Arhivă categorie Glasul Sufletului

deLoredana

Cum să ajungi să fii fericit

 

Citești acest articol pentru că ți-a atras atenția, poate titlu, poza lui sau numele autorului, încât ai ales să afli conținutul lui. Viața e despre alegeri, suntem liberi să ne construim propriul nostru drum, fără să ne impună nimeni nicio regulă, cum să fim, ce să facem. Da, Dumnezeu ne lasă liberi să alegem drumul prin viață, El doar ne-a pus în bagaje uneltele potrivite nouă pentru această călătorie. Depinde de noi cum știm să le folosim. Pe lângă cele cinci simțuri, omul primește rațiunea și talanții care îl vor face să creeze în așa fel încât lumea să fie mai frumoasă și să-și bucure semenii.
De mici vedem binele și răul, ni se spune ce e corect și ce nu e să facem. Un părinte care vrea ca puiul lui să vadă lumea așa cum e ea, cu bune și cu rele, niciodată nu-i va interzice nimic. El își va supraveghea copilul din umbră. Mama mea nu mi-a interzis absolut nimic, am avut libertatea să mă uit la televizor la ce doream, să-mi aleg genul de muzică, să fac activitățile pe care le voiam. Însă mă supraveghea și când vedea că un lucru m-ar putea influența în rău îmi spunea să fiu atentă, că acel film sau acea muzică pe care le-am ales nu e chiar bună pentru mine și îmi explica din ce motiv.
De fiecare dată vorbele mamei mele erau foarte convingătoare așa încât ajungeam să meditez la ele până când înțelegeam unde era greșeala. Aceasta atitudine a mamei de a nu-mi interzice nimic, doar să mă atenționeze m-a ajutat să deosebesc binele de rău și totodată să-mi fac propriile mele idei despre viața. Încetul cu încetul am ajuns să fac alegeri care mi se potrivesc și care mă vor duce pe drumul dorit de mine.
Evident că puteam să stau toată ziua în pat și să spun că nu pot face nimic, că pentru mine nu e nicio șansă să merg, să pronunț niciun cuvânt și să-mi plâng de milă. Poate că era cea mai ușor varianta, dar nu mi-a plăcut acest gând și am ales să lupt, să descopăr viața, să visez ce ochii nu pot vedea. Am ales să-mi doresc mult mai mult decât o viață petrecută într-un pat, să mă bucur de tot ce mă înconjoară, dar cel mai important să-mi construiesc propriul meu drum.
Nu există om pe acest pământ fără să nu aibă un dar special, fără acel talant care îl transformă într-o ființă creativă. Din păcate foarte multe persoane aleg să nu creadă în talentul lor. . Nu știu de ce, dar trăim într-o societate care merge pe premisa că pentru a fi bine văzut trebuie să ai o carieră de succes sau să ai o mașină de ultima generație. Acest concept e foarte dăunător pentru că mulți oameni se îndepărtează de ceea le place să facă și renunță la pasiunea pentru gătit, scris, la muzică etc și se gândesc ca un bucătar sau ca un artist nu va ajunge prea departe. Alegând o meserie care îi va aduce un buget mare, atunci omul lucrează doar din obligație, fără nicio tragere de inimă, asta pentru că nu face ceea ce îi place și ajunge să fie frustrat, obosit, stresat. Când locul muncă ar trebui să fie ceea ne facem să creem, să ne pună în valoare abilitățile pe care le avem și să lucrăm cu drag, să ne ducem din plăcere la serviciu.
Mereu am simțit că Dumnezeu mi-a dăruit și mie un talant pe care l-am descoperit după ce am învățat să scriu. Deși am și acum păsărele în cap care îmi spun cine sunt eu ca să-mi aștern pe foaie ideile, mai ales să creez povești sau ce rost are să merg pe acest drum. Dar scrisul pentru mine e ceea ce îmi place să fac, e darul pe care aleg să-l valorific. E un drum care habar nu am unde mă va duce dar știu că asta trebuie să fac, pentru că e ceea ce mă face fericită.
Deci orice om e născut să-și creeze propriu drum, dar totul depinde de el cum alege să-l facă, poate fi în colaborare cu Dumnezeu și să ceară ajutorul Lui în tot ceea ce face, poate să învețe să se ascultă, să fie atent la lucrurile care îi fac ca sufletul să vibreze și să-i transmită o stare de bine, de împlinire. Astfel se va fi descoperit pe el însuși. În sufletele noastre zac comori pe care trebuie să le lăsăm să ne influențeze viața și să alegem așa cum simțim noi.
De cele mai multe ori căutăm să fim în pas cu lumea și uităm că suntem unici în acest univers, că ceea ce ne face pe noi fericiți pentru alții nu înseamă nimic. Așa că să încercăm să ne ascultăm mai mult și să alegem ceea ce ne-ar putea să ne împlinească, să ne facă fericiți.
Până dată viitoare să aveți grijă de voi și să alegeți cu sufletul!

deLoredana

Prietenia e o floare rară

 

 

 

 

