruga încercând să-și ducă durerea în tăcere. Dar în astfel de momente avem senzația că Dumnezeu e mult prea departe ca să ne aline. În plus El nu poate să facă nimic dacă noi nu ne aducem raportul, până când nu înțelegem că trebuie să facem primul pas spre eliberare. Dacă ne gândim la răstignirea lui Iisus care a plâns, a strigat de durere în acele clipe, poate vom înțelege că o astfel de reacție e omenească și ea trebuie manifestată ca sufletul să se mai vindece de durere.
Dar cum ar trebui să reacționăm atunci când persoana de lângă noi are un moment de furie? știu că pare ciudat, dar cred că în acele clipe e foarte important să ne păstrăm calmul și s-o lăsăm să se descarce, să spune tot ce o doare. Într-un astfel de moment a tăcea și a asculta e un mod de a iubi de care Maria va da dovadă în dialogul de mai jos:
Ana trecuse printr-o perioadă foarte grea, firma la care lucra a dat faliment, iar la noul ei job toată lumea trăgea de ea, lucru ce o secătuia de orice putere. Apoi acasă trebuia să facă curat, mâncare, să aibă grijă de mama ei bolnavă și pe care trebuia să stea s-o asculte, să fie atentă să nu-i lipsească nimic. Dar cea mai mare durere a Anei era faptul că prietena ei din copilărie murise după o lungă luptă cu o boală incurabilă.
Într-o dimineața pe nepusă masă Maria sora Anei a trecut pe acasă și când soneria de la intrare a început să sună fata cuprinsă de durere nu a putut să se dea joc din pat. Pur și simplu își simțea sufletul așa de greu încât ar fi vrut să doarmă non-stop și uită de toate, dar pentru că soneria nu se mai oprea s-a dus să descuie ușa.
-De ce răspunzi atât de greu? de o oră stau la ușă și tu dormi ca de obicei, îi spuse Maria foarte nervoasă pentru că a făcut-o să aștepte.
-Scuze, dar nu mă puteam să mă ridic din pat, a răspuns Ana în timp ce se ducea înapoi în dormitor.
-Păi, cred și eu dacă dormi atât de mult.
-Dacă zici tu.
-Dar ia spune-mi ce e cu tine? pentru că nu te mai recunosc.
-Nu am nimic. Te ascult, zi de ce ai venit.
Dar în acel moment telefonul Anei a început să sună, dar ea nu răspundea.
-Răspunde odată la telefonul ăla.
-Poftim vorbește tu….
-Ce treaba am eu cu telefonul tău?
-Atunci îl fac să nu mai sună, a țipat Ana aruncând cât colo telefonul a căruia ecran s-a spart.
-Ce ai fată?
-Nu mai pot și nimeni nu mă înțelege, nu vede că de abia mă mai țin pe picioare, a răcnit ea cât o ținea gura.
-Cum poți să spui asta? când eu sunt aici gata să te ajut, doar spune ce pot face pentru tine.
În loc să-i răspundă s-a pus din nou în pat.
-Ana, în toată perioadă asta am încetat să vorbesc cu tine pentru că mă respingi, nu-mi spui ce ai, pur și simplu eviți orice discuție cu mine.
-Și chiar vrei să știi tot ceea ce simt în acest moment?
-Sigur că da, de asta sunt aici ca să te ascult.
-Eu nu sunt atât de sigură și te-am rugat să mă lași în pace că o să-mi revin, dar trebuie să ai răbdare cu mine.
-Răbdare am, dar mi-e dor de sora mea pe care o știam.
-Doamne, o spui de parcă nu aș fi aici. Nu eu fac de mâncare, nu spăl, nu calc hainele, nu fac curat, nu am grijă de mama? dar logic că pe toate astea nu le vezi. Nici nu știu ce vrei de la mine, țipa ea.
-Nimic, doar să te ascult așa că continuă, te rog, îi spuse Maria.
-Simt de parcă toate s-au întors în împotriva mea, la muncă toți mă iau de proastă, îmi vine să vomit doar când îi văd. Dacă înainte o aveam pe Geo căruia îi spuneam tot, acum nu mai e nici ea, mă simt atât de singură…
Ana tăcu înecată de lacrimi în timp ce Maria o privea și fără să spună nimic a așteptat până când ea a început să vorbească din nou.
-Nu știu, dar văd că nici tu nu mă înțelegi și ba mai mult vrei să fiu happy când sufletul arde în mine. Parcă m-ai vinovății pentru starea asta pe care o am. Tu nu ai ochii să vezi că nu mai pot, că de abia mai am răbdare cu mama și sincer, adorm și mă trezesc plângând. Nu mai pot, înțelege odată pentru totdeauna.
