Este o putere pe care puțini o înțeleg, cel puțin mie mi-a trebuit ceva timp ca să-mi dau seama de forța a unei prietenii adevărate. O prietenie care mă leagă de două persoane foarte dragi, ele sunt ca niște îngeri pentru mine, chiar dacă le-am cunoscut în mediu online am o legătură specială cu aceste fete. Deja mi s-a făcut pielea de găină doar gândindu-mă la ce urmează să scriu, dar trag aer în piept și îmi voi lăsa sufletul să se așterne pe această pagină.
Laura și Ramona surioarele mele de suflet așa cum le consider, mi-au fost și sunt alături, e atât de frumos când le simt aproape de mine. Dacă am o problemă ele mă ascultă și îmi spun ” lasă că o să fie bine” sau când sunt cu moralul la pământ, imediat îmi reamintesc că nu trebuie să renunț, în ce timp ce știu că mă îmbrățișează în gând. Simt că sunt în sufletele lor unde e puritate, dăruire, iubire, e un loc minunat în care sufletul meu se regăsește și îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a binecuvântat cu două prietene minunate.
Pe surioarele mele Ramona și Laura le-am îmbrățișat în gând de sute de ori și tot de atâtea ori îmi doream să fiu și fizic lângă ele. Mă întrebam oare cum ar fi să ne întâlnim, să fim aproape de una de alta măcar pentru cinci minute, să zâmbim toate într-o fotografie, cum ar fi să stau în mijlocul lor.
De 12 ani am visat să ajung la Sibiu la Laura și de patru ani visam să ajung la Brașov la Ramona. Vis care mi se părea prea mare pentru mine și totuși mi-a fost imposibil să nu mai mă gândesc la el. Efectiv nu am putut să renunț la aceasta dorință, o voce îmi spunea că acest vis al meu se va îndeplini.
Mulți ani nu am vorbit cu nimeni despre ce îmi doream, la acea vreme o cunoșteam doar pe Laura și mă întrebam pe cine să rog să mă ducă din Iași tocmai la Sibiu. Mai spunea și ea că i-ar plăcea să vină o zi în care să ne putem vedea, dar oftam fără să știu ce să-i spun. Dar am cunoscut-o pe Ramona care prin felul ei de a fi m-a ajutat să îndrăznesc mai mult, să am încredere și cel importantă lecție pe care ea îmi oferă e să-mi exprim dorințele și să lupt pentru ele. Așa că încetul cu încetul am început să le spun cât de mult îmi doream să ne întâlnim.
Am început să vorbim despre posibilitatea pe care o avea fiecare dintre noi și cum ar putea ajunge la întâlnirea mult visată. Și pentru că Laura nu putea plece la drum lung am hotărât să ne vedem la Sibiu.
Ramona putea să facă rost de o mașină dar nu putea să vină până la Iași să mă ia și apoi să mergem la Sibiu, așa că eu trebuia să fac cumva să ajung la Brașov. Și uite așa de dragul fetelor am îndrăznit să-i vorbesc și mamei despre dorința care zăcea în sufletul meu de ani de zile. Spre surprinderea mea mama după ce m-a ascultat a spus dacă eu îmi doresc din toată ființa să mă întâlnesc cu prietene mele, acest lucru mai devreme sau mai târziu se va întâmpla.
Dumnezeu a făcut în așa fel ca pe 16 august să plecăm la Brașov unde ne-am petrecut și concediul. Au fost niște zile senine, pline de emoții petrecute cu Ramona, clipe în care am râs, am vizitat Brașovul. Au fost seri în care adormeam vorbind cu ea. Iar toate aceste momente acum sunt amintiri prețioase.
În fiecare seară eu și Ramona ne gândeam la Laura numărând zilele, apoi orele până când aveam să ajungem la ea. Și ziua cea mare a sosit, în drum spre Sibiu toate amintirile legată de Laura năvăleau în mintea mea. îi mulțumeam lui Dumnezeu că îmi ascultase ruga, pentru simplu fapt că mă simțeam nerăbdătoare să-mi îmbrățișez prietena. A fost una dintre cele mai calde îmbrățișări din viața mea, am ținut-o de mână și i-am mulțumit pentru toți ani în care mi-a fost alături.
A fost momentul în care toate trei am arătat că prietenia noastră e foarte puternică, ea acum e însemnată pe un bănuț de argint. E un simbol a prietenie, a Supergirls așa cum ne spunem noi, la care ne gândeam de ceva timp, dar cred că niciuna dintre noi nu s-ar fi imaginat că el va fi pus la mâinile noastre atunci când ne vom întâlni. Dar vorba Ramonei miracole există și unul s-a produs în acea zi.
Un vis care a avut nevoie de multe rugăciuni și de mult efort ca să fie îndeplinit. Orice persoană în scaun rulant știe cât este de dificil să pleci la drum lung, mai ales dacă nu ai mașină și trebuie să mergi cu trenul care nu e adaptat pentru noi. Dar cu toate astea mama mea când vrea să ajungă cu mine undeva, nu se mai uită dacă avem sau nu condiții de deplasare. Ea mereu îmi spune lasă că o să ne descurcăm noi cumva.
Să nu credeți că am o mama puternică, fără probleme de sănătate nicidecum dar ar face totul ca să mă știe bine, să vadă mă zâmbind. Ea a înțeles ce s-ar însemna această călătorie pentru mine și acest lucru i-a dat curaj.
Tot mama îmi spunea când eram copil ”Loredana când ai de gând să faci ceva, fă un prim pas spre acest lucru și Dumnezeu te va ajuta să-l duci până la capăt”. Tot așa a fost și călătoria noastră în care am făcut un prim pas și Dumnezeu a lucrat prin oameni cu suflet mare care ne-au ajutat să urcăm, să coborâm în tren, apoi la Brașov Ramona a trimis pe un prieten de al ei să ne ajute să ajungem la ea. Dorită acestor oameni care ne-au fost alături, dificultatea călătoriei noastră s-a micșorat.
Mi-am îmbrățișat prietenele, am simțit energia lor, ne-am văzut față către față pentru prima oară, a fost dorința noastră care s-a îndeplinit. Un sentiment foarte plăcut și știu că multe persoane cu dizabilități locomotorii visează să-l trăiască, dar nu îndrăznesc să speră că s-ar putea ca într-o zi aceea dorința a lor se va îndeplini, așa cum nici eu nu speram. Dar numai că vă îndemn să sperați ci să vorbiți despre ceea ce vă doriți, căutați soluții să ajungeți acolo unde gândul vostru zboară.
De asemenea îndemn pe toți părinții sau pe cei care ajută persoanele cu dizabilități să le asculte dorințele. Fiți părtași la îndeplinirea visurile lor, fiți aventurieri și îndrăzniți să mergeți cu ei la munte, la mare, să se întâlnească cu prietenii lor. Știu că nu este ușor dar dacă ai voință ai și putere și tu chiar poți fi eroul al unui vis împlinit.