Cu toți căutăm acea persoană care să fie pe aceeași lungime de undă cu noi, pentru a construi împreună relații de prietenie și de cuplu de lungă durată. Ne dorim ca aceste persoane să ne dea o stare de bine, să ne simțim iubiți, apreciați, înțeleși, încurajați etc. Dar dacă într-o relație fie ea de dragoste, prietenie, chiar și de familie, lipsesc acele elemente care apropie două persoane, ne vom îndepărta de acel om, pentru că nu vom vedea sensul să fim în preajma lui.
Când două persoane au o conexiune plăcută și se apropie unul de altul din ce în ce mai mult, astfel ajung să se ajute reciproc. De cele mai multe ori avem nevoie de sprijinul celor din jurul nostru, ca ei să creadă în visurile noastre, să ne șoptească că putem și ne ajute să se descoperim. să progresam.
În momentul în care Hristos a spus ,,să vă purtați poverile unui altuia” mă îndoiesc că El se referea doar la cei care au nevoie de lucrurile materiale sau la ajutorarea celor imobilizați. Mai degrabă se refera la ajutorul spiritual. De multe ori avem nevoie de un îndrumător, de cineva care să ne facă să vedem lucrurile clare.
Este un subiect despre care am discutat acum câteva luni cu o prietenă dragă care m-a sunat și mi-a spus că simte nevoia să vorbească cu cineva. Deoarece în vocea Luciei am simțit o tristețe care m-a îngrijora, nu mai am stat pe gânduri și i-am spus că ne vom vedea în acea după-amiază. Cum a decurs întâlnirea cu Lucia și ce anume o frământa vă spune în cele ce urmează:
Tocmai când am întrat în cafenea, mi-am văzut prietena la una dintre mese, în acest moment ea se uita în gol, în timp ce pe obraji ei lacrimile se rostogoleau.
-Bună draga mea, dar ce ai pățit? Am întrebat-o nedumerită.
Însă Lucia și-a acoperit fața cu palmele, continuând să plângă. Atunci m-am aplecat spre ea și am îmbrățișat-o. Apoi după câteva minute am rugat-o să se liniștească.
-Iar te-ai certat cu Ovidiu, nu așa?
-A plecat de acasă și cred că nu se mai va întoarce niciodată. Spunea Lucia printre supine.
-Poate că așa a fost dat să se întâmplă, pentru că lucrurile dintre tine și el nu mai mergeau de ceva timp și decât să vă chinuiți unul pe altul, mai bine fiecare pe drumul lui.
-Dacă ar fi așa se simplu, dar vezi tu, lângă omul ăsta am stat atâta timp. Eu în relația asta mi-am pus sufletul pe tavă, am consumat energie, de multe ori am cedat în favoarea lui, am făcut tot ce am putut. Am avut răbdare cu el și l-am ascultat de fiecare dată. Să nu mai vorbesc de dragostea mea pentru el, dar Ovidiu al meu a placat fără să se uite în urmă.
-Dacă nu l-aș cunoaște pe Ovidiu, probabil aș fi spus că un nemernic. Dar vă cunosc pe amândoi și știu cât de bine vă înțelegeați la început. Atât tu cât și el v-ați implicat în relația voastră în egală măsură. Crede-mă că tu lângă acest bărbați te-ai schimbat, dintr-o fată închisă în ea, cum erai înainte să-l cunoști, ai devenit o femeie care se bucură de viață, mult mai încrezătoare în ea, îndrăzneață, puternică. Asta pentru că ai fost ajutată de el să te descoperi. Sunt convinsă de faptul că și tu l-a ajutat să devină o variantă mai bună a lui, pentru că așa se întâmplă în orice relație.
-Știu și de asta mă întreb unde am greșit sau ce ar fi trebuit să mai facem ca relația noastră să nu aibă un sfârșit. Spuse Lucia cu durere în glas.
În acel moment i-am luat mâinile în ale mele și atunci și-a ridicat privirea.
-Draga mea, știi prea bine că orice om va sta în viața noastră atât timp cât se simte bine lângă noi și ne poate face fericite. Însă când simte că nu-și mai găsește locul, începe să fie nefericit într-o relație, ba mai mult ajunge să rănească persoana pe care o iubește, în acest moment se îndepărtează. Așa cum probabil se simțea Ovidiu și a ales să se elibereze atât pe el și pe tine de o relație care nu mai are rost să mai continue.
-Vrei să spui că Ovidiu a făcut asta și pentru binele meu?
-Desigur, pentru că își dorește să te vadă fericită, așa cum nu mai puteai fi lângă el.
-Nu înțeleg cum am putut fi fericiți 5 ani, timp în care ne făceam împreună planuri de viitor, ne iubeam. Credeam că suntem făcuți unul pentru altul și la un moment dat nu ne-am mai înțeles.
-Asta pentru că nu sunteți compatibili pe cât credeți. În general când ne îndrăgostim la început suntem foarte entuziasmați încât trecem cu vederea defectele persoanei pe care o iubim, dar cu trecerea timpului lucrurile se mai schimbă. Începem să spunem ce ne deranjează la omul de lângă noi, să ne spunem părerea cum ar trebui să fie, la fel face și el. Iar dacă aceste sfaturi ne sunt de folos și ne pot ajuta să progresăm, înseamnă că suntem lângă persoana potrivită. Dar dacă la un moment dat ajungem să avem certuri tot timpul, înseamnă că trebuie să ne punem niște semne de întrebare.
-Dar se mai întâmplă și să te mai cerți, asta nu înseamnă că nu ești compatibil cu acel om, să nu uităm că fiecare om e diferit. Deci, mi se pare normal să apară conflicte.
-Nu mă refer la certurile banale pe care mi se pare firesc, ci la acele conflict distructive care par fără sfârșit. Pe când noi avem nevoie de oameni care ne pot liniști. E unul dintre motivele care ne determină să le căutam. De exemplu noi avem peste 20 ani de când suntem prietene. În tot acest timp ne-am susținut, am fost una lângă alta în cele mai grele momente, ca și acum. Lucrurile astea au făcut ca relația noastră să progreseze și să fie de lungă durată. Daca tu nu simțeai că suntem pe acea lungime de undă și prezența mea nu-ți făcea bine, atunci nu te-ai mai fi apropriat de mine, pentru că nu aveai niciun motiv ca s-o faci.