-Eu doar…
-Da, tu vii aici ca o prințesă care vrea s-o aștept cu ușa descrisă, să te iau în brațe și în plus mă iei la întrebări parcă ai fi șeful meu. Maria îmi pare rău dar nu-mi înțelegi deloc durerea, nici măcar nu încerci.
Ea a început să plângă strigând tare din dinți, iar Maria îi simțea suferința și chiar dacă o durea ceea ce Ana spunea, în sinea ei știa că era acuzată pe nedrept. A continua să tacă lăsându-și sora să se descarce.
-Ești oarbă și o proastă care nu vede că sora ta are nevoie de tine, s-o alinți, s-o înțelegi. De fiecare dată când mă suni mă întrebi de mama, dar de mine nu-ți pasă, tu nu știi că îmi simt sufletul atât de greu încât aș vrea să dorm tot timpul doar ca să uit de durerea asta care a devenit o povară grea de dus. Crede-mă că am momente când mă doare și când respir, mănânc cu zece noduri.
Ana vorbea printre supine surorii care a continuat să tacă și s-o ascultă.
-Aceasta povoară nu mă lasă să fiu cum eram, să mai fiu Ana pe care tu o știai și să nu crezi că nu încerc dar efectiv nu pot.
Atunci Maria s-a dus lângă sora ei pe care o iubea și a luat-o în brațe.
-Te iubesc scumpa mea!
-Doar atât ai de spus? a întrebat-o Ana care se aștepta ca ea să înceapă cu reproșurile.
-Da, pentru că știu că tot ceea ce ai spus acum despre mine sunt vorbe spuse din durere și de aceea te-am lăsat să te descarci prin ele.
-Dar ți-am spus lucruri grele.
-Și care nu sunt adevărate, știm prea bine că sunt niște cuvinte spuse la nervi și pe care niciodată nu aș putea să le iau în considerare. Dar sper că te-ai descărcat și sper să-mi dai voie să te ajut să depășești acest moment greu, să-ți arăt că tu și mama sunteți totul pentru mine.
-Of, mă faci să mă simt vinovată…
-Nu, nu ai de ce să te simți astfel pentru că e normal să spui ce te doare și să-ți manifești supărarea așa cum tu simți.
-Dar asta nu înseamnă că trebuia să te jignesc.
În acest moment Maria a luat-o de mână.
-Draga mea uită-te un pic la mine, te rog, îi șopti ea.
Ana și-a ridicat încet privirea și și-a privit sora în timp ea ce îi ștergea lacrimile de pe obraji.
-Aș face totul ca să fii bine, să fim bine. Crede-mă că și eu sufăr când te văd neliniștită uită spune-mi orice, dacă asta te face să te simți mai bine.
Ea în cel moment fără să mai spună nimic a îmbrățișat-o, atunci Maria a început s-o mângâie pe spate și să-i spună cât de mult o iubea.
-Iartă-mă că am țipat la tine, i-a spus Ana plângând.
-Iartă-mă și tu pe mine.
-Îți mulțumesc pentru înțelegere, pentru faptul că vrei să fii alături de mine.
-Mereu voi fi. Apropo, nu crezi că ar fi bine să te duci la munte sau undeva departe de casă pentru câteva zile? ca să mai uiți de toate problemele astea și să te mai relaxezi.
-Și cu mama cine stă?
-Vin eu să stau cu ea cât timp tu vei fii plecată.
Atunci surorile s-au îmbrățișat din nou și Ana a respirat adânc, iar în acest moment s-a simțit eliberată după foarte mult timp.
Acea eliberare a Anei s-a produs în momentul în care și-a dat voie să țipe, să plângă, să rostească tot ce gândea, ce o durea, în timp ce sora ei o asculta cu răbdare fără să-i spună nimic. Maria știa că cu fiecare cuvânt rostit sufletul Anei se curățea de durere, lucru ce a făcut-o să-și revină în fire, motiv pentru care a accepta tot ce ea îi spunea. A așteptat ca ea să se elibereze de energia negativă de care era cuprinsă, știind că tot spunea era din durere și nicio clipă nu s-a lăsat lovită de acele cuvinte, deoarece în ochii surorii ei vedea iubirea pe care o avea pentru ea.
Maria prin răbdarea ei de a-și asculta sora într-un moment de furie, chiar dacă era jignită a dat dovadă de înțelepciune și de o iubire puternică. E un exemplu de a fi cu adevărat lângă aproapele nostru atunci când acesta are o supărare și cum trebuie să-l ascultăm fără să-i spunem nimic, ci să-l lăsăm să-și curețe sufletul, să dea afară tot ce îi provoacă durere.
Deci să încercăm să fim buni ascultători pentru cel de lângă noi. Până data viitoare numai bine și nu uita pentru a fi fericit ai nevoie ca cei dragi ție să fie fericiți.