-Vrei să spui că trebuie să oferim o stare pozitivă și facem pe cel de lângă noi să se simtă bine, iar când această stare încetează, relația se sfârșește?
-Și aici aș mai adăugat că trebuie să fugim, să nu-i sufocăm cu iubirea noastră, să nu ne băgăm în sufletele oamenilor dragi. Eu una nu aș putea niciodată spun te iubesc cum spun bună ziua. Acest te iubesc pentru mine sunt cele mai frumoase cuvinte pe care le pot rosti și consider că atunci când o fac trebuie s-o simt din toată ființa.
-E o declarație de dragoste pe care n-o poți spune oricând și oricum, ci doar când simți cu adevărat.
-Exact. Atunci când aceste cuvinte încep să-și piardă din valoare, ba mai mult sunt înlocuite cu vorbe care rănesc, cel mai bine să ne îndepărtăm de acea persoană.
-Așa cum s-a întâmplat între mine și Ovidiu. Cel puțin în ultimul an, ne spuneam vorbe care dureau, ne certam din nimicuri. Orice făceam, pe el îl enerva, iar eu nu mai aveam răbdare. Efectiv eram doi vulcani gata să explodeze, nu mai ajungeam la nicio înțelegere. Deși amândoi încercam să ne revenim la acea stare de la început relației, când totul era frumos și nu ne mai săturam să stăm împreună. Simțeam ca și cum jucam niște roluri într-o piesă de dragoste care ne ieșea prost.
-Asta pentru că nu mai aveați acele lucruri care să vă aproprie unul de altul. Ceea ce mă face să cred că într-un cuplu nu e de ajuns doar dragostea celor doi, ci trebuie să se ofere o stare de bine omului de lângă el. Așa că iubim pentru că noi înșine simțim nevoia de compasiune, să fim iubiți, să aparținem cuiva. Mai ales noi femeile căutăm mereu să ne simțim protejate.
-Știu. Gândul că am rămas singură mă înfoiară și în plus eu încă îl mai iubesc.
-Și cu toate astea prezența lui nu-ți mai face bine, ba mai mult el te ține pe loc.
-Sunt conștientă de lucru ăsta și totuși mi-e greu să accept că totul s-a sfârșit. Mă cuprinde teama când mă gândesc că va trebui să mă împac cu această situație. A spus Lucia începând să plângă din nou.
-Te înțeleg și de aceea sunt eu aici ca să te ajut să treci peste, să-ți spun că uneori lucrurile nu merg așa cum ne-am dori.
-Și că iubirea nu e așa de puternică pe cât pare, cel puțin în cazul meu nu a fost.
-Știi, degeaba acoperișul unei case e făcută din tabla de cea mai bună calitate, dacă fundația e prost construită și la un primul cutremur ea se va prăbuși. Așa e și cu iubirea, dacă nu se bazează pe motive concrete, dacă nu produce, nu are cum să ducă la o relație armonioasă și de lungă durată.
Pentru câteva secunde Lucia se uita la picăturile de ploaie care băteau în geamurile cafenelei, părea că sunetul ploii o liniștea. Am privit-o în tăcere până când ea a început să vorbească din nou.
-Se pare că ai dreptate, deși e dureros ceea ce simt acum, să știu că el nu va mai fi lângă mine.
-Uite, eu sunt foarte distanță față de tatăl meu. Chiar recunosc de multe ori, uit să-l sun și atunci când o fac mai mult de cinci minute nu vorbim. Să nu crezi că nu m-am întrebat de ce sunt așa de rece fața de propriul meu părinte. Însă după o vreme am înțeles această răceală care o am față de tata, deși îl iubesc și îl respect.
-Și ce anume te împiedică să te apropii de el?
-Faptul că nu ne înțelegem. Înafară că e omul care mi-a dat viață, noi nu avem nimic în comun. Cred că mereu i-am cerut o iubire diferită față de cea pe care el o avea pentru mine. Îl doream lângă mine, să stea să mă asculte, voiam ajutorul și înțelegerea lui. Însă tata nu a putut să-mi ofere ceea ce mi-am dorit eu. Ba mai mult, în timp ce creșteam mi-am dat seama că sunt o povoară pentru el de care încearcă să fugă. Nu cred că o făcea din rea voință, ci pur și simplu nu i-am trezit bucuria de a fi părinte. Știm deja că nu toți oamenii își doresc copii.
-Să înțeleg că ai o relație mai frumoasă cu ceilalți membrii a familiei?
-Da, deoarece cu ei sunt în același gând, ne ajutăm unul pe altul, ne susținem în tot ceea ce facem. Sincer nu suntem niște persoane care să se sune zilnic, o facem doar când o simțim sau avem nevoie de ajutor.
-E frumos să știi că sunt anumite persoane care sunt gata oricând să te ajute, așa cum ești și tu pentru mine.
-Mereu voi fi gată să te ajut. E de ajuns să-mi dai un semn și eu voi veni la tine.
-Îți mulțumesc, chiar mi-a făcut bine această întâlnire. Acum mă simt ușurată. Dar să vedem cât mă ține starea asta, că mereu am sentimentul că el e prin casă.
-Atunci, ce ai zice dată ai veni să stai la mine o perioadă? Până când reușești să-ți pui în ordine gândurile. Numai bine vom petrece mai mult timp împreună, să ieșim în oraș la shopping, așa ca fetele
-Ar fi fain, dar nu vreau să te deranjez.
-Tu? Niciodată. Deci, vom trece pe la tine să-ți iei toate lucrurile de care ai nevoie și apoi mergem la mine. I-am spus eu în momentul în care ieșeam din cafenea.
Peste câteva săptămâni prietena mea și-a revenit, și-a dat seama că era o greșeală dacă ar fi continua acea relație care nu mai mergea. A înțeles că doi oameni vor fi împreună atât timp cât aceștia vor fi pe aceeași lungime de undă. Dacă se întâmplă să apar neînțelegeri care vor provoca suferință, așa cum s-a întâmplat între ea și Ovidiu, e mai bine să pui punct relației, înainte ca ea să devină toxică.
Cam atât avut să vă spun azi, sper ca voi cititorii acestui blog, să fiți înconjurați de persoanele care vă ajută să progresați. Vă îmbrățișez cu drag, până dată viitoare, să fiți fericiți!

deLoredana

Curiozitatea este cheia descoperiri

 

 

Este o vorbă românească, care spune că cei curioși mor repede. O vorbă căreia eu nu-i înțeleg sensul, ba mai mult cred că aceste cuvinte sunt dăunătoare poporului nostru.
Să ne îndreptăm atenția înspre copiii de un an sau doi, care de-abia învață să vorbească. În acest moment ei încep să ne pună sute întrebări, care pentru un adult sunt niște banalități chiar enervante. Însă pentru cel mic aceste întrebării sunt foarte importante. Odată cu prima întrebare copilul devine conștient, simte dorința să afle tot ce se întâmplă în jurul lui, în acea clipă e curios și acel ,,de ce”, pentru el este cheia cunoașterii.
Până la o vârstă, unui copil îi se răspunde la toate întrebările pe care le pune, cum ar fi de ce nu are voie să se apropie de foc, ce este o muscă sau de ce unii oameni au tenul închis la culoare și alții sunt albi. Însă când acel copil mai crește, de multe ori i se spune că nu este frumos să pună atâtea întrebări și că este ceva rușinos să fie curios.
În acel moment în mintea micuțului se creează un blocaj, iar curiozitatea lui care l-a ajutat până atunci să descopere lumea, va deveni un ceva de care se va feri. El nu doar încetează să mai pună întrebări, ci procesul lui de descoperire a vieții va încetini foarte mult. Asta pentru că este una când un copil primește un răspuns de la cineva care îi poate explica cum stau lucrurile și alta este să caute de unul singur răspunsurile la întrebările lui.
Știu că unii sunt de părere că este mai bine să descoperi de unul singur lumea, decât să-ți spună alții despre ea. Însă așa cum ești ajutat să faci primi pași, ca să înveți să mergi, tot așa, ai nevoie de un îndrumător ca să ajungi să faci aceasta descoperire.  Să nu uităm că există bine și rău, iar un copil nu va ști niciodată care este diferența dintre acestea dacă nimeni nu-i explică cum s-o facă.
Mari cercetători spun că fiecare om se naște geniu și totuși un bebeluș nu știe pe ce lume trăiește. Oare de ce? Pentru că inteligența fără cunoaștere nu valorează nimic.
Cred că toate invențiile care s-au făcut de-a lungul anilor, la început au fost curiozitățile oamenilor de știință. Omul a fost curios se afle ce este energia pe care o simțea în atmosferă și a început să se cerceteze, astfel a ajuns să inventeze energia electrică. Un alt om a fost curios cum ar fi ca trăsura trasă de cai să aibă un motor și astfel să poată să ajungă mai repede la destinație. Atunci și-a folosit inteligența și a reușit să creeze mașina. Altcineva a fost curios dacă ar fi un alt mijloc de comunicare decât prin scrisori și așa a ajuns să inventeze telefonul fix.
Așa s-a întâmplat cu tehnologia care a fost și este mereu într-un ciclu dezvoltate, care de la an la an devine tot mai perfomante. Toate aceste invenții le regăsim la orice pas, ele sunt rezultatele ale oamenilor care au fost curioși, care s-au întrebat ce pot face ca viața de zi cu zi să devină mai ușoară, să existe mijloace de comunicare care se aproprie oamenii chiar și de la distanță. Invenții pe care oamenii de știință le-au lăsat și le lasă în urma lor.
După cum putem observa, curiozitatea pe care este considerată rușinoasă, este de fapt o calitate, un factor ce ne ajută să evaluăm atât pe plan social cât pe plan personal.
Așadar această expresie ,,curioșii mor repede” este total lipsită de sens, care poate să provoace blocaje în mintea unui copil, în așa fel când îl face să se închidă în el. Cred că nu este ceva mai distrugător decât să spui copiilor să înceteze să mai pună întrebări.
A fi curios este o calitate ce ne poate ajuta să cunoaștem Universul, în așa fel încât să ajungem să ne descoperim pe noi înșine. De aceea cu cât un om e mai curios cu atât ajunge să fie mai inteligent și asta pentru că nu încetează să caute răspunsuri la întrebări și să-și satisfacă orice curiozitate.
Mă voi opri aici, dar până dată viitoare vă doresc să aveți o doză mare de curiozitate și să descoperiți Universul așa cum nimeni nu a mai făcut-o până acum.

deLoredana

A venit, a venit primăvara

 

Ieri am ieșit la o plimbare în cel mai apropiat parc de locuința mea, profitând de vremea frumoasă.  Însă după ce am ieșit din scara blocului am simțit o senzație plăcută, era o stare de plutire, încât îmi venea să dansez, să cânt de bucurie, fără să înțeleg, care e motivul. Totul părea un mister care îmi trezea curiozitatea. Atunci m-am oprit o clipă în loc, privind în jurul meu dornică, să aflu ce se întâmplă.
La început mi-a atras atenția verdele firelor de iarbă ieșite din mustul zăpezi, apoi zăresc ghiocei puri și fragili. M-am uitat atentă la petale albe lor, care se asemănau cu niște aripi de zână, pe care adierea vântului le atingea ușor. Apoi am simțit un parfum dulceag venit din partea opusă și când mi-am întors privirea am observat niște zambile de o frumusețe rară, în toate culorile, printre ele se jucau vrăbiuțele.
Mă uitam la acest spectacol al păsărilor, care dansau printre florii, cântând al lor cântec de bucurie. Le-am urmărit cu privirea fiecare mișcare, până ce ele și-au luat zborul, privând cum se înălțau spre crengile înmugurite ale copacilor, în timp ce o rază blândă de soare îmi mângâia chipul. Era o senzație așa de plăcută, încât pentru câteva secunde am închis ochii. Când i-am deschis, am observat un fluture zburând. Era un fluturaș cu aripioare albe cu bulinuțe roșii, care m-au dus cu gândul la un mărțișor, moment în care mi-am scos telefonul din buzunar și l-am deschis.
Pe ecranul telefonului scria 1 Martie. Am început, să zâmbesc privind cerul albastru și am inspirat aerul de primăvară care se întindea peste tot pământul. Era ca o nou început, în care natura se trezește la nouă viață, o nouă șansă de a o lua totul de la capăt și de data asta ea va străluci, așa cum nu a mai făcut niciodată. Era bucuria, pe care natura o împărtășea cu mine. Eram invitata de onoare la sărbătoarea bucuriei, unde primăvara m-a luat de mână și am dansat împreună cu ea.
În acea clipă mi-am întins mâinile râzând. Priveam din nou cerul, în timp ce mă învârteam. Trăiam acea bucurie simțind cum o adiere caldă de mă învăluia. Dansam printre copacii, atingând cu vârful degetelor iarbă, adulmecam parfumul florilor, continuam să râd. De fericire am început, să cânt , să vorbesc cu natura mulțumindu-i pentru acel cadou divin. Dar în acel moment un porumbel alb s-a apropiat de mine, parcă încercând, să-mi distragă atenția.
Porumbelul a venit până la picioarele mele și după ce m-a privit câteva secunde, și-a luat zborul făcându-și drum printre crengile copacilor. Mă uitam, cum zbura în razele strălucitoare ale soarelui, când el s-a întors iar spre mine asigurându-se, că îl privesc. În acea lumină aurie a făcut trei cercuri, apoi a dispărut.
Nedumerită mă uitam după el întrebându-mă dacă a vrut să-mi spună ceva și tocmai atunci am auzit o voce de copil întrebând cine a creat primăvară, iar o altă voce blândă a unei bunicii i-a răspuns că Dumnezeu a făcut toate acele frumuseții. Da, așa e Dumnezeu a pictat acest tablou de primăvară și apoi i-a dat viață, mi-am spus înțelegând mesajul porumbelului.
După un sfert de oră m-am pornit spre casă și fiecăruia om care trecea pe lângă mine îi spuneam vestea care o aflasem, urându-i așa cum vă urez și vouă, dragii mei cititori, o primăvară frumoasă, iar bucuria ei să-și facă loc în sufletele voastre!

deLoredana

Puterea cuvântului

 

 

 

Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: „Mută-te de aici dincolo, şi se va muta,”.

Cuvântul este cea mai grea armă și la îndemâna oricui, el poate fi o hotărâre clară. Prin el un războiul poate să înceapă, dar tot el este cel care va aduce pacea.

Cuvântul are trei moduri prin care poate fi rostit:
1. Cuvântul spus la întâmplare, așa din lipsă de ocupație neavând capacitatea de a ne valorifica timpul liber într-un scop folositor. O vorbă negândită te poate face să pari gol pe dinăuntru, fără nici o strălucire și prin cuvântul tău rostit fără rost vei da dovadă de un om care trăiește la voia întâmplării. Cel mai penibil mijloc de încercare de a obține ceva sunt cuvintele lingușitoare și dulci, dar lipsite de valoare.

2. Cuvântul distructiv prin care s-au dezvoltat războaiele, distrugerii de cultură. Datorită unui cuvânt de ură au murit oameni nevinovați și mai mult decât atât, au murit mințile luminate care puteau fi de folos lumii întregi. Un cuvânt poate dărâma într-o clipă tot ceea ce a clădit un om de a lungul vieții lui și îi ucide sufletul lăsându-l doar o stafie prinsă într-un trup.

3. Cuvântul ziditor este acel pe care îl simți, îl trăiești îl gândești și apoi îl rotești. Un cuvânt spus la moment potrivit e înţelepciunea sentimentului arzător să insuflă un sfat de folos celui care îl ascultă și îl pune în practică. Cuvântul transmis cu vibrația inimii e cea mai pură vorbă, bucuria auzului nostru și evident că el face imediat legătura cu sufletul.

Se spune că cele mai frumoase declarații de dragoste au fost mărturisite pe șoptite, deci cele mai frumoase cuvinte cer să fie rostite mai mult de acei fiori ce le simți prin tot corpul decât prin glas.

Cuvântul rostit de tine te reprezintă așa cum ești tu și fără să-ți dai seama ce importanță are asupra celor care te ascultă…

deLoredana

Bucuria simplități

 

 

 

 

 

Bucuria simplități, ne însoțește aproape în fiecare zi, dar noi suntem prea orbiți de grijile lumești, ca să vedem că fericirea vieții trece pe lângă noi.

În fiecare zi fericirea se trezește dimineața odată cu noi, e acel aer răcoros împletit cu aroma de cafea din ceaşca ta. Când te simți împlinit văzându-ți copii crescând sub ochii tăi.

Fericit ești când în drum spre școală sau spre serviciu, natura nu încetează să te salute în mii de feluri. Dar tu, ești prea ocupat cu propriile tale gânduri, ca să mai poți sta de vorbă cu ea.

Fericirea simplități o simți, atunci când realizezi cât de frumos poți fi și te simți mulțumit de ceea ce ești. Este acea stare de optimism, dacă știi cum să-l zidești în tine, prin credință, dar și cu voința ta.

Fericirea este atunci când creezi un mic moment plăcut pentru cineva drag ție. E vocea pe care adori s-o auzi iar și iar de mii de ori, ca pe un refren a unei melodii. E o privire caldă ce îți urmărește fiecare mișcare și nu ratează nici una. Fericirea ia înfățișarea a unui chip drag. O simți printr-o simplă atingere de mână, e o rază a unui zâmbet.

Fericirea e dăruie, fără să aștepte răsplată, e iubirea infinită și pură. E o stare de rugăciune și de recunoștință, închinată lui Dumnezeu.

Fericirea simplități ești chiar tu, tot ceea ce poți oferi prin ajutorul gândurilor tale.

deLoredana

O altă lumină din noi

 

 

 

Un profesor care preda la o facultatea de psihologie la sfârşitul unui curs le-a dat studenţilor ca temă de imaginaţie o lucrare în care să descrie cum îşi văd propriul suflet, spunându-le că au libertatea de a o face cum simt ei. Puteau să se exprime în orice mod, prin scris, prin desen, fie să aducă la următorul curs chiar şi un simplu obiect, dar cu condiţia să-i reprezinte cu adevărat.

Peste o săptămâna, profesorul intră în sală, curios să vadă ce au ales cursanţii săi. Ştia că sunt foarte diferiţi, tocmai de aceea se aştepta la ceva deosebit. Aşa a şi fost. O parte din ei au ales să se exprime prin scris, înşirând pe foi numeroase rânduri ce alcătuiau o simplă descrie a sufletului, din care reuşeau lucruri minunate, sentimente şi trăiri, frământările ce erau în număr destul de mare.

O altă parte dintre acei studenţi au ales să-şi picteze propriul suflet, desenând un câmp cu mii de flori ce reprezentau fie o dorinţă, un vis, o pasiune un talent, o speranţa, o împlinire. Pe acele tablouri mai era pictat cerul în toate posturile lui la un loc; într-o parte era senin şi soarele strălucea şi reprezenta fericirea acelui student. Într-o altă parte cerul era puţin înnourat descriind lupta interioară a fiecăruia dintre noi, luptă ce să dă între bine şi rău. În ultima parte cerul s-a întunecat aşa de tare, încât se vedea că o furtună a intrat în joc şi a făcut ravagii, aşa cum intră dezamăgirea tristeţea, revolta, răzbunarea în sufletul omului şi îl doboară neputând să se mai ridice.

Rămase doar o singură studentă care încă nu își prezentase tema. Profesorul aştepta cu nerăbdare să vadă dacă măcar ea va veni cu un obiect. Şi aşa a fost. Fata avea doar un simplu bec în mână şi profesorul uşor nedumerit a întrebat-o ce avea de gând să facă cu acel obiect oarecum nesemnificativ.

Ea a răspuns că îşi vede sufletul ca pe un bec. Afirmaţia ei a stârnit rumoare în sală și curiozitatea profesorului. Studenta a început să-şi descrie sufletul cu ajutorul becului, spunând că în fiecare suflet există o conexiune cu universul, cea care îl pune în legătură pe om cu ceilalţi şi mai ales cu Dumnezeu. Aşa cum un bec nu are cum să funcţioneze fără a fi conectat la sursele de curent electric, aşa şi sufletul ei ar fi fără viaţă dacă nu mai avea această conexiune care provine de la cei din jur, fără iubirea colegilor şi celor dragi şi mai ales fără conexiunea cu Dumnezeu. Ea le-a spus că sufletul omului nu ar mai străluci, s-ar pierde într-o singură secundă intre miile de becuri stinse, dacă nu ar exista filamentul pe care se face conexiunea cu Iubirea.

Profesorul a mai adăugat doar o singură afirmaţie: ¨Fără lumina sufletească aceste descrieri şi desene nu aveau cum să fie realizabile. Lumina din suflet ne dezvăluie adevăruri pe care altfel nu am ştii să le spunem¨.

deLoredana

Trecutul va rămâne trecut

Trecutul e un joc închis, jucat până la ultima carte și indiferent dacă ai câștigat sau ai pierdut, el va rămâne neschimbat. E acea parte din noi care ne învață cum să ne acceptăm așa cum suntem, dar ne dă ocazia să învățăm din greșelile noastre și șansa de a evolua.

Greșelile trecutului ne sunt propriile lecții care ne fac să fim mai blânzi cu noi înșine, să ne mai dăm o nouă șansă de a deveni mai atenți cu deciziile pe care va urma să le luăm și șansa să apreciem mai mult persoanele dragi din prezentul nostru.

Trecutul este o stare de nostalgie, el ne trage înapoi, acolo unde ne-am născut, acolo unde am primit, am descoperit cea mai pură iubire alături de părinți și am rostit primele cuvinte.

Trecutul îți face legătura cu acele clipe frumoase în care ai simțit fluturași în stomac, la prima îmbrățișare ce ți-a pus sângele să fugă prin vene, moment de care îți vei aminti cu drag iar și iar.

Trecutul poate avea părți pozitive sau negative care te vor urma pe parcursul vieții, dar depinde doar de tine cum vei știi să le iei în considerare. De exemplu: un eșec poate fi constructiv ajutându-te să-ți dai seama unde ai greșit, cum ar fi trebuit să acționezi într-o anumită situație, dar mai ales să înțelegi că reținerea de sine poate fi cea mai înțeleaptă decizie.

A fi reținut nu este o dovadă de lașitate, ba dimpotrivă poate fi o dorință să-ți clădești o relație cu cineva pe termen îndelungat. Sau când pornești spre îndeplinirea a unui vis, faci pași mici dar siguri și bine gândiți.

Un eșec din trecut de asemenea te poate distruge, dacă nu ai forța necesară să treci peste el, te poate transforma într-un om în care zace în el multă frustrare, urmată de ură.

Evident pentru a ști cum să gestionezi un eșec, trebuie să ai la bază credința în Dumnezeu; doar prin El poţi vedea în tot ceea ce ți-a întâmplat fiind o parte din evoluția ta.

Încă un lucru esențial din punctul meu de vedere, e să încetăm să mai trăim în trecut. Trecutul va rămâne veșnic trecut, nu putem să-l readucem în prezentul nostru.

 

deLoredana

Mesajul primăverii

A nu știu câta oară natura îmi oferă încă o lecție. Aceasta este că mereu va fi loc pentru nou început.

Este prima oară când mă întreb în ce anotimp Dumnezeu a creat lumea, lucru care mă face să stau și să meditez. Ar fi fost posibil să fie Vara, când toate roadele pământului sunt deja în proces de formare? Deși nu sună ca un început pentru că lipsește startul din această ecuație.

Să fi fost Toamna, anotimpul ales de El pentru creație, când vița de vie mândra așteaptă să-i fie culese roadele? În acel moment este vorba despre un deznodământ, de un fapt împlinit, nicidecum de un început.

Oare să fi fost Iarna cea aleasă dintre toate? Ar putea fi o planșă perfectă pentru un pictor, ca să creeze tabloul unui început. Da, m-ar face să cred că Dumnezeu și-a pus condeiul pe albul zăpezii și a început contureze natura. Dar El nu doar a pictat-o, ci i-a dat viață,. Iar în perioada iernii toată natura este amorțită, totul pare mort, deci nu avea cum să fie aleasă pentru un început.

Însă privesc la un buchet de zambile roze, așezate într-o vază pe biroul meu și fără să mă pot abține, mă las învăluită de parfumul lor, care mă duce cu gândul la un peisaj de primăvară. Pe măsură ce inspir acest parfum, mă imaginez un fluture alb ce zboară peste un câmp de flori colorate, zăresc și copaci înfloriți, crengile se umbresc în iarbă de un verde crud. Îmi mișc aripile încet, deoarece îmi doresc să admir fiecare floare scăldată în razele blânde ale soarelui, simt cum adierea ușoară de vânt se joacă cu mine împingându-mă într-o parte, parcă ar vrea să dansăm împreună. Ascult ciripitul suav al păsărilor care răsună peste tot pământul și prin cântecul lor transmit acel mesaj al unui început și în acel moment zâmbesc pentru că primesc răspunsul la întrebarea mea.

Primăvara este mereu un nou început, când fiecare insectă, floare, copac, fir de iarbă primește o nouă șansă la viață. Acest anotimp a fost începutul creației, în care Dumnezeu a suflat duh din duhul Lui peste întregul univers aducându-l la viața și din dragoste pentru noi ne-a lăsat Primăvara ca pe un semn divin. Acela este că mereu va exista o nouă șansă de a lua-o din nou de la capăt oricând, așa cum o face natura în fiecare an.

Vă doresc o primăvara cu mult soare în suflet și  orice dorință de a voastră să fie pusă într-un ghiveci a speranței în care să rodească.

deLoredana

Iubirea, cel mai frumos dar

 

Poate că nu sunt cea mai potrivită persoană să vorbesc despre dragostea dintre el și ea, având în vedere că până acum nu am avut nicio relație. Dar trebuie să recunosc, că uneori am simțit acei fluturași în așa fel încât să-mi dau seama că iubirea este cel mai pur sentiment.

Iubirea este ca un foc de tabără lângă care ai sta nopți la rând doar ca să-l privești, să simți căldura lui și să asculți glasul persoanei iubite,. Dar ar fi suficient o clipă de neatenție, ca o adie de vânt să-l împrăştie, creând un dezastru.

În momentul în care te îndrăgostești te simți ușor ca un fulg, simți că fiecare pas de al tău face parte dintr-un vals și conștient sau inconștient te gândești mereu la acea persoană dragă, chiar și atunci când dormi.

Iubirea te liniștește, te face să-ți dorești să devii o bucurie pentru cel pe care îl porți în suflet, în gândurile tale, așa încât ai fi în stare de orice, doar să-l vezi zâmbând.

După un timp începi să-l descoperi pe acel om, astfel ajungi să-l îndrăgești din ce in ce mai tare și să-i accepți defectele.

Iubirea este cea mai înaltă lecție de acceptare, efectiv te face să vezi dincolo de defecte unui om. De dragul lui, îl accepți, așa cum este. Nu-ți mai pasă de felul cum arată și nu te poți abține să nu-l iubești.

Însă dacă nu ai grijă de iubirea pe care o primești și mai mult, dacă minți, dacă devii indiferent. Cu siguranță vei fi cel mai urât om de pe pământ, poate pentru un timp sau poate o viață întreagă.

Cel puțin eu aș prefera, să simt durerea unui adevăr, decât să fiu mințită. Asta pentru că știu, că iubirea se oferă, nu se cerșește. Iar acest lucru mi-ar da puterea, să-l las pe om să fie liber.

Iubirea nu a ținut și nici nu va ține cont niciodată de felul cum arăți, ce studii ai, nici de ce religie ai, de câți bani ai, dacă ești sănătos sau nu, nici de distanța existentă. Asta v-o  spun din propria experiență.

Dragostea nu se sărbătorește doar de două ori pe an, ci în fiecare zi, în momentul în care îți privești persoana iubită sau când un gând de al tău fuge la ea.

Doar o singură dată în viață ne este dat să ne îndrăgostim cu adevărat, restul sunt iubiri de o vară.